Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect privind stabilirea programului de vizite în unităţile sanitare publice, care prevede, printre altele, obligația spitalelor de a comunica rudelor pacienților în maximum două ore informaii despre salonul în care aceștia sunt internați și date despre starea lor de sănătate, informează Agerpres.…
Direcția de Sănătate Publică Galați (DSP) a făcut o nouă raportare a numărului de persoane infectate cu viroze și pneumonii pentru perioada 7-13 noiembrie. Conform reprezentanților DSP, se constată o creștere a persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale, atât la domiciliu, cât și în unitățile spitalicești, după ce…
Numărul noilor infectați depistați în urma testărilor efectuate în județul Galați, în interval de 24 de ore, rămâne scăzut, iar la Terapie Intensivă nu mai este niciun pacient în stare gravă. Cea mai recentă raportare pe 24 de ore arată că, în județul nostru, numărul de infectări cu noul coronavirus…
Sezonul virozelor și al pneumoniilor este în toi şi la Galaţi. Cel puțin așa reiese din raportarea făcută de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, care contabilizează săptămânal persoanele cu astfel de afecțiuni. Conform specialiștilor în sănătate publică, în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie, medicii au raportat către…
O veste bună pentru micuții care suferă de afecțiuni ale ficatului și pentru care posibilitatea unui transplant era, până acum, o chestiune de șansă. Conform Ministerului Sănătății, primul centru de transplant hepatic pediatric din România s-a deschis, joi, la Spitalul de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București. Astfel, pentru…
Răsturnare de situație în cazul celor șapte medici de la Spitalul de Urgență Galați, acuzați oficial în dosarul penal deschis după moartea lui Florin Chirilă, un gălățean bolnav de pneumonie care a fost plimbat trei zile fără a i se pune un diagnostic și a i se administra un tratament…
În ultimele 24 de ore, statisticile sanitare au bifat o constantă a numărului de infectări în Galați, dar și o ușoară creștere a numărului de bolnavi internați. Numărul pacienților în stare gravă, care au ajuns la Terapie Intensivă (ATI), a scăzut față de intervalul precedent.Cea mai recentă raportare pe 24…
În ultimele 24 de ore, statisticile sanitare au bifat o ușoară creștere a numărului de infectări în Galați, dar și o scădere a numărului de bolnavi internați. Cu toate acestea, numărul pacienților în stare gravă, care au ajuns la Terapie Intensivă (ATI), a crescut față de intervalul precedent.Cea mai recentă…
Numărul gălățenilor care suferă de viroze și pneumonii a depășit în această perioadă 2.500. Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, în ultima săptămâna de raportare, peste 2.500 de persoane au ajuns la medic și au avut nevoie de tratament pentru viroze respiratorii, 56 dintre acestea fiind internate în…
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a anunțat că, până la finalul lunii noiembrie, va fi depus un amplu proiect pe fonduri europene, în valoare de aproape șapte milioane de lei, pentru dotarea Ambulatoriului Spitalului "Anton Cincu" din Tecuci, unitate medicală preluată de CJ în luna februarie 2022. Conform…
În ultimele 24 de ore, statisticile sanitare au bifat o creștere a numărului de infectări în Galați, dar și a numărului de bolnavi internați, inclusiv a minorilor care au manifestat forme severe de boală. Cea mai recentă raportare pe 24 de ore arată că, în județul nostru, numărul de infectări…

Pericolul ascuns din carnea procesată

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2022

Pentru persoanele care obişnuiesc să mănânce în mod regulat dulciuri, alimente prăjite şi carne procesată, veştile nu sunt tocmai bune. Aparatul cardiovascular are de suferit, mai ales în cazul exceselor. De aceea, ar fi indicat, spun specialiştii, să le evităm. Carnea procesată, spre exemplu, este bogată în grăsimi saturate şi…

„Somnifere” naturale pentru o noapte odihnitoare

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2022

Alimente recomandate. Sfaturi Activităţile din timpul zilei sunt realizate mai repede şi mai eficient dacă în timpul nopţii am avut un somn odihnitor. În plus, cercetările arată că un somn bun este legat în mod direct de mâncarea pe care o consumăm înainte de culcare. Anumite alimente pot fi clasificate…

