Trei mari centre universitare din România au decis să elimine cinci specializări din oferta educațională pentru anul universitar 2025-2026, iar printre acestea se numără şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Potrivit unor informaţii publicate în presa naţională, conform unei Hotărâri Guvernamentale recente, Academia de Studii Economice (ASE), Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați și Universitatea Creștină "Partium" din Oradea nu vor mai organiza admitere pentru ...
În perioada 23-29 aprilie, a avut loc, la Târgoviște, Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”. La acest eveniment, județul Galați a fost reprezentat la ambele secțiuni ale competiției. Echipa formată din Ștefania Palade (clasa a XI-a), Măriuca Clara Tînjală (clasa a XII-a) și Ricardo Constantino Popa (clasa a XI-a), de la Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza”, coordonator prof. Maria-Isabela Miron, a obținut Mențiune la se ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis miercuri, 30 aprilie, condamnarea definitivă a lui Corneliu Bârlădeanu la 8 ani de închisoare pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală, scrie HotNews. Instanța Supremă a respins recursul pe care Corneliu Bârlădeanu l-a formulat împotriva sentinței date de Curtea de Apel Galați în 2024. Corneliu Bârlădeanu (Onilă, pe numele său de mirean), care are rang de episcop retras, urmează a fi încarcerat. Alături de fost ...

Rusia construieşte un pod rutier către Coreea de Nord

Miercuri, 30 Aprilie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia și Coreea de Nord au demarat lucrările pentru construirea unui pod rutier peste râul Tumen, care să facă legătura între cele două state, anunță Reuters și Mediafax. Viitorul pod se află în apropierea „Podului Prieteniei”, construit în 1959, simbol al relațiilor postbelice. Noul pod va avea o lungime de 850 de metri și va face legătura cu sistemul rusesc de autostrăzi. Organul de presă rusesc Kommersant a anunțat ca dată estimată de finalizare a construcției var ...
Ministerul Finanțelor lansează, între 9 și 16 mai, cea de-a patra ediție din 2025 a titlurilor de stat Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,80% pentru emisiunile în lei și până la 6,25% pentru cele în euro. Pentru emisiunile în moneda națională, dobânzile sunt de 6,75% pentru titlurile cu scadență la 1 an, 7,40% pentru cele la 3 ani și 7,80% pentru cele la 5 ani. În cazul euro, investitorii beneficiază de 3,85% pentru titlurile cu scadență la 2 ani și 6,25% pen ...
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) are, începând din luna aprilie, un nou director general, tecuceanca Gabriela Nicoleta Andrei. Înlocuirea fostului director general Tinel Gheorghe cu Gabriela Nicoleta Andrei a fost anunțată de Agrointeligența pe 1 aprilie și confirmată oficial pe site-ul instituției pe 24 aprilie. „Noua șefă a APIA este cunoscută pentru afacerea familiei sale cu păcănele, Alpha Games, care a generat profituri considerabile timp de ...
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în consultare publică proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Dacă acest proiect va fi adoptat, sindicatul Romsilva spune că sectorul silvic românesc se va prăbuși, iar pădurile României vor ajunge, cel mai probabil, pe mâini străine. Sindicaliștii din cadrul Romsilva au declanșat, miercuri dimineață, o grevă de avertisment de două ore, de la 10.00 la 12.00, la care au participat și membrii Sindicat ...
Seby de la Galați, care și-a pus tot sufletul pe strunele şi arcuşul viorii primite în dar de la celebrul lăutar Caliu de la Clejani, și Damaris Lupu din Tecuci, care a primit Golden Buzz pentru un număr senzaţional de contorsionism, sunt semifinaliști la „Românii au talent”. Îi vom putea vedea în prima semifinală a competiției-fenomen național, vineri seara, de la ora 20,30. Ambii vor avea nevoie de voturile noastre pentru a ajunge în marea finală. „După un sezon de po ...
În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Galați a aplicat sancțiuni în valoare totală de 6.000 de lei, în cadrul unei ample campanii de monitorizare și control desfășurate în unitățile care comercializează și procesează produse alimentare. Acțiunile, desfășurate între 7 și 16 aprilie 2025, au avut ca scop prevenirea apariției îmbolnăvirilor cauzate de consumul de alimente neconforme din pun ...
În perioada 23-27 aprilie 2025, la Focșani s-a desfășurat Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei, competiție la care elevii gălățeni au obținut premii și medalii, drept recunoaştere nu doar a talentului lor în aceste domenii, dar şi a muncii depuse pentru a atinge performanţa. Astfel, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” adună în palmares noi premii și distincții. Eleva Dilara Melisa Onen, din clasa a XII-a, secția Pictură monumentală, pregă ...
Pagina 8 din 2453

Poza zilei: Cine-a lăsat şanţul în drum?

