Scriitoarea Valentina Teclici continuă proiectul său de a „construi” „Poduri lirice” între Noua Zeelandă și România (Europa) oferind publicului volumul al doilea, în ediție bilingvă, din acest interesant demers poetic. Ca și în cazul primul volum (apărut anul trecut), sunt publicate selecții din creația a 24 de autori, câte 12 de fiecare parte a „podului”. Și tot ca în precedenta carte, selecția, traducerea și editarea aparțin cunoscutei scriitoare Valentina Teclici, gălățeancă prin adopție, rezidentă în Noua Zeelandă. Cartea este valoroasă mai întâi ca simbol al legăturii ce-i poate uni pe câțiva poeți despărțiți de enorme spații pământene. Iar abia apoi trebuie luată în calcul valoarea textelor oferite. În limita spațiului oferit, ne vom opri atenția, mai ales, asupra unor poeți de la Antipozi, socotind că scriitorii gălățeni/ români sunt deja cunoscuți (măcar în parte) publicului (să-i zicem) european.
Sonia MacKenzie (membră a Societății Poeților în Viață din Hawke’s Bay, evident, din Noua Zeelandă) este prezentă (ca de altfel fiecare dintre poeții din carte) cu trei poeme. Exemplificăm cu „Sfori”: „Uneori nu ne oprim să gândim/ că peste tot sunt sfori./ Asta nu înseamnă că suntem marionete/ ci doar că n-avem habar./ De aceea sunt foarte multe căi/ prin care interacționăm./ Ca prieteni/ sau compatrioți. Ca dușman sau frate./ Nu vedem niciodată sforile/ care ne leagă de fapt pe toți împreună./ Nu sunt strânse/ ci extrem de lejere/ și poate că așa-i mai bine.”
Dame Fiona Kidman, poetă și prozatoare (cu romane, povestiri și memorialistică), premiată în Franța și Noua Zeelandă, impresionează prin textele prezentate, din care cităm un fragment din „Bărbat plângând”: „Un bărbat mergând pe drum în jos,/ mușchii umerilor lui legați/ strâns ca bolovani sub cămașă,/ un bărbat frumos, solid, tot/ fibră și putere. Îl știam/ pe acest bărbat, stătusem în casa lui/ mai mult de o dată sau de două ori. Până/ atunci, nu mai văzusem un bărbat/ plângând. Nu doar lacrimi, ci greoaie,/ puternice suspine rupându-i trupul. [...].”
Christine Climo se destăinuie: „Țelul meu este să folosesc personificarea și metafora, fiind în special inspirată de Glen Colquhoun, Rumi, Michael Leunig și Vasilica Grigoraș.” Exemplificăm prin „Coacăze negre”: Coacăze negre, o, da/ Îmi amintesc bine gustul./ Mama ne-a dat foarfecele/ să le tăiem din tufișul/ chiar de lângă agrișele/ din curtea din spate.// Noaptea,/ după ce le-am îndepărtat/ vârfurile pufoase/ Mama a făcut magie cu ele.// Dimineața/ borcanele cu gem de coacăze negre/ luceau pe banchetă.// Provocarea de-a sigila/ borcanele cu celofanul alunecos/ și elastic era ultima.// Gem de coacăze negre pe pâine prăjită/ gem pe o aspirină sfărâmată,/ un ceai fierbinte de coacăze negre,/ coacăze negre pe smântână,// încălzite într-un croisant/ îmi amintesc de Mama.”
Laurice Gilbert (cu poeme publicate în multe reviste și antologii din NZ, precum și din Australia, SUA, Canada, Marea Britanie, Israel și Spania)este prezentă în carte cu poemele „Interviu cu o asasină”, „Autoportret dedicat lui Paul Gauguin” și „Portretul pictorului – după E. E. Cummings”, pe care-l reproduc: „Vincent Van Gogh sărac și nebun/ cel care obișnuia să bea absint noaptea de unul singur/ și picta țărani, prostituate, floarea-soarelui;/ în noaptea înstelată de tot ce este sfânt/ a fost un bărbat excentric -/ ceea ce vreau să știu este/ cum pot să găsesc și eu o astfel de pasiune/ și să trăiesc.”
