În timp ce mă consolam cu gândul că Zaragoza nu mai poate întoarce soarta jocului cu Betis, era 0-2 şi aşa s-a şi terminat, mă gândeam că am fi fost campioni mondiali dacă am fi jucat combinate la „minus 1”. Şi totuşi, acum două seri n-ar fi ieşit nici această schemă, deoarece Sigma Olomouc a ratat din toate poziţiile cu Ceske Budejovice. Final: 0-0. În rest, Den Bosch, Korona Kielce şi meciul cotat sub 2,5 goluri, Nantes – Metz (scor 0-0), şi-au făcut datoria. Aşa se întâmplă în zilele în care sunt puţine evenimente sportive, rişti să mizezi şi pe gloabe care au încercat în fugă jăratecul.
Biletul zilei
FC Basel – Bayern Munchen 2 (cota 1.57)
Ol. Marseille – Internazionale Inter marchează (cota 1.50)
Manchester City – FC Porto Porto marchează (cota 1.60)
St. Etienne – Lorient 1 (cota 2.00)
Argumentaţie
E zi importantă de Champions League, avem un meci şi din fosta Cupă UEFA, iar ţintele sunt clare. Bayern, care i-a luat Baselului perla Shaqiri, îşi va face treaba fără mari emoţii în Elveţia (să nu credeţi că intră în preţul de transfer al mijlocaşului!), iar Inter şi Porto sunt obligate să înscrie în deplasările de astăzi. Altfel, cel puţin gruparea portugheză, nu va mai conta, iar trupa lui Moratti, praf şi pulbere în ultimele jocuri de Serie A, nu se mai poate reabilita decât în competiţiile continentale. Am găsit oportună şi şansa lui St. Etienne de a-şi continua marşul în Franţa, chiar dacă are o cotă care îndeamnă la meditaţie. Lorient e una dintre reginele X-ului, dar – vorba românului – orişicât! Cota generală a biletului de azi este de 7.53. Să se concretizeze!