SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

TENIS/ Turneul "Futures" la Galaţi. Gălăţencele Ţig şi Talabă joacă marţi primul tur

Scris de Marți, 02 Septembrie 2014
Gălăţencele Patricia Ţig (locul 306 WTA) şi Gabriela Talabă (locul 853 WTA) joacă în această săptămână în turneul inclus în circuitul ITF Pro, dotat cu „Trofeul Municipiului Galaţi” şi premii totale de 10.000 de dolari. Patricia Ţig, cap de serie nr. 1, va juca împotriva Ştefanei Andrei, iar Talabă (favorită…

UPDATE/ DUBLĂ a lui Cristea în faţa Rapidului şi PRIMA VICTORIE în campionat pentru Oţelul

Scris de Luni, 01 Septembrie 2014
UPDATE/ Cristian Munteanu, fostul portar al Oţelului a fost ofertat de conducerea clubului să preia postul de team manager. A acceptat şi urmează să fie instalat oficial, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă. Roş-alb-albaştrii au învins pe Rapid, deşi n-au apucat nici de data aceasta să termine meciul fără…

Vlad Răpişcă e noul administrator special al Oţelului, Burcă noul manager sportiv

Scris de Luni, 01 Septembrie 2014
The Nova Group, care deţine pachetul majoritar de acţiuni la Fotbal Club Oţelul SA, societate aflată în insolvenţă, l-a desemnat pe Vlad Alexandru Răpişcă ca administrator special. Această funcţie a fost deţinută până la sfârşitul săptămânii trecute de Lucian Ciofoaia, care şi-a anunţat sâmbătă demisia. Răpişcă a declarat, luni, într-o…

LUCIAN CIOFOAIA: "Sper să fie un ŞOC pozitiv la OŢELUL, poate şocul aşteptat"

Scris de Luni, 01 Septembrie 2014
* Luni, în faţa propriului public, Oţelul vrea să câştige cele trei puncte din meciul cu Rapid FC Oţelul trece prin vremuri foarte tulburi, de aceea este atât de dorită liniştea şi stabilitatea pentru a face performanţă. Sâmbătă dimineaţă, administratorul special al clubului gălăţean, Lucian Ciofoaia şi-a anunţat demisia din…

TENIS/ Gălăţeanca Gabriela Talabă: "Cred în şansa mea de a juca la un nivel mai înalt"

Scris de Luni, 01 Septembrie 2014
Gălăţeanca Gabriela Talabă, locul 853, s-a oprit în semifinalele turneului de categorie Futures IDU Mamaia, dotat cu premii de 25.000 de dolari. Talabă a fost învinsă de Tereza Martincova (Cehia, 284 WTA), în trei seturi, scor 2-6, 6-4, 6-4. „Turneul de la Mamaia a fost unul foarte bun pentru mine,…

VOLEI/ Marian Apostu:„Am avut un cantonament reuşit”

Scris de Luni, 01 Septembrie 2014
Sâmbătă seara, jucătorii echipei de volei Arcada au revenit acasă, dintr-un cantonament de 12 zile în Bulgaria. Pregătirile, deosebit de intense, cu două şi trei şedinţe pe zi, s-au constituit în antrenamente extrem de utile. De altfel, antrenorul Marian Apostu s-a declarat foarte mulţumit de ceea ce a realizat la…

LIGA a III-a/ METALOSPORT, debut cu dreptul în noul sezon

Scris de Luni, 01 Septembrie 2014
Prima etapă a Ligii a III-a la fotbal nu a fost prea favorabilă echipelor gălăţene. Două dintre acestea au părăsit terenul învinse, doar una adjudecându-şi punctele puse în joc. Şi aceasta după multe emoţii. METALOSPORT, la primul meci într-o ligă naţională, a dispus de Callatis Mangalia cu scorul de 2-1,…

OŢELUL/ Lucian Ciofoaia şi-a dat DEMISIA

Scris de Sâmbătă, 30 August 2014
Sâmbătă dimineaţă, administratorul special al FC Oţelul, Lucian Ciofoaia şi-a prezentat demisia din funcția ocupată. Îşi doreşte ca acest şoc să fie unul pozitiv pentru echipă şi consideră că Oțelul are toate premizele să funcționeze în continuare. „Având în vedere toate aspectele care ţin acest club în viaţă până la…