Să prezentăm și un bărbat, Angus MacDonald. „Fiind un muzician, afirmă el, îmi place să interpretez poezia pe fond muzical. Însă arta utilizării cu succes a vocii neacompaniate muzical este adevăratul test. Poezia este o esență găsită în orice subiect sau temă: o poezie bună animează acea esență ca pe o serie de imagini.” Și încă o idee: „Sunt încurajat să aud că poezia și poeții au ceva prestigiu în anumite culturi, unde încă poezia este considerată o formă de artă înaltă.” Iată și un poem, intitulat „Contemplații de dimineață și de seară sub aripile albe ale pescărușilor”: „Domol, aripi luminează în amurg/ Strălucesc albe deasupra soarelui/ O clipă de frumusețe trece// Aripile albe sub lumină/ Strălucesc deasupra sublimului/ Frumusețea este lumină în mișcare// Domol, luminate de soarele ce apune/ Pene albe aprind/ O clipă a frumuseții ce trece.”
Și încă un bărbat, Jeremy Roberts, din Napier, „maestru de ceremonii (MC) al grupului Napier Live Poets. A participat la evenimente de poezie în multe locuri, incluzând rolul de MC al grupului Auckland’s Poetry Live; în prezent, ia interviuri poeților la postul de Radio Kidnappers.” Lucrarea selectată se numește „Poem de Paști”: „privind un băiețel fericit/ în supermarketul Westfield -// mușcând cu lăcomie și sfărâmând/ coaja unui ou de ciocolată albă,// asta declanșează statistici reluate/ ale craniilor copilașilor// sparte/ de bombe// în piețele din Orientul Mijlociu./ așa stau lucrurile în aceste zile.”
Tim Upperton, din Palmerston North, NZ, a câștigat de două ori concursul internațional de poezie de la Caselberg, fiind publicat în NZ și SUA; a fost prezent de mai multe ori în antologiile anuale „Cele mai bune poezii din Noua Zeelandă”, în alte prestigioase antologii. Reproducem aici doar poemul (cu titlu din Cehov), „Doamna cu cățelul”: „Într-o seară vom bea/ un dulce vin galben/ când, la apus,/ soarele va coborî/ după plopi portocalii,/ nu vom lua în seamă/ mașinile care trec/ sau praful auriu/ care plutește vreme de secunde/ înainte ca, natural, să se scufunde.” O altă lucrare, intitulată „Noaptea în care ne-am mâncat copilașul”, este prea amplă pentru a o transcrie; reținem în cazul ei metafora strălucit construită.
Mai sunt prezentați scriitorii din Noua Zeelandă: Anita Arlov, Leonel Alvarado, Bryan Walpert, Gus Simonovici, Maria Munoz, alături de poeții româniIon Gh. Pricop, Passionaria Stoicescu,
George Roca, Vlad Vasiliu, Cezarina Adamescu, Dorina Stoica, Bianca Marcovici, Constantin Frosin, Victoria Milescu, Luminița Potîrniche, Ștefan Doru Dăncuș și Manuela Cerasela Jerlăianu.
Marele câștig al cărții constă în așezarea în (aceeași) pagină a unor modalități diferite de a face poezie, fiecare autor putând trage cu coada ochiului la poemele celorlalți; rezultă de aici o amplificare a cunoașterii în domeniu, ceea ce nu poate decât să bucure pe toată lumea. Adică, atât pe scriitorii în cauză, cât și pe cititorii lor. Și încă un câștig: foarte mulți dintre poeții români publicați în acest volum sunt gălățeni. Or, în condițiile în care, la noi, uneori, cărțile abia de reușesc să treacă strada, a ajunge să fii citit tocmai la capătul lumii, în Noua Zeelandă, este deja o mare performanță.
