ODĂ la kilometrul ZERO [II]

Luni, 14 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Iobagul face riduri, ridică ranga-n slavă: - Ce, bă, te dai gorilă? Nu vezi că eşti o pleavă? Vezi asta? Numai una dacă îţi dă băiatu’, nu are ce să-ţi facă nici Mincu şi nici Tatu! Eşti mult şi prost, otravă! De ce te-ai pus în slujba celui ce pus pe gâtul Moldovei Sfinte drujba? Comportă-te odată, trezeşte faraonul, să-mi deie datoria, că, altfel, trece Donul!- Ştiţi, tov. Iobag, lăsaţi-l, e obosit şi cască fiindcă are-n stânga o sculă ţărănească, pe ca ...

ODĂ la kilometrul ZERO [I]

Sâmbătă, 12 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Demult, cam înainte de prima Duminică a Orbului post/decembrist, gargara şi minciuna electorală funcţionau cu perfecţiune moleculară, dispuneau de absolut toate ingredientele fizice şi chimice şi „spirituale”, cum şi acum, bineînţeles! De pildă, candidatul rânjitor până la urechi promitea credite financiare (foarte uşor de suportat) tuturor ţăranilor moldotransilvlahi, dacă vor să cumpere, să crească, să înmulţească o... vacă! În naivitatea lor legendară, unii ...

BASARABIA (pentru Românii de Pretutindeni)

Sâmbătă, 12 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
pământ udat cu lacrimi româneşti,miroşi a ne/răbdare şi a sânge,dar mai aştepţi să vină Mama ta,să simţi cum te îmbraţă şi te strângela piept, şi te sărută, şi te ia -îi dă afară pe străini, adică,pe cei care-au muşcat din carnea taşi-au vrut să-ţi împle sufletul cu frică,dar se pălesc şi se sfărâmă cândstrăbunul tău din Dacia te strigă !!!din vlaga ta s-au plămădit poeţi,s-au pus jurări şi lauri pe morminte,s-au răstignit părinţi, fii şi nepo ...

DOR de VREMELNICIE

Vineri, 11 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Ieşise din trup şi umbla pe afară. Şi parcă vroia să întrebe Ceva. În fiecare zi, de dimineaţă până-n seară, umbla încolo şi încoace, dar fără izbândă umbla. Şi tot aşa, tot aşa... până când s-a resemnat şi a vroit să se întoarcă în trup, dar a văzut că nici trup nu mai avea. Aşadar, s-a oprit pe marginea unui drum oarecare... şi a început să plângă cu vorbe. Uite-aşa plângea: „Şi eu am fost o dată ca niciodată, aşa cum va să fii şi tu, aşa cum ...

UNU (pentru distinsul Bogdan Barbu - Respect!)

Vineri, 11 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
stă într-o cameră ascunsă - şi nu-l văd,nici tu nu-l vezi, nici el, nici ea, nimeni nu-l vede -e rai şi iad, nimic şi tot, para/normal,sfânt şi păgân, vesel şi trist, foame şi sete!când vrei să pleci, îţi stă-mpotrivă... şi-l asculţi:ce trup bolnav!... ce suflet şui!... ce laşitate!cum să refuzi purificarea? (n)-ai s-ajungiunde (nu) vrei, dacă n-ai mâinile curate!când vrei să stai, te ia de mânecă... şi-auzi:acum să ieşi!... acum să pleci din întâmplare! -şi ...

LASĂ-MĂ în PACE!

Joi, 10 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Nu... nu este aceasta... este Cealaltă! Deoarece numai Cealaltă se scrie cu literă mare! Aceasta se scrie cu literă mare numai la începutul Lumii, dar Cealaltă se scrie cu iniţială majusculă chiar şi după sfârşitul Lumii! Când merge, e înaltă, foarte înaltă... Înaltă cu literă mare, adicătelea! Când stă, e lungă, foarte lungă... Lungă cu literă mare, adicătelea! Şi-i însoţită (şi când merge, şi când stă) de-o Voce inconfundabilă... Voce de Mire Moldav, adec ...

EPITALAM (pentru doamna Geanina Bratu - Respect!)

