* Interviu cu Petronela Buda, actriţă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” *
Frumoasă, feminină, cu suflet de artist-poet, Petronela Buda are, când este pe scenă, acel magnet care atrage privirea. Are 24 de ani şi a absolvit Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”, în 2009. În ultimii 2 ani aţi putut-o vedea în spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” - „Descântoteca”, „Lecţia”, „Regele Ioan”, „Tot ce se dă”, „Diavolul şi moartea”, iar la începutul viitoarei stagiuni o veţi putea urmări în „Fiarele”.
Reporter: Cum vă place să vă petreceţi vacanţa şi cât din ce v-aţi dorit aţi reuşit să împliniţi în această vară?
Petronela Buda: Pentru că nu sunt un bun manager cu timpul dar, mai ales, cu salariul meu de bugetar, socotelile de acasă nu mi se potrivesc cu cele din târg de cele mai multe ori. Important e, însă, în concediu să mă deconectez, să respir alt aer, tot românesc, din păcate, anul ăsta, să îmi las mintea să fugă, să mă bucur de filme, de pepene roşu, de îngheţată şi să încerc să-mi recapăt bronzul.
Deşi n-aş vrea să recunosc ce n-am reuşit să fac vara asta, o să trec peste orgoliu şi o să spun: n-am reuşit să scap de cele câteva kilograme pe care le consider în plus şi n-am reuşit să fac o şedinţă foto „profi”, care estimam că până la finalul lui august va fi gata, însă… nu e timpul pierdut.
Reporter: Ce vă bucură cel mai mult să faceţi, pe lângă a fi pe scenă?
Petronela Buda: Iubesc, iubesc cu adevărat să cânt şi, din fericire, în ultimele două spectacole („Diavolul şi moartea” şi „Fiarele”) am avut ocazia să aduc pe scenă şi acest vechi hobby al meu. Dar ca să răspund şi la întrebare… mă bucură să merg cu ochii închişi pe stradă când e soare - mă minunez că nu mi s-a întâmplat vreun accident - mă bucură să mă joc cu Leuţ, căţelul meu, mă mai bucură - tare mă mai bucură! - să mi se spună că am ochii verzi şi, da, mă bucură să scriu! Am şi un blog - http://petronela-firmituridesuflet.blogspot.com/.
Reporter: Cum aşteptaţi viitoarea stagiune?
Petronela Buda: Cu emoţii, cu nerăbdare, cu drag, cu dor şi cu speranţă.
Reporter: Ce înseamnă teatrul în general şi Teatrul „Fani Tardini” în particular pentru dumneavoastră?
Petronela Buda: Teatrul pentru cei mai mulţi e doar una dintre cele şapte arte, însă el poate fi o formă de manifest, poate fi la fel de bine şi un cabinet psihologic (am mai zis-o) sau, de ce nu?, o familie, asta se întâmplă mai rar, dar din fericire se întâmplă. Hmm… ce înseamnă pentru mine?
Teatrul pentru mine e ca o plajă, de nudişti de preferat!, o plajă vastă cu mult nisip alb unde te poţi debarasa de greutatea hainelor, unde devii vulnerabil, gol , sub zeci sau sute de priviri. Dacă te jenezi, locul tău nu e acolo.
„Fani Tardini” e pentru mine locul acela cu mult roşu, de pe scaunele căruia parcă mai ieri abia vedeam scena, cu inima cât un puricel, abia respirând. Senzaţia nu e cu mult diferită acum, numai că de doi ani nu mai sunt eu cea care priveşte lucrurile de pe scaun.
Reporter: Ce aţi vrea să ştie gălăţenii despre Petronela Buda şi până acum nu au avut ocazia să afle?
Petronela Buda: Gălăţenii vor afla tot ce trebuie să ştie despre mine atât timp cât vor veni în continuare la teatru. Acolo mă găsesc vulnerabilă, cu sufletul pe tavă, galopând spre ei cu detectorul de emoţii în mână. Unde le detectez ajung şi eu, unde nu… nu.
Fotografie din arhiva personală Petronela Buda
