SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Am făcut primul milion

Scris de Marți, 22 Noiembrie 2011
Eh, a trecut ceva vreme de când ne-am apucat de acest joc frumos şi, pe undeva, şi costisitor. Am ratat câteva bilete, asta este evident, dar în weekend am dat o mică lovitură. Ambele cupoane de pariere ne-au mers din plin şi, la o miză de 10 lei pe fiecare…

Ultimatum pentru patru fotbalişti de la Oţelul

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2011
* Patru dintre cei şapte jucători ai campioanei care mai au contracte pentru mai puţin de un an nu au semnat încă prelungirea lor * Antal , Iorga, Ibeh şi Sârghi pleacă din iarnă dacă nu acceptă oferta clubului Pentru şapte dintre fotbaliştii din lotul antrenat de Dorinel Munteanu contractele…

D-na Chiajna şi Conu’ Tottenham

Scris de Luni, 21 Noiembrie 2011
O foarte bună cunoştinţă (şi care se pricepe de minune la pariuri) mă bate mereu la cap că vinerea şi lunea se derulează cele mai mari surprize. Gândindu-mă că vineri seară ne-a păpat de bani tocmai Lyon-ul, mă tem să nu avem şi astăzi parte de cine-ştie-ce bombe. Cum nu…

Arbitri norvegieni la meciul Oţelul – Basel din Liga Campionilor

Scris de Duminică, 20 Noiembrie 2011
UEFA a anunţat că la  meciul Oţelul Galaţi - FC Basel, care va avea loc, mâine, 22 noiembrie, de la ora 21.45, pe "Arena Naţională", a fost delegată o brigadă de arbitri norvegiană, cu Tom Harald Hagen la centru, Dag-Roger Nebben şi Frank Andas - asistenţi, în timp ce rezervă…

HOCHEI: CSM Dunărea, victorii la scor cu Steaua II

Scris de Duminică, 20 Noiembrie 2011
* 21 de goluri au înscris hocheiştii echipei gălăţene în cele două meciuri din etapa a XII-a a Ligii Naţionale La primele partide în care au fost îndrumaţi de pe banca tehnică de noul antrenor, rusul Iuri Bondarev,  hocheiştii de la CSM Dunărea au dat un recital  în faţa puştilor…

Oţelul sub domnia lui 1-0

Scris de Duminică, 20 Noiembrie 2011
* Campioana României a câştigat şi cu Sportul Studenţesc după ce a marcat o singură dată, betonându-şi defensiva pe final în loc să atace pentru 2-0 * „Sunt cel mai fericit când câştig cu 1-0”, spune antrenorul Dorinel Munteanu, iar statistica ne arată că acest scor este mai mult decât…

Să învingă şi Binele, şi Răul!

Scris de Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011
Povestea pariurilor are şi prinţi, şi zâne, dar se mândreşte şi cu elementele de bază ale fiecărui basm: Binele şi Răul. Ca să fie toată lumea mulţumită, am ales două bilete în care confruntarea dintre pozitiv şi negativ îmbracă mai multe forme. Şapte de 1 şi un 2 am prins…

Criogenia salvează campioana / Oţelul - Sportul 1-0

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2011
* Trupa lui Dorinel Munteanu a luat trei puncte congelate aseară * A fost foarte frig, iar la 1-0 s-a activat perdeaua defensivă care a făcut formaţia dunăreană campioana României * Laurenţiu Iorga a adus iarăşi o victorie importantă   OŢELUL GALAŢI – SPORTUL STUDENŢESC 1-0 (0-0)Meci disputat aseară în…

Vacanţa Oţelului vine pe 18 decembrie

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2011
Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul meciurilor din ultimele etape ale anului 2011. Oţelul Galaţi, formaţie implicată şi în UEFA Champions League, va juca pe 4 decembrie în fieful lui FC Vaslui (ora 18.00, în direct la Digisport), pe 11 decembrie cu Rapid Bucureşti, pe propriul teren (ora 18.00,…

Oţelul - FC Vaslui / Finala Cupei României, la Galaţi!

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2011
* Echipele care au ocupat primele două locuri în clasamentul omologat al stagiunii precedente îşi vor disputa la Mila 80 a Dunării o şansă uriaşă de a prinde ultimul act al Cupei * Oţelul şi Vasluiul nu se vor putea duela însă în perioada stabilită iniţial de Federaţie, dar nici…

Oțelul, meci „decisiv”, cu Sportul

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2011
* Tehnicianul Oţelului susţine că duelul cu studenţii din Regie, de diseară, va stabili unde se va situa campioana României pe acest final de an * „Dacă nu câştigăm, înseamnă că suntem o echipă de pluton”, este de părere Neamţul   OŢELUL GALAŢI – SPORTUL STUDENŢESC BUCUREŞTIMeci programat astăzi în…

Retragerea în munţi

Scris de Vineri, 18 Noiembrie 2011
La ce bilanţ avem după două săptămâni şi ceva de pariere, îmi vine să sun retragerea în munţi. În munţii de bani, doar n-o să credeţi că din eşecurile pe bandă rulantă nu găseşti ceva de învăţat. De pildă, după egalul dintre Croaţia şi Turcia, de zilele trecute, eveniment care…

Oţelul a avut doar un dram de noroc la tragerea la sorţi a „sferturilor” Cupei României

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2011
Deşi a fost cap de serie la tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României, Oţelul Galaţi nu a avut şansa să dea peste un adversar din urna a 2-a (Pandurii şi Petrolul) sau din cea de a treia (FC Timişoara). Sorţii i-au hărăzit echipei gălăţene…

Gălăţeanul Neagu, impresionant la debutul în naţională

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2011
* Băiatul modest din Smârdan a mai bifat o bornă în scurta sa carieră de fotbalist profesionist: după debutul în Liga I, cucerirea a două trofee cu gruparea „oţelară” şi prezenţa în grupele UEFA Champions League, a îmbrăcat şi tricoul primei reprezentative a României A prins fotografia de grup, i…

Cine va fi în calea Oţelului?