OŢELUL are nevoie de LINIŞTE/ „Dacă noi nu veneam, jucătorii nu acceptau să vină aici în vară”

Scris de Sâmbătă, 30 August 2014
La un club cu tradiţie şi istorie cum este Oţelul, aflat acum pe ultimul loc din clasament, domneşte încă haosul, cu proteste, zvonuri care au sau nu un sâmbure de adevăr, cu unii jucători care semnează, dar nu mai vin (cazul mijlocaşului portughez Paulo Dinarte Pestana – Paulihno, ce abia…

TURNEU INTERNAŢIONAL DE TENIS LA GALAŢI. Bani din bugetul local, după o asociere a Primăriei cu Viva Sport Club Galaţi

Scris de Sâmbătă, 30 August 2014
Aleşii locali şi-au dat votul pentru asocierea municipalităţii cu Viva Sport Club Galaţi în vederea desfăşurării Competiţiei Internaţionale de Tenis CIRCUIT FRT PRO 2014 – Trofeul Municipiului Galaţi, ediţia a III-a, care are loc în perioada 1-7 septembrie 2014. Mai mult, consilierii au alocat de la bugetul local suma de…

FOTBAL/ Trei formaţii gălăţene, la startul unui nou sezon

Scris de Sâmbătă, 30 August 2014
* Sportul Lieşti, Oţelul II şi Metalosport joacă în aceaşi competiţie fotbalistică Echipele din cel de-al treilea eşalon fotbalistic se prezintă la startul unui nou sezon competiţional. Galaţiul va fi prezent cu trei formaţii, care vor activa în două serii. Iată care sunt preocupările echipelor gălăţene, obiectivele, loturile şi programările…

(FOTO) Şase gălăţeni, cu caiacul pe Dunăre, spre RowMania Festival

Scris de Vineri, 29 August 2014
Vineri dimineaţă, şase gălăţeni, temerari canotori, au pornit în coborâre spre Sf. Gheorghe. Două familii, Rîmbu – Adriana şi Valerică, şi Ivaşcu – Doiniţa şi Gigi, şi doi prieteni, Robert Munteanu şi Nicolae Lucan, s-au alăturat celorlalţi 65 de participanţi, printre care şi nouă români, la Turul Internaţional al Dunării,…

11 TRANSFERURI pentru promovarea în PRIMA LIGĂ/ Handbaliştii de la CSU au un obiectiv îndrăzneţ

Scris de Vineri, 29 August 2014
Echipa masculină gălăţeană va încerca în noul sezon revenirea în primul eşalon după mai bine de un deceniu Handbaliştii gălăţeni de la CSU au început pregătirile cu mai bine de cinci săptămâni în urmă, graba fiind motivată prin faptul că în viitoarea ediţie a ligii secunde, care va debuta pe…

TENIS/ Gălăţeanca Gabriela Talabă s-a calificat în sferturi la „IDU Mamaia”

Scris de Joi, 28 August 2014
Gălăţeanca Gabriela Talabă a trecut de a doua manşă a turneului de categorie Futures de la „IDU Mamaia”. Talabă, locul 853 WTA, a învins-o pe Irina Fetecău, locul 890 mondial, scor 6-3, 7-5. În sferturile de finală ale turneului dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, Gabriela Talabă o…

Oţelul - „bula de oxigen” dinaintea etapei/ S-au achitat o parte din restanţele salariale

Scris de Joi, 28 August 2014
Fotbaliştii de la Oţelul s-au prezentat la antrenamentele de joi după-amiază, după ce cu doar o zi în urmă au refuzat să intre pe teren. Atunci primiseră doar promisiuni că le vor fi viraţi bani în conturi. Surse din cadrul echipei ne-au confirmat că s-a făcut plata primei de joc…

Coborâre cu caiace/ Ştafetă pe Dunăre, de la izvoare la vărsare

Scris de Joi, 28 August 2014
În fiecare an, începând din 1956, din iunie până în septembrie, Dunărea are parte de o pasionantă coborâre cu caiacele, în ştafetă, pornită de lângă izvoare, de la Ingolstadt (Germania) şi încheiată la vărsare, în Marea Neagră, cu popasuri în fiecare seară, pe tot cursul fluviului. Partea din România a…