Joi, 10 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
ca-ntr-un vârtej alb-negru, absolut şi elegant până la suspiciune, mereu provocator şi triumfal - un fel de cast bizar, se poate spune !!! ce redingote şi ce rochii lungi până la capăt, fără măsurare, perpetuare goală, prin concret - un fel de nuntă-n cer (ne)muritoare !!! un fel de-abstract cu-acelaşi numitor şi cu aceeaşi (g)rea numărătoare, alai - şi centrifug, şi centripet - desfăşurare şi înfăşurare spre-o cununie fără de-nceput şi fără de sfârşit, sadea ...

ROABA LUI DUMNEZEU

Miercuri, 09 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Ea este. Nu poate fi altă Cineva în locul Ei. Fiindcă numai Ea-i cu literă mare. Nu ştiu de ce altele/celelalte sunt cu literă mică. Dar nu numai asta-i osebirea. Mai sunt o droaie de diferenţe între Ea şi ele. De pildă, o singură dată dacă-i auzi glasnicele şi timbrul, nu numai că nu le mai poţi uita, dar ai vrea să nu le mai pierzi niciodată, să le asculţi toată viaţa şi toată moartea! Şi, de altă pildă, numai o dată dacă o atingi, zici că ai mâncat halucinogene ...

CALE, GÂND și VIS (atât)

Miercuri, 09 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Ostenit de cale, mă opresc/ şi mă uit în urmă: nu s-aude,nu se-ntâmplă nimeni şi nimic/ - doar tăceri adânci, (ne)cunoscute,doar cadavrul timpului pierdut/ în cruzime, dragoste şi milă:ochi opriţi deschişi până la cer/ - ca un câmp de luptă inutilă!Ostenit de gânduri, mă aplec/ spre uitare, poate se îndurăsă mă izgonească din trecut,/ unde am trăit fără măsurăşi am râs şi-am plâns (ne)cugetat/ despre viaţă, dar şi despre moarte,iar acum nu pot să mai supor ...

Democraţia Pălăriei şi Pălăria Democraţiei

Marți, 08 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Frumos, foarte frumos... negreşit... impecabil!... Păi, cum mama zmeilor să nu fie Frumos când Urâtul şi-a luat picioarele de-a spinarea şi inima-n dinţi şi s-a dus în Eden, sub Mărul păzit de ciomagul-Adam şi de farmecul-Eva? Ia să vedeţi şi să ascultaţi dimensiunile şi consistenţa cestui Frumos acoperit/descoperit întru veşnică Admirare/Iluminare a celor „proşti, dar mulţi”, aflaţi în solda domnului Vodă-Lăpuşneanul! [Durerea-n pălărie (acum) este la modă/ ...
Pagina 4 din 105

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Cum se pot face cărţi de identitate astăzi şi mâine

Autorităţile le reamintesc gălăţenilor că, pentru exercitarea dreptului la vot, este necesară prezen ...

Cât a scos din buzunar un șofer care a trecut pe roșu. Polițiștii i-au făcut o surpriză

Un șofer din București a ajuns la poliție după ce a fost prins, în Galați, trecând pe culoarea roșie ...

UPDATE. Seby de la Galaţi n-a cântat pe bancnote, ci din suflet la „Românii au talent”

„M-am pregătit pentru cea mai frumoasă emisiune, fraților. La mine, vine din suflet ce fac! Eu nu jo ...

Campanie de dezinformare cu legături în Federația Rusă, pe rețelele de socializare

A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imită întocmai imaginea paginilor oficiale de ...

Zi de sărbătoare pentru parohia gălăţeană ocrotită de Sfântul Atanasie Patelarie (GALERIE FOTO)

Vineri, 2 mai, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Atanasie, originar din Insula ...

3 mai - Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Inteligenţa Artificială ne ajută sau ne încurcă?

Ziua de 3 mai a fost declarată Ziua Mondială a Libertății Presei la 23 decembrie 1993 de către Aduna ...

