Ministerul Sănătăţii a transmis, odată cu reînceperea cursurilor în învăţământul preuniversitar, o serie de recomandări pentru prevenirea/ limitarea îmbolnăvirilor prin gripă şi alte viroze respiratorii."Virozele respiratorii sunt frecvente în sezonul rece şi pot afecta colectivităţile în care copiii şi cadrele didactice desfăşoară cursurile şcolare şi preşcolare. Prevenirea şi controlul infecţiilor…
Numărul cazurilor de infecții respiratorii, pneumonii și gripe este în creştere alarmantă la Galaţi, cifrele fiind din ce în ce mai mari de la o săptămână la alta. În context, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galați ne-a transmis numărul de cazuri aflate în evidența instituției, în perioada 18-31 decembrie 2023.Astfel,…
Veste bună pentru gălățeni la început de an. Două spitale importante ale orașului, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Galați și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”, au făcut un pas important în ceea ce privește dotările și, după multă muncă, au obținut gradul II de…
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii din Galați a fost luată cu asalt în ultimele zile de numărul mare de copii care au avut nevoie de îngrijiri medicale și chiar de spitalizare, după ce au prezentat simptome de gripă. Managerul spitalului, dr. Marius Dănilă, ne-a declarat că unitatea…
Consiliul Județean (CJ) Galați a marcat marți, 19 decembrie, conferința de închidere a proiectului transfrontalier prin intermediul căruia s-a construit și dotat cu echipamente medicale o nouă secție de Pediatrie la Spitalul Orășenesc Tg. Bujor. Proiectul ”Sănătatea în mâini bune” a fost implementat de CJ Galați în parteneriat cu autoritățile…

DSP Galați sistează activitatea cu publicul

Scris de Sâmbătă, 16 Decembrie 2023

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați anunță că, începând de luni, 18 decembrie, activitatea de relații cu publicul va fi sistată, pe durată nedeterminată, pe fondul mișcărilor de protest care au loc în sediile DSP din țară și din Galați. "Având în vederea notificarea primită din partea salariaţilor Direcției de…
Primul caz de rujeolă (pojar) din județul Galați a fost confirmat joi, 14 decembrie, la o fetiță de doi ani și jumătate Conform Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galați, micuța se simte bine și se află acasă, după ce, marți, a fost externată din spital. Se pare că fetița nu…
Primele echipamente medicale pentru combaterea infecțiilor nosocomiale au ajuns în spitalele din județ, ca urmare a programelor europene derulate de CJ Galați. "Am atras fonduri europene de peste 36 milioane de lei, pentru a dota toate spitalele din subordinea Consiliului Județean cu echipamente moderne pentru prevenirea și eliminarea infecțiilor intraspitalicești,…
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, printr-un comunicat de presă, că procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava cercetează suspiciuni de acte de corupție săvârșite în perioada 2018-2023 de funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești. Surse judiciare au declarat că printre instituțiile vizate de percheziții se află Spitalul Județean Botoșani,…
Deputaţii au aprobat, în şedinţa de plen de marţi, în calitate de for decizional, transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie, MApN, MAI, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Academia Română, autorităţile administraţiei publice…
Consiliul Județean (CJ) Galați a aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul unei ședințe extraordinare, alocarea a 4,1 milioane de lei (echivalentul a peste 800.000 de euro - n.r.) pentru achiziționarea de echipamente destinate Spitalului Municipal "Anton Cincu", din Tecuci."Vorbim de monitoare de funcții vitale, electrocardiograf, pompe de nutriție enterală,…