Fotografia alăturată ne-a fost trimisă de un cititor al ziarului nostru, care locuieşte în cartierul ...

Festival-concurs de canto şi actorie, la Galaţi

Şcoala de canto "CrissMusic" organizează, pe 24 mai, cea de-a III-a ediţie a Festivalului-concurs de ...

Românii din străinătate votează deja la alegerile prezidenţiale

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până la ora 9,00 (ora României), peste 100 de români au ...

Tragedie de 1 Mai. Un bărbat a murit lovit de tren în Gara Barboși

Un accident cu urmări extrem de grave a avut loc în după-amiaza zilei de 1 mai, în imediata vecinăta ...

Primul concert de muzică sârbească tradițională, la Galați

Iubitorii de muzică sârbească din Galați sunt invitați la primul concert de muzică tradițională aute ...

Investiții majore pentru reducerea riscului de inundații

Prefectura județului Galați a anunţat, printr-un comunicat, că s-a semnat un contract în valoare de ...

Poza zilei. Cum arată noua arteziană de la Biserica Greacă

„O fântână arteziană încastrată în pavimentul de granit, cu cel puțin nouă jeturi de apă verticale, ...

Seby de la Galați și Damaris din Tecuci, în prima semifinală „Românii au talent”

Seby de la Galați, care și-a pus tot sufletul pe strunele şi arcuşul viorii primite în dar de la cel ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Peste 22 milioane de euro pentru microîntreprinderile din județul Galați

Microîntreprinderile din județul Galați vor avea la dispoziție fonduri în valoare de peste 22,27 mil ...

Licitaţie pentru modernizarea Colegiului „Elena Doamna”

Până pe data de 9 mai, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru execuţia lucrărilor de ...

Galațiul se pregătește pentru alegerile prezidenţiale din 4 mai

Prefectura județului Galați se pregătește pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Astfel, prefectu ...

27 de zile pentru transparenţă, la Consiliul Județean Galați! Se lucrează iar la parcarea cu heliport (FOTO)

Nu mai puțin de 27 de zile calendaristice! Atât i-a luat Consiliului Județean Galați să afle ce se î ...

De unde a avut George Simion adresele a peste un milion de pensionari

Articolul publicat la finele săptămânii trecute în cotidianul „Viața liberă” - „Scrisori de la Georg ...

O gălăţeancă, avocată a companiei Schweighofer, este noul secretar general al Guvernului

Politiciana liberală Cristina Trăilă a fost numită, luni, 28 aprilie, în funcţia de secretar general ...

Putin oprește atacurile asupra Ucrainei de Ziua Victoriei

Vladimir Putin anunță un armistiţiu umanitar, în Ucraina, „începând de la miezul nopţii de 7 spre 8 ...

Moscova recunoaște prezența nord-coreenilor în războiul cu Ucraina

Vladimir Putin a confirmat oficial pentru prima dată că soldați din Coreea de Nord au luptat alături ...

„Diplomație funerară” la înmormântarea Papei

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a recomandat să nu existe așteptări exagerate în ce ...

Contrapropunerile Europei și Ucrainei la planul de pace al lui Trump

Agenția Reuters a obținut o copie a setului de contrapropuneri privind modalitățile de a pune capăt ...

Sfaturi pentru a avea o circulație periferică optimă

Temperatura corpului nu depinde doar de factorii externi. Organismul are un mecanism intern de termo ...

Şase alimente bogate în vitamina D, alternativă la soare

Vitamina D este importantă pentru imunitate, densitatea oaselor și sănătatea generală a organismului ...

Lot periculos de medicamente retras din farmacii

Un lot de Lercanidipină, medicament recomandat pentru scăderea tensiunii arteriale, produs de compan ...

PRO Clinic Galați marchează 7 ani de excelență în domeniul medical privat și anunță noi servicii inovative pentru 2025!

Centru Medical PRO Clinic, fondat de Alina Buzia, împlinește 7 ani de activitate și marchează aceast ...

BNS: „Oamenii pe primul loc, nu capitalul”

Blocul Național Sindical (BNS) își reafirmă, de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii, angajamentul d ...

Infochioșc pentru salariați și angajatori, la sediul ITM Galați

Salariații gălățeni își pot verifica istoricul salariilor și al contractelor de muncă, gratuit, la i ...

Cresc salariile angajaților din bănci

Conform contractului colectiv de muncă aprobat anul trecut de patronate, sindicate și Guvern, începâ ...

