* Într-o mare de demisii şi demiteri, antrenorul Petre Grigoraş rezistă în funcţie de la finele anului 2005 * Numai Ioan Sabău (Gloria Bistriţa) îl concurează, celelalte echipe din Liga I schimbând tehnicienii pe bandă rulantă *
Pe 28 decembrie 2005 semna primul său contract cu echipa de Liga I a Galaţiului. Avea o misiune ingrată, aceea de a salva Oţelul de la retrogradare, formaţia de atunci acumulând numai nouă puncte după turul campionatului.
Aşadar, Petre Grigoraş, revenit printre antrenorii de prim eşalon, se înhăma la un fel de CS Otopeni, şi puţini erau cei care pariau că tehnicianul va rămâne mai mult de şase luni de zile la malul Dunării.
„Rezultatele ţin în viaţă un antrenor. Dacă aş fi retrogradat atunci, sunt convins că aventura mea la Oţelul s-ar fi încheiat”, îşi aduce aminte antrenorul formaţiei gălăţene. Totuşi, „jucăria” i-a mers strună, gruparea roş-alb-albastră a încheiat acel sezon la jumătatea clasamentului, apoi au urmat doi ani cu clasări „europene”.
„Când i se pune angajatorului pata, îţi dă eject”
Grigoraş a împlinit în iarnă trei ani de „oţelit” şi mai are contract cu clubul condus de Marius Stan până în vara anului 2010. Între timp, în Liga I au picat zeci de capete, numai cluburile mari, Steaua, Dinamo şi CFR Cluj, făcând modificări numeroase la nivelul băncii tehnice.
Până şi Ionuţ Popa, cel mai longeviv „principal” din campionatul intern, şi-a întrerupt relaţia cu Poli Iaşi, astfel că Grig (44 de ani) şi Ioan Sabău (41 de ani), de la Gloria Bistriţa, doi meseriaşi tineri, au devenit veteranii întrecerii!
„Nu ştiu cât este normal să stai la un club, dar este deranjant să stai două sau trei luni. Asemenea angajamente sunt anormale! Angajatorul ori nu se interesează înainte de valoarea antrenorului, ori când i se pune pata, la primul eşec, îţi dă eject. În ultimii zece ani, numeri pe degete antrenorii care au pregătit aceeaşi echipă mai mult de patru-cinci ani”, comentează omul de pe banca Oţelului.
N-ar colabora cu indivizi gen Gigi Becali
De ce a rezistat atâta în vestiarul roş-alb-albaştrilor? „Este vorba despre mai mulţi factori: în primul rând am avut linişte să fac ce vreau eu – şi ce trebuie - la echipă, n-aş lucra cu cineva care să-mi impună jucători, strategii şi ce-i mai tună lui, aşa cum se întâmplă în altă parte.
Fiecare cu menirea lui, iar la un succes şi la o înfrângere fiecare are partea sa de contribuţie sau de vină. Unul fără altul nu se poate, dar să nu ne băgăm nasul în oala altuia! Evident, au mai contat şi publicul, presa…
Am avut rezultate excelente din primul an şi am continuat pe aceeaşi linie, deşi n-am beneficiat de condiţii senzaţionale. Să ştiţi că şi pentru mine este cea mai lungă perioadă prinsă la un club”, explică Petre Grigoraş, un fel de Sir Alex Ferguson (n.r. – managerul lui Manchester United, celebru pentru statornicia sa) din Balcani.
„Familia n-are nimic de obiectat”
Originar din Bacău, primul şef al fotbaliştilor „oţelari” este stabilit la Constanţa, soţia şi fiul întâlnindu-şi foarte rar capul familiei. Grigoraş spune însă că ai săi n-au avut niciodată nimic de obiectat.
„De 21 de ani, de când sunt căsătorit, familia s-a învăţat cu mine, cu meseria mea. Nici ca jucător n-am stat la o singură echipă. Am fost şi în Bulgaria, şi la Cluj, şi la Bacău, apoi la Constanţa. Mi-a acceptat meseria, ba chiar m-a încurajat mereu”, conchide tehnicianul „cel Bătrân” al Ligii I.
Expicaţie foto: Petre Grigoraş, veteran la numai 44 de ani