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2011
* Campioana României îşi va afla azi obstacolul spre semifinalele competiţiei în care funcţionează regula knock-out-ului * Roş-alb-albaştrii nu vor juca însă pe 7 decembrie în această fază, deoarece atunci au meci la Lisabona, în Liga Campionilor O programare cel puţin stângace, dacă nu imprudentă, au reuşit conducătorii Federaţiei Române…

Epistolă către Corinthians

Scris de Joi, 17 Noiembrie 2011
În aşteptarea unui weekend plin de evenimente sportive, ne dăm mâna cu un bilet dominat de limba telenovelelor. Până la urmă, nu contează decât limbajul corpului în faţa porţii adverse şi în momentul celebrării golului. Şi mai e ceva. Mai ţineţi minte celebra poantă de prin anii ’90 (unii o…

Sîrghi absentează cu Sportul

Scris de Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Fundaşul „oţelar” cu cea mai mare ascensiune din ultima perioadă, Cristian Sîrghi, va sta în tribună la meciul cu Sportul Studenţesc, de mâine, din etapa a XIV-a a Ligii I. Sîrghi a acumulat patru cartonaşe galbene şi este suspendat o etapă. Compartimentul defensiv al Oţelului are cele mai multe probleme…

„Vrem să fim Phoenix din handbal

Scris de Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Şcoala de baschet Phoenix Galaţi face prozeliţi, dar în alte domenii, nu în cel care urmăreşte aruncarea mingii la coş. Manuel Ivan şi Mihai Nicorescu au pus mână de la mână şi au înfiinţat exact acum un an gruparea CS Danubius 2010 Galaţi, club care urmăreşte creşterea de copii pentru…

Lucian Bute nu pune la inimă spusele răuvoitorilor - „Mereu voi fi contestat”

Scris de Miercuri, 16 Noiembrie 2011
  * Gălăţeanul consideră că, indiferent cine i-ar fi adversar în ring, i se va căuta mereu nod în papură * „Dacă-l voi bate pe Stieglitz, deţinătorul centurii WBO, se va spune că-i slab deoarece l-au bătut Andrade şi Berrio”, afirmă campionul mondial IBF Pugilistul Lucian Bute, campion mondial în…

Mână bună, adică handbal

Scris de Miercuri, 16 Noiembrie 2011
Există două categorii de pariori, cei care preferă maculatura, deci se duc la casele de pariuri (unde, de obicei, sunt probleme grave cu aerisirea, aşadar izul de şosete surmenate poate afecta capacitatea de concentrare) şi posesorii de conturi electronice. Pe Internet există însă şi tentaţia de a miza mereu pe…

VIDEO - Vedeţi aici reuşita de senzaţie a lui Ronaldinho de la Oţelul II

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
Mijlocaşul Daniel Novac, legitimat la campioana României la fotbal, a reuşit zilele trecute un gol precum starurile acestui fenomen. Convocat la echipa secundă a Oţelului pentru un meci de Liga a III-a la Suceava, Novac a deschis scorul cu o execuţie rară: călcâi de la numai câţiva paşi de poartă!…

Oltchim, în grupă cu Buducnost, Krim Ljubliana şi Metz / Vezi ce echipă ar fi putut întâlni HC Oţelul Galaţi

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
La sediul Federaţiei Europene de Handbal de la Viena, marţi, au avut loc tragerile la sorţi a meciurilor din Liga Campionilor, Cupa Cupelor şi Cupa EHF.Dacă handbalistele de la Oţelul Galaţi s-ar fi calificat în şaisprezecimile Cupei Cupelor ar fi putut întâlni echipa HC Leipzig (Germania), viitoarea adversară a celor…

Lovitură de teatru la DJTS Galaţi

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
* Anamaria Vasiliu a primit ieri un ordin de suspendare a hotărârii precedente emise de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret * Cu alte cuvinte, plecarea gălăţencei la Satu Mare e în stand-by Dacă-i ordin, cu plăcereIeri dimineaţă, la ora 8.00, directoarea executivă a Direcţiei pentru Tineret şi Sport Galaţi…

România, dezmorţeşte-ne!

Scris de Marți, 15 Noiembrie 2011
În aşteptarea biletului de luni seară, am compus cu atenţie o nouă combinaţie care să ne dezmorţească începutul de săptămână. E zi plină, mai ales că se vor disputa meciurile retur din barajul pentru calificarea la Euro 2012, însă acolo lucrurile sunt rezolvate în mare parte. Doar Portugalia – Bosnia-Herţegovina…
Pagina 457 din 533