Se apropie momentul trecerii la 5 lei/euro

În ultimele săptămâni, oficiali ai băncii centrale au atras atenția asupra necesității deprecierii l ...

Echipele gălățene pornesc drept favorite

FOTBAL. În etapa din weekend, ambele formații gălățene din Liga a III-a pornesc favorite, mai cu sea ...

BASCHET. Gălățenii, aproape de surpriză

CSM Galați a avut o prestație bună în primul meci din seria de play-out, cu CSU Sibiu, dar a cedat p ...

Medaliați la „Naționalele” de karate tradițional. Din sportul gălățean

KARATE. În Capitală au avut loc întrecerile Campionatului Național de karate tradițional pentru cade ...

Turneu de volei juniori, în acest weekend la Galați

Echipa de juniori Under 13 a CSM Arcada Galaţi susține în weekend noi partide în Campionatul Naționa ...

Mențiune pentru echipa gălățeană la Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică

În perioada 23-29 aprilie, a avut loc, la Târgoviște, Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere ...

Premii și mențiuni pentru elevii gălățeni la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale

În perioada 23-27 aprilie 2025, la Focșani s-a desfășurat Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhit ...

12 distincţii pentru 12 dintre elevii gălăţeni participanţi la Olimpiada Naţională de Limba engleză

Cei 12 elevi gălățeni care au participat la etapa națională a Olimpiadei de Limba engleză s-a întors ...

La Universitatea „Dunărea de Jos” dispar trei specializări cu frecvenţă

Trei mari centre universitare din România au decis să elimine cinci specializări din oferta educațio ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Adevărată chirurgie pe șantierul Palatului „Simion Gheorghiu”. Cum se salvează un monument al Galațiului (FOTO)

Un imens eșafodaj metalic este ridicat, în aceste zile, pe strada Domnească nr. 24. Este, practic, u ...

O ingineră româncă l-a învins în instanță pe Elon Musk

Cristina Bălan, inginera de origine română care a fost concediată de la Tesla în 2014, după ce a sem ...

O gălăţeancă a fost concediată în Austria pentru că a vorbit româneşte

O gălăţeancă stabilită în Austria, unde lucra ca menajeră într-un hotel de patru stele din Viena, a ...

Surpriză în cazul anchetei morții gălățeanului bătut în Germania! Ce au aflat polițiștii

Polițiștii din Galați au clarificat misterul decesului gălățeanului de 44 de ani, care a murit luni, ...

Prima româncă învestită High Sheriff în Țara Galilor este gălăţeancă (FOTO)

Gălăţeanca Diana Stroia - despre care aţi mai putut citi în paginile de Diaspora ale ziarului „Viaţa ...

DSVSA a aplicat amenzi de 6.000 de lei la festivalul din Grădina publică

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Ali ...

Firmă gălățeană, sancționată de Garda de Mediu

Un control efectuat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați la o unita ...

Binecuvântare arhierească la Olimpiada Naţională de Limbi Clasice

Pe 27 aprilie 2025, în Aula Magna ”Alexandru Ioan Cuza” a Universității „Dunărea de Jos” din Galați ...

UPDATE. O să mai auzim de gălățeanca Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025 (VIDEO)

Spectacol total, emoție, echilibru, energie bună, talent uimitor și o voce pe care n-ai cum să o uiț ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Tuberculoza, boala sărăciei și a mizeriei, a revenit la Galați. În 2023, 324 de cazuri (video)

Prezentă la podcastul „Vieții libere”, SPOT ON - Galațiul sub reflector, dr. Marta Lefter, medic pri ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Un transplant rar și scump, unica șansă la viață a unei bolnave de scleroză

Scleroza multiplă este boala de care suferă o femeie în vârstă de 57 de ani, care, de un deceniu, se ...

Carnet cultural gălăţean de weekend

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

Naivitate cu parfum de metaforă, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

În figuri geometrice/ mă desenez/ când din sentimente/ linie dreaptă între noi/ nu pot trasa.// Uneo ...

Șase zile de spectacole, la Festivalul Internațional de Animație ”Gulliver” 2025

În perioada 12-17 mai 2025, Teatrul pentru Copii și Tineret “Gulliver” din Galați, în parteneriat cu ...

Ultimele zile ale Salonului de primăvară

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

În ce bazine electorale s-au „scăldat” prezidenţiabilii la Galaţi

E adevărat că social-democratul Marcel Ciolacu a înroşit, la propriu şi la figurat, harta electorală ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

A căzut o rețea interjudețeană care vindea cocaină în Galați

15 membri ai unei grupări care aproviziona cu droguri consumatori din două județe au ajuns în arestu ...

