Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Un nou proiectil vechi

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Echipa pirotehnică din cadrul Poliţiei Galaţi a ajuns miercuri, la ora 11,05, în satul Traian, din comuna Braniştea. De aici, specialiştii au ridicat o grenadă de mâna ofensivă, datând din primul război mondial, cu încărcătura explozivă, fără fitil, în stare avansată de corodare. Aceasta a fost găsită de un bărbat care săpa fundaţia unei case. Grenada a fost  predată lucratorilor Inspectiratului Situaţiilor de Urgenţă Galati, în vederea distrugerii controlate. ...

O jumătate de incendiu la Regionala CFR

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Secţia 1 a fost sesizată prin 112, miercuri, la ora 13,10, în legătură cu faptul că la imobilul numărul 51 de pe strada Domnească, la sediul Regionalei CFR Sucursala Galaţi, a izbucnit un incendiu. Clădirea în cauză aparţine Patrimoniului Cultural Naţional, fiind Monument de Arhitectură. La faţa locului au ajuns imediat două autospeciale de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă „General Eremia Grigorescu”, care au lichidat rapid incendiul de la ...

Galaţiul are o biografie spirituală

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Galaţiul are o biografie spirituală
Ieri, 28 mai, la Biblioteca „V.A. Urechia”, profesorul Ioan Brezeanu şi-a lansat volumul „Galaţiul, biografie spirituală – personalităţi ale culturii, ştiinţei şi artei”. Apărută recent la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, cu susţinerea Consiliului Judeţean şi al Consiliului local, cartea este un fel de enciclopedie de dimensiuni mai mici. Catalogate după diferite domenii, de la Spaţiul de istorie naţională, la Femei devenite celebre, Laureaţi ai premi ...

Razie grea pentru taximetrişti

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Razie grea pentru taximetrişti
„Au fost ridicate şapte permise - toate conducătorilor auto de pe taxiuri” (comisarul Viorel Cojocaru, Poliţia Rutieră Galaţi). S-a lăsat cu sute de sancţiuni şi mii de lei amendă! Ca de fiecare dată, raziile Poliţiei Rutiere reuşesc să cearnă participanţii corecţi la trafic de cei care nu fac decât să îngreuneze circulaţia. Acum a fost din nou rândul taxiurilor şi al taximetriştilor să fie luaţi la întrebări. Ne plac taxiurilePoliţia Rutieră a organizat la nivel ...

Proiect finalizat la Maternitatea Spitalului Judeţean

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Proiect finalizat la Maternitatea Spitalului Judeţean
La Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi s-a finalizat un proiect demarat de către UNICEF şi ArcelorMittal la începutul anului trecut, proiect intitulat "Spital, prieten al copilului". În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri în incinta unităţii spitaliceşti şi la care au participat directorul general al Combinatului, Augustine Kochuparampil, reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney şi managerul general al spitalului, dr. Călin ...

„Nu ne uităm eroii!”

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

„Nu ne uităm eroii!”
Ziua de 22 iunie 1941 a fost scrisă, la Oancea, cu sângele multor ostaşi români. Seceraţi de gloanţe pe rambleul spre Cahul, trupurile lor au fost strânse şi depuse în gropi comune. Mai târziu, prin grija Regimentului 11 Siret, unii dintre ei, identificaţi, ajung să aibă fiecare mormântul său şi cruce individuală la cap, în Cimitirul Eroilor. Joi, în acest loc ce aminteşte de Al Doilea Război Mondial, s-au depus două coroane de flori: din partea Primăriei Oancea, cu tricol ...

„Ce-i cu inima mea, doctore?”

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

„Ce-i cu inima mea, doctore?”
Este titlul cărţii pe care „Viaţa liberă” v-o oferă luni, 1 iunie, împreună cu cotidianul dumneavoastră preferat. Am ales-o datorită valorii ei practice. Cel care dă răspunsuri şi explică pe înţelesul oricui patologia cardiovasculară, extrem de complexă şi deci greu de „tălmăcit”, este profesorul Mircea Cinteză, unul dintre cei mai mari cardiologi români.Autorul mărturiseşte: „Cartea se adresează celor care nu ştiu sau ştiu, dar au uitat. Celor bolnavi, în p ...

Ucisă chiar de ziua ei

Vineri, 29 Mai 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Ucisă chiar de ziua ei
* O copilă de cinci ani a fost lovită de o maşină * Fetiţa mergea singură, nesupravegheată, la grădiniţă *Jale imensă într-o familie din satul Chiraftei, comuna Măstăcani! De ziua ei, o fetiţă din localitatea gălăţeană trebuia să îşi servească cu dulciuri colegii de grădiniţă; copila nu a mai ajuns niciodată la ei. A murit sub roţile unei maşini, pe drumul lung de un kilometru pe care îl străbătea singură până la grădiniţă, chiar în ziua în care împlinea ...
Rusia este cea care nu informează în mod corespunzător cu privire la obligaţiile şi problemele ce decurg din istoria comună, precizează vineri Ministerul de Externe, după ce Moscova îl acuzase pe Cristian Diaconescu că denaturează faptele în ceea ce priveşte stadiul discuţiilor despre Tezaur.Joi, diplomaţia rusă publicase un comunicat în care precizase că "la discuţiile româno-ruse din 27 februarie de la Moscova, la nivel de miniştri de externe, nu a fost vorba de reluarea n ...
Primăriile în raza teritorială a cărora statul a construit locuinţe ANL pot refuza să le scoată la vânzare întrucât în România funcţionează principiul descentralizării, a anunţat, la Bistriţa, ministrul Dezvoltării Regionale şi al Locuinţei, Vasile Blaga, transmite corespondentul NewsIn."Nu putem obliga unităţile administrativ-teritoriale să vândă locuinţele ANL. E drept că s-au construit din bugetul statului, dar primăriile au oferit gratuit terenurile şi toate util ...