Maria Stanciu

Maria Stanciu

Mănăstirea de la Şapte Izvoare

Sâmbătă, 20 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Pe 15 august, Anul Domnului 2011, când gălăţenii se îndreptau bucuroşi către manifestările închinate oamenilor mării şi ai Dunării, de Ziua Marinei,  câteva sute de gălăţeni au continuat rugăciunea la altarele închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni din Arhiepiscopia Dunării de Jos. În cele două municipii, Galaţi şi Brăila, avem trei altare ridicate Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Unul este în municipiul Brăila, aparţinător Garnizoanei Militare şi al doilea, în m ...

Pe 1 septembrie va fi sfinţită Biserica „Sfinţii Casian şi Gherman”

Sâmbătă, 20 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Pe întâi septembrie (joia viitoare 2011), la începutul Anului Bisericesc, va fi sfinţită Biserica „Sfinţii Casian şi Gherman” din municipiul Galaţi. „Evenimentul duhovnicesc este aşteptat cu dragoste creştinească, fiindcă de ani buni, cu binecuvântare arhierească, preotul de la acest sfânt locaş şi enoriaşii îşi doresc să dea frumuseţe cerească şi acestui Altar, care este situat de-a-lungul Dunării ca o  prelungire a vechiului şi istoricului Altar de la Precista ...

Viaţa - mai presus de orice bun pământesc

Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
La poalele Muntelui Sinai, parcurgem iarăşi înţelesurile poruncilor a noua şi a zecea a Decalogului. „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” şi „Să nu pofteşti nimic din câte sunt ale aproapelui tău” (Ieşirea 20, 16-17). La fel ca şi celelalte porunci prin care sunt reglementate relaţiile omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi, şi în ultimele două porunci din Decalog, Părintele Ceresc ne arată cum trebuie să rămânem în ascultare unii ...

Calomnii patriotarde

Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
În numărul trecut nu am epuizat falsele motive care au stat la baza judecării şi condamnării literatului şi profesorului Vasile I. Cataramă, condamnat la şapte ani închisoare în vremea regimului ateist, regim de tristă amintire, instaurat în România după al II-lea Război Mondial. Din toate falsele motive de condamnare reiese că V.I.C. a adus atingere regimului despotic ce îşi făcuseră loc în toate sferele de activitate româneşti. Toate motivele de condamnare (din sentinţ ...

Sărbătoare la Mănăstirea Cârlomăneşti

Joi, 18 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
* Creştinii - de veghe la hotar * Imediat după prăznuirea marii sărbători închinată Adormirii Maicii Domnului, creştinii gălăţeni au luat drumul înspre mănăstirea de la  Cârlomăneşti, aşezare aparţinătoare frumosului ţinut al Cerţeştilor. Loc încărcat de istorie şi sfinţenie, loc unde realul se prelungeşte în ireal, fiindcă ruptă din cer pare lucrarea călugărilor de la vechea şi noua aşezare de la Cârlomăneşti, aflată în jurisdicţia Arhiepiscopiei Dunăr ...

Altarele închinate Maicii Domnului la Galaţi - vechi cetăţi ale credinţei

Marți, 16 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Adormirea Maicii Domnului a transformat Cetatea Sfântului Apostol Andrei într-un loc de pelerinaj. Duminică, dar şi ieri, 15 august, în anul Domnului 2011, vechile Altare din Galaţi închinate Maicii „Precista” au adunat la rugăciune mii de creştini. Odată - pentru că, încă de la naştere, omul s-a trezit în mijlocul universului cu un dor nespus de Cer, de infinit. Şi apoi, dreptmăritorii gălăţeni au venit la Icoana Maicii Domnului, fiindcă, în ziua de astăzi, cine mai a ...

Hram la Biserica „Sfinţilor Martiri Brâncoveni”

Marți, 16 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
* Sărbătoare şi la Cârlomăneşti * Pe 16 august, imediat după praznicul împărătesc al Adormirii Maicii Domnului, la Dunărea de Jos, pelerinajul continuă la unul dintre cele mai vechi altare de credinţă, cel de la Cârlomăneşti, din judeţul Galaţi. Aici, vechea mănăstire (primul locaş datează din 5 aprilie 1445) - cu hramul Sfântul Nicolae - a luat din anul 1997 şi hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Potrivit tradiţiei,  va sluji astăzi Arhiereul locului.Hram la Biser ...

Cultul Maicii Domnului la Galaţi

Sâmbătă, 13 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
După o perioadă de două săptămâni, vreme în care creştinii gălăţeni au parcurs, asemenea celor din întreaga Biserică Dreptmăritoare, Postul Adormirii Maicii Domnului, iată-ne în prag de sărbătoare.Din această perspectivă, ne-am propus să facem un scurt pelerinaj duhovnicesc pe la locurile sfinte din Arhiepiscopia Dunării de Jos închinate Maicii lui Dumnezeu. Călăuză ne-a fost părintele Eugen Buruiană, protoiereul de Galaţi, paroh al Bisericii „Precista”, care ne- ...

Repetarea botezului - ignoranţă teologică

Sâmbătă, 13 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
* Continuarea interviului cu părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti * Am discutat despre însemnătatea Sfântului Botez, dar şi despre abaterile neliturgice pe care unii slujitori şi creştini le fac din necunoaşterea învăţăturii Bisericii Dreptmăritoare. Astăzi vom rămâne tot la aspectele care depăşesc canoanele şi rânduielile mărturisirii de credinţă, interlocutorul nostru fiind părintele dr. ...

Maica Luminii - Stânca Vieţii

Sâmbătă, 13 August 2011 03:00 | Publicat în CULTURA
Prenumele Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, este cel mai frumos nume. Este şi cel mai răspândit pe tot globul pământesc, fiindcă Maica Domnului este „cea mai înaltă decât cerurile”, este Maica lui Dumnezeu care prin acel „Fiat!” - „Fie Mie după cuvântul Tău, Doamne!”, acordat la vremea Bunei Vestiri - a schimbat sensul existenţei noastre. De 2.000 de ani, Maica lui Dumnezeu ne întăreşte în credinţă, ne cheamă şi ne mângâie, ne ridică şi ne îndreapt ...
Pagina 186 din 192