Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Vasile Sevastre Ghican: „Cuvintele sfinte dau soare uitării” - aforisme, Editura „Sfera” Bârlad


Nu voi reaminti amănunte despre modul cum l-am cunoscut pe Vasile Sevastre Ghican. Se întâmpla cu mulți ani în urmă, la Galați, în redacția ziarului local din acei ani, „Viața nouă”. El - foarte tânăr evident, talentat și dornic de afirmare în literatură; cel care semnează aceste rânduri - aflat pe atunci în postura de a-și da cu părerea despre șansele noului aspirant la glorie de a ajunge unde-și dorea. Peste timp, autorul cărții de față susținea o rubrică de aforisme la un alt ziar, „Viața liberă”, tot din Galați, mult mai apropiat zilelor noastre decât celălalt cotidian, unde - asta am uitat să amintesc - debutase! Iar acum constat cu bucurie că Vasile Sevastre Ghican are peste 30 de cărți proprii. Între timp a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău.

Nu trebuie căutate explicații atunci când un om perseverent reușește în ceea ce își propune. O face, de regulă, după rețete proprii, nu în urma sfaturilor/ rețetelor (de succes!?) primite. Spun asta pentru că asemenea căi de a deveni învingător nu există. Totul ține de resorturile interne. Iar Vasile Sevastre Ghican a știut să asculte de glasul său interior, să-și folosească bine voința. Iar acum, la apariția unei noi cărți, iată-mă în postura de a-i oferi o părere personală. Niște vorbe cumpănite care să-l recomande în fața cititorilor săi. Cât despre susținerea propriu-zisă, aici lucrurile nu pot fi privite cu simplitate. Pentru că e vorba de aforisme, iar aceste proze minuscule ascund cel puțin două... taine: una care ține de înțelepciune, de frumusețea acesteia, iar cealaltă care incumbă muncă. Ca în orice alt efort de creație, și totuși altfel.

De la un alt Vasile din Tecuci (Ghica!), un clasic al genului, am aflat că orizontul acestor proze miniaturale este practic nelimitat (evident, în cazul autorilor talentați), astfel încât bucuriile pe care le oferă cititorilor nu au nici ele capăt. Inutil să mai amintesc că așa precum există iubitori de poezie, de proză, de teatru, sunt și împătimiți ai aforismelor. Acestor persoane li se adresează cei care creează aceste înțelepciuni reduse la câteva rânduri.

Cât despre frumusețea țăndărilor de proză despre care vorbim, ea ține de miracolul gândirii omenești, de unicitatea ei, este poate cel mai elocvent prim semnal dat lumii - întregii lumi vegetale și animale - despre existența bipedelor cu creier, așezate pe pământ pentru a-l lua în stăpânire. Nu știu ce mă face să cred că atunci, la începuturile vorbirii, între mesajele pe care și le-au schimbat primii semeni, conștienți de menirea lor pe planetă, s-au aflat și aforismele. Au vrut să-și spună lor, înainte de toate, că sunt acolo, pe Planetă, prezenți și deștepți, că știu bine care le este rostul existenței. Iar acele dintâi (și puține!) vorbe aruncate unul altuia în diverse graiuri erau pline de miez, ambițioase și frumoase! Erau artă! Abia apoi cred că s-a auzit poezia, izvorâtă din inimă și însoțită de cântec, urmată de teatru, generat de joc, de acțiune, de altfel de emoții. Iar proza - mai amplă, bună de povestit în jurul unor focuri de seară - a închis cercul creației.

Vasile Sevastre Ghican a întrețesut cărțile de aforisme cu cele de poezie, cele dedicate liricii fiind superioare numeric.

În acest volum, autorul oferă o gamă diversă de maxime. Multe mi s-au părut triste. Poate fiindcă adevărul, o dată dezghiocat și scos la lumină, nu poate fi nicidecum vesel. Asta-i situația! Cine vrea distracție se adresează divertismentului. Nu știu dacă poezia și maxima, prezente în cărțile sale, se completează. Logic, așa ar trebui să fie, în final conturând structura interioară a autorului. Și încă o observație. Poate chiar două. Tecuceanul Vasile Sevastre Ghican nu este un filosof. Doar un om trecut prin viață. Aș zice chiar tăvălit de viață. Fără să se fi lăsat învins. Spre lauda sa. Așadar, înțelepciunea din scrisul său nu vine atât din cărți, cât din ceea ce l-au învățat anii, trăiți mereu în cumpănă. Cu atât mai valoroase sunt zicerile sale. Pentru că se apropie mult, foarte mult de starea/ situațiile/ soluțiile găsite de cei de-o seamă, trăitori pe această mare ciudată, periculoasă și greu previzibilă care este viața. Și a doua precizare: cine l-a cunoscut îndeaproape pe omul despre care vorbim - un tip bonom, mereu cu zâmbetul pe față, gata să ajute - greu își imaginează că dincolo de schița sumară creionată mai sus se ascund adâncimi greu de bănuit, abisuri spirituale, povești nespuse de și despre suflet. Însă poate chiar asta e frumusețea umană: s-o putem privi mai întâi, iar abia apoi s-o și citim!

Și apropo de citit, după zicerea acestor vorbe să-i lăsăm pe cititori în compania scriitorului. Să vedem ce poate ieși din această nouă și miraculoasă întâlnire.

Aforisme din volum:

* Pentru a fi fericit ascultă unda clipei și nu pe cea a veacului.
* În camera adevărului se parafează toate escrocheriile zilei.
* Cea mai sănătoasă meserie e să te uiți la cel care face treabă.
* Uneori între Domnii cu fotolii aurite și cei în zeghe nu-i niciun fel de diferență.
* Clipele sunt lacrimi cu care timpul își deplânge indiferența cu care îl sfidezi.
* Țineți copiii la distanță de văpaia banului dacă le doriți inocența mielului.
* Printre ingredientele fericirii se numără și ura.
* Azi îți sărut mâna în speranța că mâine mă vei lovi mai cu milă.
* Doar cei care știu să ierte intră în Împărăția lui Dumnezeu prin ușa din față.
* Să te ferească Dumnezeu de durerea pe care ți-o trimite în suflet femeia.
* Aș înflori pentru toate privirile, dar din păcate primăverile nu stau pe toate drumurile.
* Totuși, cele mai dulci cugetări sunt florile.
* Floarea și femeia - două izvoare de lumină dumnezeiască!
* În surdină se nasc și se descarcă armele sfârșitului.
* Fulgii de nea sunt rudele lui Moș Crăciun.
* Viața fără zâmbetul unei femei este ca o floare crescută-n umbra unei stânci.
* Nimic nu-mi lipsește din tot ce-ar fi dorit să-mi răpească dușmanii.
* Nu sta la umbra zgârcitului că îți percepe chirie.
* În iubire căile întoarcerii sunt albastre!
* Vai de omul care zâmbește la comandă!
* Visele sunt singurele realizări nocturne care mai aduc bucurii bătrânilor.
* Singurătatea de bărbat se măsoară în lacrimi de femeie.
* Unui om deștept îi place mai mult să asculte.
* Inima este singura victimă care niciodată nu-și părăsește locul de suferință.
* Prostului nu-i spune de două ori că-i genial că te crede.
* Până și în inima omului bun există o lege a junglei anevoie de controlat.

Citit 746 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2019 16:22

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro