* M-am contrazis cu un stelist sadea înaintea returului dintre echipa lui Gigi Becali şi Twente Enschede. El avea visuri eroice cu mioare şi s-a demonstrat până la urmă că cel care număra oi, ca să adoarmă, era Tătăruşanu. „Steaua va bate cu 2-1, vei vedea!”, mă tot ameninţa amicul ăsta, dar formaţia din Ghencea a avut şi în atac o mare problemă: îl legitimase pe TătăRusescu.
* Înfrângerea din Olanda a ultimei echipe autohtone calificate într-o competiţie europeană în sezonul 2011-2012 sporeşte folclorul românesc cu încă un îndemn: Enschede, bă, uşa, că se face curent!
* Dacă grupul „oamenilor de fotbal”, anchetat de ani buni în deja enervantul dosar al transferurilor, s-ar alege cu ani de pârnaie, am avea o altă generaţie importantă pentru sportul-rege. După aia de Aur, am fi obligaţi să ne mulţumim cu una de Nichel sau de Zinc, naiba ştie din ce-s fabricate cătuşele... Îmi permit să fiu ignorant pe palierul acesta.
* Presa sportivă „de calitate” – aşa se autostimulează unii, deşi cred că numai clientul trebuie să pună ştampila calităţii – l-a făcut cu ou şi cu oţet pe antrenorul Stelei, individ care până mai ieri era „Iliesta”, nu analfabet, aşa cum a fost descris după ratarea calificării de la Enschede. Nu voi pierde timpul pe marginea subiectului, ar fi două planuri în care m-aş aventura să elucubrez: 1. Este falsă premisa că numai un vorbitor perfect de limbă maternă poate fi un bun antrenor de fotbal. E chiar o tâmpenie. Generaţiile mai vechi de fotbalişti povestesc despre tehnicieni care n-aveau de fiecare dată acordul dintre subiect şi predicat la ei, dar care pregăteau jocul ireproşabil. Eu am mai mare încredere într-un analfabet cinstit, decât într-un semidoct cu trei licenţe care se exprimă cu „eu CA ŞI antrenor” sau foloseşte „locaţie”, nu „loc”; 2. Cu adevărat grav este când ziariştii care-i arată paiul profesionistului din sport nu-şi văd bârna din propriul ochi. Şi nu sesizez neapărat probleme de ordin gramatical, deşi sunt unii prin redacţii de Bucureşti care se tem mai mult de conjugarea verbelor de gradul IV decât de cutremur. Câţiva dintre gazetarii „de calitate” habar n-au să aşeze pe teren o echipă de fotbal, iar în momentul în care sunt convinşi că le iese, aştern fundaşul stânga în locul celui din dreapta. Asta e cu adevărat o problemă!