„Luminarium”, trupa elevilor de la Liceul Sportiv, la Festivalul Francofoniei de la Târgu Mureș

Din pasiune pentru limba franceză și pentru că este mereu în mijlocul elevilor cărora le predă limba ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Peste 22 milioane de euro pentru microîntreprinderile din județul Galați

Microîntreprinderile din județul Galați vor avea la dispoziție fonduri în valoare de peste 22,27 mil ...

Licitaţie pentru modernizarea Colegiului „Elena Doamna”

Până pe data de 9 mai, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru execuţia lucrărilor de ...

Galațiul se pregătește pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai

Prefectura județului Galați se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Astfel, prefectu ...

27 de zile pentru transparenţă, la Consiliul Județean Galați! Se lucrează iar la parcarea cu heliport (FOTO)

Nu mai puțin de 27 de zile calendaristice! Atât i-a luat Consiliului Județean Galați să afle ce se î ...

De unde a avut George Simion adresele a peste un milion de pensionari

Articolul publicat la finele săptămânii trecute în cotidianul „Viața liberă” - „Scrisori de la Georg ...

O gălăţeancă, avocată a companiei Schweighofer, este noul secretar general al Guvernului

Politiciana liberală Cristina Trăilă a fost numită, luni, 28 aprilie, în funcţia de secretar general ...

SUA și Ucraina au semnat acordul privind mineralele. „Pohta ce-a pohtit” Trump

Statele Unite și Ucraina au semnat un „acord de parteneriat economic” care va oferi Washingtonului a ...

Rușii ar vrea pace în Ucraina, dar nu așa de repede

Președintele rus Vladimir Putin este deschis păcii în Ucraina și se lucrează intens cu Statele Unite ...

Putin oprește atacurile asupra Ucrainei de Ziua Victoriei

Vladimir Putin anunță un armistiţiu umanitar, în Ucraina, „începând de la miezul nopţii de 7 spre 8 ...

Moscova recunoaște prezența nord-coreenilor în războiul cu Ucraina

Vladimir Putin a confirmat oficial pentru prima dată că soldați din Coreea de Nord au luptat alături ...

Sfaturi pentru a avea o circulație periferică optimă

Temperatura corpului nu depinde doar de factorii externi. Organismul are un mecanism intern de termo ...

Şase alimente bogate în vitamina D, alternativă la soare

Vitamina D este importantă pentru imunitate, densitatea oaselor și sănătatea generală a organismului ...

Lot periculos de medicamente retras din farmacii

Un lot de Lercanidipină, medicament recomandat pentru scăderea tensiunii arteriale, produs de compan ...

PRO Clinic Galați marchează 7 ani de excelență în domeniul medical privat și anunță noi servicii inovative pentru 2025!

Centru Medical PRO Clinic, fondat de Alina Buzia, împlinește 7 ani de activitate și marchează aceast ...

BNS: „Oamenii pe primul loc, nu capitalul”

Blocul Național Sindical (BNS) își reafirmă, de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii, angajamentul d ...

Infochioșc pentru salariați și angajatori, la sediul ITM Galați

Salariații gălățeni își pot verifica istoricul salariilor și al contractelor de muncă, gratuit, la i ...

Cresc salariile angajaților din bănci

Conform contractului colectiv de muncă aprobat anul trecut de patronate, sindicate și Guvern, începâ ...

Se apropie momentul trecerii la 5 lei/euro

În ultimele săptămâni, oficiali ai băncii centrale au atras atenția asupra necesității deprecierii l ...

Echipele gălățene din Liga a III-a pornesc favorite

FOTBAL. În etapa din weekend, ambele formații gălățene din Liga a III-a de fotbal pornesc favorite, ...

BASCHET. Gălățenii, aproape de surpriză

Echipa de baschet masculin CSM Galați a avut o prestație bună în primul meci din seria de play-out, ...

Medaliați la „Naționalele” de karate tradițional. Din sportul gălățean

KARATE. În Capitală au avut loc întrecerile Campionatului Național de karate tradițional pentru cade ...

Turneu de volei juniori, în acest weekend la Galați

Echipa de juniori Under 13 a CSM Arcada Galaţi susține în weekend noi partide în Campionatul Naționa ...

