La Ivești s-a terminat construcția „Centrului de Permanență Primiri Urgențe" în cadrul unui proiect de 700.000 de lei, de la Bugetul de Stat. Centrul se află acum în faza de autorizare, lipseşte un singur aviz de la Direcția Sanitară, care va fi primit până la sfârșitul lunii. Acesta funcționează ca…

Donatori de celule stem hematopoietice

Scris de Sâmbătă, 17 Februarie 2024

Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice (RNDCSH) a anunţat depăşirea pragului de 100.000 de donatori voluntari de celule stem hematopoietice înregistraţi până în prezent."De la înfiinţarea Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice şi până în prezent, 466 de pacienţi români au fost transplantaţi cu celule…
Consiliul Județean Galați a aprobat, în ședința de marți, 13 februarie, acordarea unui stimulent financiar pentru un număr de nouă angajați (fizicieni medicali) din cadrul Laboratorului Radioterapie al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”. Valoarea stimulentului este de câte 6.600 de lei pe an pentru fiecare salariat și…
Numărul gălăţenilor care suferă de viroze respiratorii în această perioadă se menține aproape constant, de la o săptămână la altaDacă în săptămâna 22-28 ianuarie, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați raporta un număr total de 2.751 de viroze respiratorii, pentru intervalul 29 ianuarie - 4 februarie a contabilizat 2.180 de…
În săptămâna 22-28 ianuarie, DSP Galați a monitorizat 2.751 de persoane care au suferit de viroze respiratorii, 60 dintre ele având nevoie de spitalizare, iar pe segmentul de vârstă cuprins între 5-14 ani s-au înregistrat 1.027de cazuri. Alți 254 de gălățeni au fost înregistrați în evidența DSP Galați cu pneumonie,…
Spitalul TBC din Galați a fost dotat cu zeci de echipamente moderne pentru combaterea infecțiilor nosocomiale, în cadrul unui program mai amplu, în valoare de 36 milioane de lei, menit să reducă transmiterea infecțiilor intraspitalicești în unitățile medicale gălățene, informează Consiliul Județean Galați. ”74 de echipamente de ultimă generație, în…
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați a trimis o nouă raportare referitoare la cazurile de îmbolnăviri cu afecțiuni de sezon. Astfel, în săptămâna 15-21 ianuarie, la nivelul județului Galați s-au înregistrat 2.945 de cazuri de viroze respiratorii, dintre care 42 au necesitat internare. Sectorul de vârstă cel mai afectat de…
Aproximativ 100 de medici de familie au ieșit, marți, în stradă, la Galați, pentru a-și striga oful. Ei sunt nemulțumiți de măsurile luate de guvernanți și de reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Medicii acuză că veniturile lor s-ar putea micşora cu 40 de procente, începând de la 1…
Ministerul Sănătății reduce doza de urgență de antibiotice - care poată fi eliberată de farmacii fără rețetă - de la 72 de ore la 48 de ore. Un Ordin publicat recent în Monitorul Oficial prevedea că farmaciile pot elibera, fără prescripție medicală, antibiotice în doză care să acopere 72 de…
Direcția de Sănătate Publică Galați a făcut bilanțul afecțiunilor de sezon, de care suferă din ce în ce mai mulți gălățeni, aferente celei de-a doua săptămâni a lunii ianuarieAstfel, în perioada 8-14 ianuarie au fost înregistrate 2.488 de viroze respiratorii, dintre care, în 60 de situații, pacienții au avut nevoie…
Chiar dacă gerul a pus stăpânire pe mai toată țara în ultimele zile, virozele și celelalte manifestări asociate acestora au adus din ce în ce mai mulți cetățeni în vizorul medicilor. Conform reprezentanților Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați, foarte mulți dintre cei afectați sunt copii, care, conform medicilor pediatri,…
Ministerul Sănătăţii a transmis, odată cu reînceperea cursurilor în învăţământul preuniversitar, o serie de recomandări pentru prevenirea/ limitarea îmbolnăvirilor prin gripă şi alte viroze respiratorii."Virozele respiratorii sunt frecvente în sezonul rece şi pot afecta colectivităţile în care copiii şi cadrele didactice desfăşoară cursurile şcolare şi preşcolare. Prevenirea şi controlul infecţiilor…
Numărul cazurilor de infecții respiratorii, pneumonii și gripe este în creştere alarmantă la Galaţi, cifrele fiind din ce în ce mai mari de la o săptămână la alta. În context, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galați ne-a transmis numărul de cazuri aflate în evidența instituției, în perioada 18-31 decembrie 2023.Astfel,…
Veste bună pentru gălățeni la început de an. Două spitale importante ale orașului, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Galați și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”, au făcut un pas important în ceea ce privește dotările și, după multă muncă, au obținut gradul II de…
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii din Galați a fost luată cu asalt în ultimele zile de numărul mare de copii care au avut nevoie de îngrijiri medicale și chiar de spitalizare, după ce au prezentat simptome de gripă. Managerul spitalului, dr. Marius Dănilă, ne-a declarat că unitatea…
Consiliul Județean (CJ) Galați a marcat marți, 19 decembrie, conferința de închidere a proiectului transfrontalier prin intermediul căruia s-a construit și dotat cu echipamente medicale o nouă secție de Pediatrie la Spitalul Orășenesc Tg. Bujor. Proiectul ”Sănătatea în mâini bune” a fost implementat de CJ Galați în parteneriat cu autoritățile…