Congresul mediciniştilor, la ediţia a XIII-a

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2023

Congresul Național cu participare internațională pentru studenți, farmaciști, medici rezidenți, medici dentiști, asistenți medicali generaliști și moașe "Galmed", ajuns în 2023 la ediţia a XIII-a, se va desfăşura în perioada 23-26 noiembrie. Manifestarea de anul acesta, care se va desfăşura în săli ale Facultăţii de Medicină şi Farmacie, cuprinde patru…
După ce salariaţii din mai multe instituții gălățene au declanşat, în ultima perioadă, acțiuni de protest, și angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați au demarat, la finalul săptămânii trecute, o acțiune similară, pe durată nedeterminată. Angajații DSP Galaţi susţin însă că au fost asigurate serviciile celor care au avut…
Personalul de la Serviciul de Ambulanță Judeţean (SAJ) Galaţi a declanşat, marți, 21 noiembrie, un protest pe durată nedeterminată Salariații au declanşat protestul în semn de solidaritate cu colegii lor din țară și, mai ales, cu cei care se află în greva foamei la sediul Parlamentului. Angajații și-au manifestat nemulțumirea…

Media

În premieră în medicina gălățeană, toxina botulinică a fost folosită la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf.Ap.Andrei” pentru reabilitarea neurologică a pacienților care au suferit un accident vascular cerebral (AVC), informează Consiliul Județean (CJ) Galați, în administrarea căruia se află unitatea medicală. ”Noi proceduri medicale sunt folosite la Spitalul Județean…
Înainte să reușească politicienii să unească real Galațiul și Brăila, întru binele acestor două comunități, au reușit să facă asta medicii din cele două orașe. În organizarea Colegiilor Medicilor din cele două județe, se desfășoară joi, 16 noiembrie, la Galați și vineri, 17 noiembrie, la Brăila, lucrările celei de-a IV-a…
Protestul angajaților de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați s-a încheiat marți, la fel ca acțiunile similare ale colegilor lor din toată țara. De asemenea, pichetarea care trebuia să aibă loc, marți, în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei a fost anulată, ca urmare a adoptării în…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a anunţat achiziţionarea de echipamente medicale noi pentru Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci, valoarea investiţiei depăşind 2,8 milioane de lei. "Recent, au ajuns aproape 50 de echipamente medicale noi (electrocardiografe, trusă endoscopie digestivă, injectomate). În cel mai scurt timp, vor ajunge şi…
Vineri a fost cea de-a șaptea zi a protestelor susținute de angajații caselor de asigurări de sănătate din toată țara. Declanșate pe 2 noiembrie, protestele au ca principală revendicare majorarea salariilor, rămase, după cum afirmă angajații, la nivelul anului 2018. De luni, situația din sistem poate deveni foarte serioasă, deoarece…
Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), aflaţi în protest generalizat la nivel naţional pe perioadă nedeterminată, vor sista, din 12 noiembrie, plăţile către spitale şi furnizorii de servicii, au informat, joi, reprezentanţii Blocului Național Sindical (BNS). De altfel, angajaţii Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate au protestat, joi,…

A cincea zi de proteste la CJAS Galați

Scris de Joi, 09 Noiembrie 2023

Protestul angajaților Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați a continuat şi miercuri. A fost a cincea zi în care angajații instituției şi-au manifestat nemulțumirile, însă de data aceasta s-au gândit și la gălățenii al căror tratament depinde de adeverințele eliberate de instituție. Astfel, deși oamenii au protestat şi…

A doua zi de proteste la CJAS Galați

Scris de Sâmbătă, 04 Noiembrie 2023

Protestul angajaților Casei Județene de Asigurări de Sănătate Galați a continuat și vineri. Aceștia s-au alăturat protestului declanșat la nivel național. Soarta gălățenilor care depind de serviciile angajaților instituției respective sunt acum la mâna reprezentanților guvernului care, se pare că, în acest weekend, vor avea negocieri cu liderii de sindicat,…
Protestul general declanșat de angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) a dat peste cap planurile mai multor gălățeni. Sosiți în curtea unității, oamenii nu au mai avut acces la ghișee și nici nu au mai găsit rezolvare la problemele lor, decât la cel care asigura paza și care…
Rețeaua medicală a județului Galați s-a îmbogățit, începând de joi, 2 noiembrie, cu o nouă Secție de Pediatrie, în cadrul Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, grație unei investiții cu bani europeni, prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova, în valoare de peste un milion de euro, realizată de Consiliul Județean…
Pagina 5 din 130