Realitatea din sălile de clasă, între neputință și speranță

La prima vedere, cifrele pot părea încurajatoare: aproape 52.000 de copii cu cerințe educaționale sp ...

Mențiune pentru echipa gălățeană la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică

În perioada 23-29 aprilie, a avut loc, la Târgoviște, Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere ...

Premii și mențiuni pentru elevii gălățeni la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale

În perioada 23-27 aprilie 2025, la Focșani s-a desfășurat Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhit ...

12 distincţii pentru 12 dintre elevii gălăţeni participanţi la Olimpiada Naţională de Limba engleză

Cei 12 elevi gălățeni care au participat la etapa națională a Olimpiadei de Limba engleză s-a întors ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Adevărată chirurgie pe șantierul Palatului „Simion Gheorghiu”. Cum se salvează un monument al Galațiului (FOTO)

Un imens eșafodaj metalic este ridicat, în aceste zile, pe strada Domnească nr. 24. Este, practic, u ...

O ingineră româncă l-a învins în instanță pe Elon Musk

Cristina Bălan, inginera de origine română care a fost concediată de la Tesla în 2014, după ce a sem ...

O gălăţeancă a fost concediată în Austria pentru că a vorbit româneşte

O gălăţeancă stabilită în Austria, unde lucra ca menajeră într-un hotel de patru stele din Viena, a ...

Surpriză în cazul anchetei morții gălățeanului bătut în Germania! Ce au aflat polițiștii

Polițiștii din Galați au clarificat misterul decesului gălățeanului de 44 de ani, care a murit luni, ...

Prima româncă învestită High Sheriff în Țara Galilor este gălăţeancă (FOTO)

Gălăţeanca Diana Stroia - despre care aţi mai putut citi în paginile de Diaspora ale ziarului „Viaţa ...

Cerere mare în centrele pentru vârstnici din Galați în 2024

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați (DAS) a constatat o cerere semnificativă pentru ...

ÎPS Casian îndeamnă la solidaritate cu suferința unor familii din Galaţi

În urma unui incendiu puternic care a distrus aproape în totalitate casa unei familii din municipiul ...

DSVSA a aplicat amenzi de 6.000 de lei la festivalul din Grădina publică

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Ali ...

Firmă gălățeană, sancționată de Garda de Mediu

Un control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați la o unita ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Tuberculoza, boala sărăciei și a mizeriei, a revenit la Galați. În 2023, 324 de cazuri (video)

Prezentă la podcastul „Vieții libere”, SPOT ON - Galațiul sub reflector, dr. Marta Lefter, medic pri ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Un transplant rar și scump, unica șansă la viață a unei bolnave de scleroză

Scleroza multiplă este boala de care suferă o femeie în vârstă de 57 de ani, care, de un deceniu, se ...

Carnet cultural gălăţean de weekend

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

Naivitate cu parfum de metaforă, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

În figuri geometrice/ mă desenez/ când din sentimente/ linie dreaptă între noi/ nu pot trasa.// Uneo ...

Șase zile de spectacole, la Festivalul Internațional de Animație ”Gulliver” 2025

În perioada 12-17 mai 2025, Teatrul pentru Copii și Tineret “Gulliver” din Galați, în parteneriat cu ...

Ultimele zile ale Salonului de primăvară

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

În ce bazine electorale s-au „scăldat” prezidenţiabilii la Galaţi

E adevărat că social-democratul Marcel Ciolacu a înroşit, la propriu şi la figurat, harta electorală ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

A căzut o rețea interjudețeană care vindea cocaină în Galați

15 membri ai unei grupări care aproviziona cu droguri consumatori din două județe au ajuns în arestu ...

Magazin din Galați, paravan pentru trafic de droguri. Sute de pliculețe cu ketamină, dosite în haine

Traficul de droguri aduse din vest și care au ca destinație celălalt capăt al lumii, trece prin... G ...

Curtea de Apel Galaţi a respins trei contestații împotriva anulării alegerilor

Nu mai puțin de patru cereri de suspendare a Hotărârii CCR nr. 32/06/12/2024, prin care era dispusă ...

