Anca Melinte

Anca Melinte

Modernizarea Drumului de Centură, scoasă la licitaţie

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Proiectarea şi execuţia lucrărilor de extindere şi modernizare a variantei ocolitoare a municipiului Galaţi au fost, în sfârşit, scoase la licitaţie de către Consiliul Judeţean. Valoarea totală estimată a contractului depăşeşte 117,7 milioane de lei cu TVA, adică peste 25,5 milioane de euro, ofertele sunt aşteptate până pe 31 octombrie 2018, iar criteriul de atribuire va fi "cel mai bun raport calitate - preţ". "Durata prestării serviciilor de proiectare este de 150 de zil ...

Reabilitarea pasajului pietonal Dunărea va costa dublu (FOTO)

Vineri, 21 Septembrie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
De la 1.469.332 de lei, cât fusese calculată în 2015, valoarea estimativă a investiţiei necesare pentru reabilitarea pasajului subteran din centrul oraşului a ajuns la 2.872.228 de lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici care au ajuns pe masa aleşilor locali. Nu numai costurile, ci şi durata de realizare a investiţiei s-a dublat! E drept, pasajul ar urma să beneficieze nu doar de reparaţii capitale, ci şi de două copertine din sticlă pe structură metalică, menite să-l prot ...

Restructurarea personalului provoacă tensiuni la TRANSURB

Joi, 20 Septembrie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Restructurarea personalului societăţii şi acordarea unei corecţii salariale, care, conform contractului colectiv de muncă, trebuia plătită la 1 septembrie 2018, au generat tensiuni la compania publică de transport public local, Transurb SA. Situaţia s-a mai calmat ieri, în urma unei întâlniri la care au participat directorul general al SC Transurb, Mihai Cadinoiu, liderul de sindicat, George Preda, şi primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. Directorul Transurb, Mihai Cadinoiu, ne-a ...

Două zile fără troleibuze pe linia 102

Miercuri, 19 Septembrie 2018 10:45 | Publicat în TRAFIC
Timp de două zile, restricţii de trafic şi modificări în transportul public local. Traficul rutier pe bulevardul Oţelarilor, pe segmentul cuprins între intersecţia cu bulevardul Galaţi şi intersecţia cu strada Brăilei, va fi restricţionat timp de două zile, pe 20 şi 21 septembrie, pe sensul de mers către strada Brăilei, potrivit anunţului făcut de Primăria municipiului Galaţi. Măsura este necesară pentru execuţia lucrărilor de asfaltare, motiv pentru care şi transportul ...

Ce-au decis aleşii în şedinţa de marți, 18 septembrie 2018

Miercuri, 19 Septembrie 2018 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Convocaţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au revenit, ieri, asupra costurilor aprobate pentru realizarea unor investiţii cu finanţare europeană. Astfel, valoare totală a proiectului pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi se ridică la 9,3 milioane de lei cu TVA, din care 6,7 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile. În cazul proiectului pentru cre ...

Investiţiile majore în cartiere se amână. Licitaţii anulate

Miercuri, 19 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi va fi nevoită să scoată din nou la licitaţie cele trei contracte, fiecare cu o valoare estimată între 3 şi 8,9 milioane de lei cu TVA, pentru execuţia, în următorii trei ani, a lucrărilor de refacere a sistemului rutier şi de regenerare urbană în cartierele Ţiglina I, Mazepa I şi Mazepa II. Până atunci, primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, susţine că vor fi executate lucrări în interiorul cartierelor, ca şi în anii trecuţi, de către Ecos ...

Licitaţie de 1,5 milioane de euro. Se restaurează prima clădire de patrimoniu din zona istorică a oraşului (FOTO)

Marți, 18 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Până pe 4 octombrie, administraţia locală aşteaptă ofertele din partea constructorilor interesaţi să execute lucrările de "Reabilitare zonă istorică municipiul Galaţi - Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58". Valoarea estimată a contractului scos la licitaţie este de 7.043.775 de lei cu TVA, adică peste 1,5 milioane de euro, iar criteriul de atribuire este "preţul cel mai scăzut". "Clădirea aminteşte de parfumul vremurilor în care strada Domnească, lungă, largă, pav ...

Brăileanul de pe ”Insula Iubirii”, sedus de o gălăţeancă

Marți, 18 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* "Am dat o gâscă pe-o lebădă". Aşa a sintetizat brăileanul Iulian renunţarea la Mari, partenera cu care a venit pe "Temptation Island - Insula Iubirii", pentru ispititoarea Irina din Galaţi. "Nici măcar o secundă nu a lăudat-o pe Mari! Se plângea încontinuu de lipsa de comunicare, că a intervenit monotonia. Scoate în evidenţă, tot timpul, punctele comune pe care le avem, cum ar fi faptul că suntem foarte aproape unul de celălalt, eu fiind din Galaţi, el din Brăila, că sunt ...

Restricţii de trafic pe bulevardul Marii Uniri

Miercuri, 12 Septembrie 2018 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând cu data de 14 septembrie, ora 9,00, şi până pe 16 septembrie, ora 24,00, pe Bulevardul Marii Uniri, segmentul cuprins între intersecţia cu strada Alexandru Cernat şi intersecţia cu strada Prelungirea Traian, va fi oprit traficul rutier pentru toate categoriile de autovehicule. Restricţia se impune pentru organizarea evenimentului Salonul Auto "GAS 2018", care va transforma Galaţiul pentru trei zile în capitala cailor putere. Astfe ...

Trăieşte în Italia, dar reprezintă România. O tecuceancă este campioana Europei la patinaj artistic pe role (FOTO)

Miercuri, 12 Septembrie 2018 00:02 | Publicat în DIASPORA
Daria Alexandra Matei este noua campioană a Europei la patinaj artistic pe role, categoria cadeţi, câştigând titlul continental la competiţia desfăşurată în Insulele Azore. Deşi este campioană naţională a Italiei, ţară în care trăieşte şi se antrenează, Daria, născută la Tecuci, în judeţul Galaţi, a ales să reprezinte România la Campionatul European. Ba mai mult, a învins, în lupta pentru medalia de aur, două sportive italiene! "Născută în Tecuci, campioana Ita ...
Pagina 763 din 1724