DSP Galați sistează activitatea cu publicul

Scris de Sâmbătă, 16 Decembrie 2023

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați anunță că, începând de luni, 18 decembrie, activitatea de relații cu publicul va fi sistată, pe durată nedeterminată, pe fondul mișcărilor de protest care au loc în sediile DSP din țară și din Galați. "Având în vederea notificarea primită din partea salariaţilor Direcției de…
Primul caz de rujeolă (pojar) din județul Galați a fost confirmat joi, 14 decembrie, la o fetiță de doi ani și jumătate Conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați, micuța se simte bine și se află acasă, după ce, marți, a fost externată din spital. Se pare că fetița nu…
Primele echipamente medicale pentru combaterea infecțiilor nosocomiale au ajuns în spitalele din județ, ca urmare a programelor europene derulate de CJ Galați. "Am atras fonduri europene de peste 36 milioane de lei, pentru a dota toate spitalele din subordinea Consiliului Județean cu echipamente moderne pentru prevenirea și eliminarea infecțiilor intraspitalicești,…
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, printr-un comunicat de presă, că procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava cercetează suspiciuni de acte de corupție săvârșite în perioada 2018-2023 de funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești. Surse judiciare au declarat că printre instituțiile vizate de percheziții se află Spitalul Județean Botoșani,…
Deputaţii au aprobat, în şedinţa de plen de marţi, în calitate de for decizional, transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, MApN, MAI, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română, autorităţile administraţiei publice…
Consiliul Județean (CJ) Galați a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ședințe extraordinare, alocarea a 4,1 milioane de lei (echivalentul a peste 800.000 de euro - n.r.) pentru achiziționarea de echipamente destinate Spitalului Municipal "Anton Cincu", din Tecuci."Vorbim de monitoare de funcții vitale, electrocardiograf, pompe de nutriție enterală,…

Congresul mediciniştilor, la ediţia a XIII-a

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2023

Congresul Național cu participare internațională pentru studenți, farmaciști, medici rezidenți, medici dentiști, asistenți medicali generaliști și moașe "Galmed", ajuns în 2023 la ediţia a XIII-a, se va desfăşura în perioada 23-26 noiembrie. Manifestarea de anul acesta, care se va desfăşura în săli ale Facultăţii de Medicină şi Farmacie, cuprinde patru…
După ce salariaţii din mai multe instituții gălățene au declanşat, în ultima perioadă, acțiuni de protest, și angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați au demarat, la finalul săptămânii trecute, o acțiune similară, pe durată nedeterminată. Angajații DSP Galaţi susţin însă că au fost asigurate serviciile celor care au avut…
Pagina 7 din 132