Am reținut apelul de la finalul vernisajului din 14 aprilie al Salonului anual al Filialei gălățene a Uniunii Artiștilor Plastici din România, făcut de președintele Filialei, plasticianul Gheorghe Andreescu, o viață muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală, instituția care a găzduit și acest eveniment notabil. Un autor, de asemenea, al unor lucrări de for public notabile – statui, fresce – cel care în studenție a avut șansa de a lucra la recondiționarea ”Cumințeniei Pământului”, capodopera brâncușiană.
Artistul, cu o prezență constantă și pe simeze din țară și din străinătate, a pledat acum pentru asigurarea unor ateliere comunității, celor 65 de artiști plastici ai filialei gălățene, cărora li s-au luat în timp atelierele. ”N-am văzut un ban de 30 și ceva de ani, n-am văzut un ajutor din Partea Primăriei, a județului, n-am văzut un ajutor de creație, n-am văzut un atelier!” – s-a plâns acum președintele. ”În toate demersurile noastre, toate scrisorile noastre către oficialități, noi scriem o întreagă documentație și primim răspuns două rânduri! Să știți că în acest domeniu am să fiu ceva mai incisiv în anul acesta! Dacă și pandemia ne permite, am să caut să rezolv problema atelierelor. Uitați-vă și dumneavoastră pe pereți (ai sălii de expoziție din Muzeul de Artă Vizuală – n.red.) – sunt lucrări de certă valoare artistică! Acești artiști cer condiții de lucru!”
De remarcat însă și faptul că lucrările viitorului sediu al unui spațiu adevărat pentru Muzeu continuă și că președintele Consiliului Județean, instituția ce finanțează lucrările, s-a implicat și într-un proiect de achiziție a unor lucrări ale plasticienilor. Primăria a sprijinit lucrări de reabilitare la sala de expoziții a Filialei UAPR, însă problema spinoasă a lipsei atelierelor rămâne nerezolvată! Artiștii nu pot lucra în bucătărie sau pe balcon! ”Suntem o comunitate puternică, ne afirmăm pe plan național din ce în ce mai bine, participăm la expoziții interne și internaționale, foarte bine, dar trebuie ca munca noastră să fie recunoscută!” – a mai stabilit o direcție în care, credem, influența, promovarea, partea administrației locale și județene ar fi benefice. ”Să ieșim tot timpul Afară - și acesta, cred eu, va fi un deziderat pe viitor -, să nu ne cantonăm în structura expozițională a orașului! Să fim văzuți în țară, să fim văzuți în lume!”, a mai fost o doleanţă. Chiar dacă unii plasticieni gălățeni au expus deja în străinătate, ne gândim și că nu trebuie să rămână de florile mărului nici înfrățirile din lume ale orașului și ale județului.