Pensionar trimis la închisoare pentru încălcarea unui ordin de protecţie

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din județul Galați are de stat în pușcărie nu mai puțin de trei ani ...

Bani pentru refacerea şcolii din Malu Alb, distrusă de un incendiu

Consiliul Județean (CJ) Galați a alocat suma de 150.000 de lei pentru refacerea şcolii din satul Mal ...

Alertă meteo de ploi torențiale şi vijelii

Meteorologii au emis, vineri, mai multe atenționări de vreme rea, valabile până duminică dimineaţa î ...

Un copil de 4 ani, lăsat singur în mijlocul drumului, a fost lovit de mașină

Un șofer de numai 19 ani din Ivești a fost la un pas să fie linșat de rudele unei fetițe pe care a l ...

Proiectil din război, înfipt într-un copac din județul Galați (VIDEO)

Inedita descoperire a fost făcută într-o pădure de la periferia comunei Barcea, de un bărbat care a ...

LUMINA TA RĂMÂNE MAI DEPARTE (la mormântul învățătorului Ion Rășcanu - Respect!)

Ai ars frumos şi negreşit... ai ars cum rugul sacrosanct sub rug de mure, dar timpul/spaţiul tău mi ...

DESTUL (?!) (mic... tratat de iertare)

Eu sunt... eu sunt primul născut în Eden!nu-i nenea acela... nu-i tanti aceea!Apoi, totdeauna am fos ...

ÎNAPOI (mic... tratat de nepăsare)

Îmi pare rău... îmi pare rău/ că te-am lăsat la întâmplarecând am plecat... s-apropia/ vremea cireşe ...

MÂINE (împăcare… în oglindă)

plec MÂINE!... bagajele-s gata:/ prenume şi nume!... atât! - las timpul să piară în spaţiu!/ nu iau ...

ABRACABARDA (alias ABRACADABRA) [I]

1. Aşa: fiindcă para/Paiul la care mâna se întinde/ este furat mereu de valuri şi încuiat la Cotroce ...

O, ce vestă minunată! (prolegomene) (II)

[„Ce guverne! ce lichele! premieri dintr-o bucată:/ poligloţi, frumoşi, ibovnici, farisăi din fiu în ...

O, ce vestă minunată! (prolegomene) [I]

Să nu uiţi niciodată! N-ai voie să uiţi! Unii cică nu-şi mai aduc aminte, deşi nu vor! Alţii cică nu ...

Marghioala Coca Cola (alias Marghioala Principal)

Hai sî-ţ ghişesc, mânca-ţ-aş, dom’ injiner, progresu’/ - (am vorbî di la kingu ăl mari, sî nu fur!). ...

Mâncare de spanac cu pui, sănătate în farfurie

Ingrediente. 1,5 kilograme spanac, 2 linguri ulei, 1 ceapă, 1 căpățână usturoi, 2 lingurițe delikat ...

Remember. Constantin Piliuţă (1929-2003)

Pictorul Constantin Piliuţă s-a născut pe 4 februarie 1929, la Botoşani. A studiat la Institutul de ...

Povestea Bazilicii „Santa Maria Maggiore”, locul ales de Papa Francisc pentru odihna veșnică

Bazilica „Santa Maria Maggiore” din Roma, una dintre cele patru bazilici papale, este un simbol al c ...

Jackie Chan, premiul „Leopard” pentru întreaga carieră

Jackie Chan, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filme de acţiune şi arte marţiale, va primi ...

Ce să NU faci de Paşti cu câinele şi pisica. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent cum petrecem Paştele, masa de sărbători e nelipsită pentru toată lumea. Şi, dacă noi stăm ...

Cum alegem un ham pentru pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Unii stăpâni de pisici, care vor ca animalele lor să poată face plimbări pe afară, dar să fie în sig ...

Cât este normal să năpârlească animalele de companie

Mai ales primăvara, năpârlirea animalelor de companie devine o problemă pentru stăpâni, indiferent d ...

Suplimente pentru hrana pisicilor. Şcoala iubitorilor de animale

Obiceiurile unei pisici, nivelul ei de activitate și instinctele o pot determina să mănânce mai mult ...