INTERVIU cu portarul Dragoş Plopeanu, marea revelaţia din lotul OŢELULUI

Scris de Joi, 28 August 2014
Portarul Dragoş Plopeanu este marea supriză, una plăcută, de la Oţelul din ultimele trei etape. A venit în probe, iniţial nu a fost reţinut în lot, a fost rechemat când echipa rămăsese descoperită pe acest post, astfel că părea doar o soluţie de avarie. Aşa a şi fost, Vlasie s-a…

Jucătorii OŢELULUI au refuzat să se antreneze. Joi vor decide dacă vor INTRA iar PE TEREN

Scris de Miercuri, 27 August 2014
Fotbaliştii de la Oţelul s-au prezentat la stadion miercuri după-amiază, când aveau programat un antrenament de la ora 17,00, însă au refuzat să participe la acesta. Surse din cadrul echipei susţin că jucătorilor li s-a promis că joi le vor fi achitate salariile restante şi că aşteaptă onorarea acestei promisiuni…

Oţelul l-a ofertat pe ANTRENORUL Cristi Popovici, dar NEGOCIERILE AU EŞUAT

Scris de Miercuri, 27 August 2014
UPDATE: Deşi s-a ajuns până la discuţii între Popovici şi jucători, administratorul special al Oţelului, Lucian Ciofoaia, a spus că acest subiect nu există. “Vreau să precizez foarte clar că noi avem un antrenor, domnul Michael Weiss. El se ocupă de pregătirea echipei, avem antrenament la ora 17.00. Nu înţeleg…

Antrenorul OŢELULUI, Michael Weiss: E aproape imposibil să rămânem în prima ligă dacă nu se rezolvă problemele financiare

Scris de Miercuri, 27 August 2014
* Antrenorul Michael Weiss crede că va fi aproape imposibil să se rămână în prima ligă dacă se continuă în condiţiile de acum de la club FC Oţelul a bifat al doilea meci din deplasare terminat la egalitate, din trei jocuri pe teren străin, iar antrenorul Michael Weiss (foto) s-a…

PARIURILE ZILEI/ Ofensiva aduce câştigul

Scris de Miercuri, 27 August 2014
Ludogorets – Steaua peste 2,5 goluri (cotă 2,20)După 1-0 pentru Steaua în prima manşă, nu prea are cum să iasă un joc închis. Gazdele sunt nevoite să atace, iar potenţialul ofensiv al Stelei creşte dacă are oportunităţi de contraatac. Dacă nu se va amâna prea mult deschiderea scorul, credem că…

TENIS/ Patricia Ţig, VICTORIE CLARĂ la Mamaia

Scris de Marți, 26 August 2014
Gălăţeanca Patricia Ţig (locul 306 WTA) a trecut marţi, cu uşurinţă, de primul tur al turneului "IDU Mamaia", dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, învingând-o pe Arabela Fernandez Rabener (Spania, locul 491), scor 6-0, 6-2. În faza următoare, Ţig o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre Alberta Brianti…

BASCHET/ Gălăţeanul Ciprian Ţelinoiu revine la Galaţi

Scris de Marți, 26 August 2014
Echipa masculină Phoenix continuă transferurile în vederea promovării în prima ligă. Ieri, s-a semnat cu jucătorul gălăţean Ciprian Ţelinoiu, 1,83 metri înălţime, care în sezonul trecut a fost coordonatorul de joc al echipei Concordia Chiajna. Ţelinoiu a fost format de clubul Phoenix şi a mai evoluat la Dinamo şi Steaua…

INTERVIU VL/ Theodosios Paralikas, antrenorul echipei de baschet fete Phoenix: "Ar fi excelent un meci România - Grecia, la Galaţi"

Scris de Marți, 26 August 2014
* Nivelul campionatul feminin din România este net superior celui din ţara sa natală, susţine, suprinzător, tehnicianul grec Tehnicianul grec Theodosios Paralikas, care în urmă cu un an accepta provocarea de a deveni antrenorul pricipal al unei echipe debutante în Liga Naţională de baschet feminin, a fost considerat unul dintre…
Pagina 337 din 517