Magazin din Galați, paravan pentru trafic de droguri. Sute de pliculețe cu ketamină, dosite în haine

Traficul de droguri aduse din vest și care au ca destinație celălalt capăt al lumii, trece prin... G ...

Curtea de Apel Galaţi a respins trei contestații împotriva anulării alegerilor

Nu mai puțin de patru cereri de suspendare a Hotărârii CCR nr. 32/06/12/2024, prin care era dispusă ...

Pensionar trimis la închisoare pentru încălcarea unui ordin de protecţie

Un bărbat în vârstă de 63 de ani din județul Galați are de stat în pușcărie nu mai puțin de trei ani ...

Bani pentru refacerea şcolii din Malu Alb, distrusă de un incendiu

Consiliul Județean (CJ) Galați a alocat suma de 150.000 de lei pentru refacerea şcolii din satul Mal ...

Alertă meteo de ploi torențiale şi vijelii

Meteorologii au emis, vineri, mai multe atenționări de vreme rea, valabile până duminică dimineaţa î ...

Un copil de 4 ani, lăsat singur în mijlocul drumului, a fost lovit de mașină

Un șofer de numai 19 ani din Ivești a fost la un pas să fie linșat de rudele unei fetițe pe care a l ...

Proiectil din război, înfipt într-un copac din județul Galați (VIDEO)

Inedita descoperire a fost făcută într-o pădure de la periferia comunei Barcea, de un bărbat care a ...

DESTUL (?!) (mic... tratat de iertare)

Eu sunt... eu sunt primul născut în Eden!nu-i nenea acela... nu-i tanti aceea!Apoi, totdeauna am fos ...

ÎNAPOI (mic... tratat de nepăsare)

Îmi pare rău... îmi pare rău/ că te-am lăsat la întâmplarecând am plecat... s-apropia/ vremea cireşe ...

MÂINE (împăcare… în oglindă)

plec MÂINE!... bagajele-s gata:/ prenume şi nume!... atât! - las timpul să piară în spaţiu!/ nu iau ...

ACUM și ATUNCI (mic... tratat de imposibilitate)

[...păşim aproape... şi tăcem... şi spui fără adresă, trist şi într-o doară: păşeam aproape, vesel ...

O, ce vestă minunată! (prolegomene) (II)

[„Ce guverne! ce lichele! premieri dintr-o bucată:/ poligloţi, frumoşi, ibovnici, farisăi din fiu în ...

O, ce vestă minunată! (prolegomene) [I]

Să nu uiţi niciodată! N-ai voie să uiţi! Unii cică nu-şi mai aduc aminte, deşi nu vor! Alţii cică nu ...

Marghioala Coca Cola (alias Marghioala Principal)

Hai sî-ţ ghişesc, mânca-ţ-aş, dom’ injiner, progresu’/ - (am vorbî di la kingu ăl mari, sî nu fur!). ...

DANTELĂRIE (X)

Sigur că da!... Din ceastă casă naltă/ şi-adâncă se aude celebra Simfonie/ (a V-a, mi se pare) nici ...

„Visul lui Stano” - filmul zilei la tv

Visul lui Stano TVR 2, vineri, 2 mai, ora 20,05SUA (2019), dramăcu: Joe Manganiello, Sofia Vergara, ...

Remember. Ilinca Tomoroveanu (1941-2019)

Actriţa Ilinca Tomoroveanu (nepoata poetului Octavian Goga) s-a născut pe 21 august 1941, la Bucureş ...

Cariere. Vitalie Belousov, cel mai premiat inventator din lume

Prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov s-a născut pe 2 mai 1930, la Bălţi, în Republica Moldova. A u ...

„Ron Weasley”, tată pentru a doua oară

Actorul Rupert Grint a anunțat nașterea celui de-al doilea său copil, o fetiță căreia el și partener ...

Ce să NU faci de Paşti cu câinele şi pisica. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent cum petrecem Paştele, masa de sărbători e nelipsită pentru toată lumea. Şi, dacă noi stăm ...

Cum alegem un ham pentru pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Unii stăpâni de pisici, care vor ca animalele lor să poată face plimbări pe afară, dar să fie în sig ...

Cât este normal să năpârlească animalele de companie

Mai ales primăvara, năpârlirea animalelor de companie devine o problemă pentru stăpâni, indiferent d ...

Suplimente pentru hrana pisicilor. Şcoala iubitorilor de animale

Obiceiurile unei pisici, nivelul ei de activitate și instinctele o pot determina să mănânce mai mult ...