Alimente care reglează tiroida

Scris de Duminică, 06 Noiembrie 2022

Tiroida este glanda care eliberează în organism hormoni care controlează toate funcţiile şi joacă un rol important, printre altele, în controlul dispoziţiei, al greutăţii şi al fertilităţii. Dacă această glandă nu funcţionează corect, atunci apar o serie de efecte secundare foarte neplăcute.Anumite alimente, bogate în iod - cum sunt de…
În ultimele 24 de ore, statisticile sanitare au bifat o ușoară scădere a numărului de infectări din Galați.Cea mai recentă raportare pe 24 de ore arată că, în județul nostru, numărul de infectări cu noul coronavirus a ajuns la 72.097, vineri, 4 noiembrie, înregistrându-se șapte noi cazuri de infectare. Din…
În ultimele 24 de ore, statisticile sanitare au bifat o creștere a numărului de infectări din Galați, semnalând totodată un nou caz în rândul minorilor care au avut nevoie de internare în spital. Cea mai recentă raportare pe 24 de ore arată că, în județul nostru, numărul de infectări cu…

Varza, benefică în tratamentul ulcerului

Scris de Miercuri, 02 Noiembrie 2022

Apreciată ca aliment, varza este şi un remediu care aduce numeroase beneficii pentru sănătate. Poate fi mâncată atât în stare crudă, în salate, cât şi gătită, fără să îşi piardă calităţile nutritive. Este o legumă bogată în fitonutrienţi şi vitamine (A, C şi K), antioxidanţi naturali care previn apariţia cancerului…
După o zi în care statisticile sanitare au bifat ”zero” în dreptul noilor cazuri de infectări din Galați, dar și al deceselor în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus, marți, 1 noiembrie, s-a înregistrat un plus la ambele categorii, dublat de o creștere a noilor cazuri de teste pozitive la…
Spitalul Orășenesc Târgu Bujor a primit, săptămâna trecută, o donație constând în aparatură medicală performantă, pentru Secția de Neonatologie, în valoare de 20.000 de euro. Mortalitatea infantilă situează România pe primul loc în Uniunea Europeană. Pentru a veni în sprijinul bebelușilor născuți prematur, Organizația „Salvați Copiii” a accelerat programul de…
Numărul gălățenilor confirmați la testarea pentru COVID-19 în ultimele 48 de ore a fost mai mic de zece, sub 20 de pacienți având nevoie de îngrijiri medicale sub supraveghere. La Galați, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 72.067, odată cu confirmarea, duminică, 30 octombrie, a trei noi…

Alimente pe care nu este bine să le combini cu laptele

Scris de Duminică, 30 Octombrie 2022

Digestia reprezintă unul dintre cele mai complexe procese din organismul uman, deoarece se bazează pe procese mecanice şi biochimice prin intermediul cărora alimentele sunt transformate şi absorbite. Acest proces este controlat atât din punct de vedere nervos, cât şi hormonal, astfel că timpul de digestie al alimentelor poate contribui substanţial…
Poate face o oră de somn în plus diferenţa în viaţa noastră? Mai mult decât ne putem imagina, sunt de părere experţii. Studiile făcute până acum arată că diferenţa în plus sau în minus poate influenţa sănătatea, dispoziţia, greutatea şi chiar viaţa sexuală. În cazul în care dormim mai puţin…

Vaccinarea antigripală debutează în farmacii

Scris de Sâmbătă, 29 Octombrie 2022

Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România anunță printr-un comunicat de presă derularea programului-pilot de vaccinare împotriva gripei în farmacii. Inițiativa va contribui la creșterea accesului populației la vaccinare și la consolidarea rolului farmacistului în comunitate și în activitatea de prevenție. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), virusul gripal…
Oamenilor din spitale, „colegilor mei, le este frică să declare infecțiile nosocomiale, pentru că declararea acestora este percepută de către personalul medical ca o pedeapsă”, a afirmat Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din București, într-un recent interviu acordat HotNews.ro. În opinia sa, un prim pas care ar…
Pagina 11 din 131