Tudor Neacşu

Tudor Neacşu

Sfârşit de an tulbure la Combinat

Marți, 23 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Condiţiile economice în care ArcelorMittal Galaţi încheie acest an nu sunt deloc favorabile. Cel puţin asta se înţelege din declaraţiile făcute de către oficialii combinatului siderurgic. Această situaţie nu ar fi atât de gravă dacă nu s-ar vorbi din nou despre închideri ale capacităţilor de producţie (atâtea câte au mai rămas în funcţiune), ori despre concedii forţate sau şomaj tehnic. Nu este însă prima dată când vitregiile pieţei economice se răsfrâng direct a ...

Impozitul forfetar ar putea fi eliminat

Marți, 23 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul ar putea să renunţe la introducerea impozitului forfetar, motivul fiind acela al dificultăţilor care pot apărea în administrarea unui astfel de sistem. În schimb, precizează agenţia de presă Mediafax, există posibilitatea revenirii la impozitarea cu 3 procente a veniturilor microîntreprinderilor. Această variantă este una care urmează care a fi analizată împreună cu Comisia Europeană şi FMI pentru optimizarea sistemului fiscal şi o mai bună colectare a veniturilor. ...

Justiţia televizată nu e justiţie

Marți, 23 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu cred în justiţia de stenogramă şi nici în feţi-frumoşi călărind asini albi, veniţi să denunţe şi să sufoce deodată corupţia la televizor. Dezaprob şi detest răfuielile de orice fel în care sunt folosite instrumente, chipurile legale, pentru care plătim toţi, lună de lună. La fel, nu cred că membrii adevăratelor clanuri de cămătari, proxeneţi sau cine ştie ce alte soiuri de cetăţeni neplătitori de taxe, au vreun motiv să le tremure indispensabilii în afară de ...

Investiţii ca-n Vest la graniţa de est

Luni, 22 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Sume importante de bani au fost cheltuite pentru modernizarea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi, în vederea aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen. Aventura României în spaţiul european privilegiat ar putea  să întârzie însă, asta în condiţiile în care gurile rele ale unor oficiali din această zonă râvnită trăncănesc vârând beţe-n roatele noii integrări. Astfel, milioanele de euro provenite din fonduri comunitare sau chiar de la bugetul d ...

Au început manevrele de oprire a Furnalului 3

Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Ieri au început manevrele de oprire temporară a Furnalului 3 de la ArcelorMittal Galaţi. Acest lucru a fost confirmat de către purtătorul de cuvânt al administraţiei Combinatului, Dorian Dumitrescu, care a completat spunând că este vorba despre o oprire temporară şi nu una definitivă.Acest lucru presupune, practic, golirea furnalului şi menţinerea unei anumite temperaturi, astfel încât producţia să poată fi reluată oricând, fără probleme. La începutul lunii, în 4 noiembr ...

Amenzi şi recomandări pentru ArcelorMittal

Vineri, 19 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a prezentat, de curând, în cadrul Comisiei de Dialog Social, un raport care face referire la verificarea modului în care sunt exploatate şi întreţinute echipamentele şi utilajele aflate sub incidenţa ISCIR la combinatul siderurgic gălăţean ArcelorMittal. Concluziile verificărilor făcute de către inspectorii de muncă gălăţeni în perioada 11 - 13 octombrie şi prezentate de curând Comisiei arată că există anumite nereguli care ...

De unde atâta şoric, dom’ preşedinte?

Vineri, 19 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în EDITORIAL
Comisarul Şoric de la Piatra Neamţ, cel acuzat că s-ar fi bătut pe burtă până nu de mult cu un actual defunct mafiot, nu are nicio legătură cu poliţiştii care au azvârlit chipiurile peste pârleazul prezidenţial. Oamenii ăia acuzaţi că au batjocorit însemnele statului erau disperaţi că li se taie salariile şi li s-a oferit o ocazie unică, la acel protest, să facă un gest dezaprobator faţă de cârmaci şi faţă de ce au reuşit aceştia să facă din România. Sunt simpl ...

ArcelorMittal Galaţi - Zvonuri pe ecartament larg

Joi, 18 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
În ultimele zile au apărut mai multe informaţii legate de faptul că ArcelorMittal Galaţi ar avea dificultăţi în alimentarea cu materie primă primită pe calea ferată cu ecartament larg (din fosta URSS). Acesta au fost însă dezminţite de către oficialii companiei, care susţin că neînţelegerea a apărut după ce, pe platforma de la Galaţi, s-au impus lucrări de reparaţie la Culbutorul 4, acolo unde se descarcă vagoanele venite pe linia ferată cu astfel de ecartament. Discuţ ...

„Acţiunea” se reinventează

Miercuri, 17 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe când precambrianul crizei din media se îngâna cu cambrianul dositului de galbeni la ciorap, câţiva juni au încercat marea udându-şi degetele pentru a lansa un ziar săptămânal. Cutezătorul-şef, cel care se face responsabil pentru apariţia săptămânalului „Acţiunea”, un ziar de 16 pagini care conţine analize jurnalistice, editoriale şi informaţii generale despre Galaţi, este ziaristul gălăţean Cezar Amariei. Lansarea hebdomadarului a fost o lansare la apă propriu-zi ...

Protest eşuat la Combinat

Miercuri, 17 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Protestul de ieri, de la ArcelorMittal Galaţi, organizat de către sindicaliştii de la Solidaritatea a fost unul eşuat. Deşi de acestă data accesul pe platforma siderurgică al liderului de la Solidaritatea, Gheorghe Tiber, nu a mai fost blocat, doar cel mult 20 de oameni i s-au alăturat acestuia în faţa turnului administrativ al ArcelorMittal. Cei din „nucleul tare” al protestatarilor (FOTO 2) au aşteptat aproximativ o oră ca alţi confraţi să vină şi să îşi strige nemulţu ...
Pagina 17 din 88