Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean | Parfum mincinos şi lacrămi de violete de la Craiova

Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean | Parfum mincinos şi lacrămi de violete de la Craiova
Scriitoarea şi activista oarbă şi hipoacuzică Hellen Adams Keller în 1904 - Library pf Congress, Washington
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

LACRĂMI USCATE sau „Mam´selle Sophie” ori „Sophie SE VEDE cu Serge!”. Roman foiletonic istoric gălăţean:

CITEȘTE AICI 1-40 * 41-80 *

81/ Cum şi-a dat sublocotenentul Delara sângele pentru ţară

”Odihneşte sufletele adormiţilor robilor Tăi  în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea”, intona părintele în frigul catedralei, în miros de tămâie, însă afară era frig, întunecat şi deh, ca la vreme de iarnă, nici verdeaţă, nici pomi înfloriţi, nici măcar un scaiete. Sergiu se simţea bine să-şi descarce sufletul în privinţa ruşilor, tot mai primejdioşi, însă tânăra îl ţistui cu furie, iar servitoarea avu tupeul să facă la fel! Domnişoara îl ţistui pe tânărul care, împins tocmai de timiditate, pălăvrăgea precum o moară stricată, sub privirile acuzatoare ale babelor aşezate în genunchi.

Căci sfântul părinte tocmai cetea pomelnicul morţilor: Gheorghe, Ionuţ, Costandin, Toare, Ion, Gheorghe, Gheorghe, Neculaiu, Vasilică, Sorin, Ghiorghiţă, Manole...  Era accolo, strigat de Dumnezeu aşa cum sunt scoşi copii la tablă în şcoală, era şi Sorin al ei. Îi scrisese numele cu ochii ei închişi, îl  adusese de diminaţă la catedrală şi acum îl aştepta strigat. În timp ce subşocotenentul Sergiu Delara bătea în continuare câmpii despre ruşi din ăia vii! Fata îl bâjbâi prin întuneric pe tânărul oştean şi îl împinse cu putere de bărbat, încât el se lovi de o strană.

Tăcu o vreme, încurcat, tuşi jenat, însă tusea îi reveni mai puternic – doar ara atât de frig aici, ca şi afară! Serge se gândi că se lovise la nas de lemnul tare al stranei şi duse repede batista la nas, să oprească sângerarea. Ce bine că avea o batistă curată, să nu se facă adică de râs în faţa ei! Dar nu, nu îi curgea sânge din nas, în schimb buyele îi erau pătate şi simţi gustul sărat al sângelui în gură. Acum tusea lui nu mai contenea, acoperind glasurile preoţilor şi murmurrul mulţimii. El simţi că i se face rău şi se prăbuşi în strană. Sophie o întrebă pe Svetlana ce se petrece, însă servitoarea era foarte speriată  de sângele tânărului sublocotenent, deşi la viaţa ei stăpânii o mai puseseră chiar să taie gâtul câte o găină pentru supă...

”Coniţî, ăstuia îi curji sângile pi gurî”, izbuti toanta să îngaime. ”Iute, iute, scoate-l afară pe domnişor”, îi porunci Sofia, iară servitoarea aproape că îl târî pe tânărul care se lăsa tot mai moale. Lui Serge i se făcuse foarte ruşine: atâtea şi atâtea gloanţe îl ocoliseră la Mărăşeşti în bătălie, iar acum se făcea de râs, sângerând. ”E caz de tuberculoză, trebuie dus imediat la izolator! Tuberculoză, pricepi! Extrem de contagioasă... E, cum spuneţi voi oamenii, oftică!” Svetlana spuse doar ”Aha” şi îl împinse  pe tânăr afară din catedrală. Cu coatele, ca să nu îl atingă cumva.

82/ Drum însemnat, drum picurat...

Fără şaretă ori măcar o biată căruţă, ajunseră destul de greu la izolator, cu domnişorul Serge mai mult târât, lăsând urmele drumului lor prin zăpadă prin sângele său picurat de pe buze, tot aşa precum şi naivii de Hänsel şi micuţa sa surioară Gretel îşi însemnaseră cândva drumul prin codrul cel sălbatec cu firmituri îndată ciugulite de vrăbiuţe. Aici, „don´şoara” Sofia îi explică toantei de Svetlana cum să îl dezbrace pe bolnavul contagios. Servitoarea era obişnuită doar cu domnii care se dezbracă singuri, nu şi cu... Iar frica de boli, ca şi frica de muncă, creştea în mintulicea ei cât o clopotniţă zidită în mare grabă. În ciuda faptului că Sofia îi poruncise să îşi bandajeze bine nasul şi gura cu cârpe îmbibate de fenol, servitoarea tot nu voia, în ruptul capului, să pună mâna pe sublocotenentul rămas inconştient!

Norocul a fost că la soeur de charité Clothilde, prietena familiei Carnabel, dar şi subordonata doctorului, intră precum un proiectil slobozit dintr-un tun Krupp. „Une infirmière française, Violette, une amie, est décédée hier de cette très horrible maladie! - aruncă, încă din uşă, sora, inspectând cu priviri nemulţămite măsurile de protegiuire. „La noi, unul din şase francezi a murit deja anul acesta tot de tuberculoză”, adăugă Chlotilde, însă Sophie nu pierdu timpul să şi traducă în româneşte, numai pentru una ca Svetlana, de vreme ce tânărul zăcea în continuare leşinat bine. Şi, dacă ar fi fost el treaz, nu cred că i-ar fi venit bine o aşa veste! Mirosul înţepător al lichidului numit şi acid carbolic sau acid fenic le dădea lacrămi, însă alţi dezinfectanţi mai slabi nu puteau veni de hac bacilului îndărătnic şi deseori mortal. Sora de caritate franceză îi atrase atenţia Sofiei că nu şi-a protejat bine faţa, însă tânăra doar ridică din umeri: „N-am avut eu nimic nici de la bolnavii de tifos, la răsboi, aşa că... Le voilà, chiar regina noastră a fost în tranşee, printre bombe, în spitale de unde se putea, Doamne fereşte, ca să... Iară eu cine naiba sunt? O oarbă oarecare!” „Oh, non, nu vorbiţi aşa!” - strigă, bătând din picior, tânăra franţuzoaică, care azi avea cearcănele mai mari decât de obicei: desigur, pierduse iarăşi noaptea cetind vreun roman de amor, amor de care nu avusese parte mititica, nici măcar de unul mititel! Sofia zâmbi: „După sarcoptul râiei, dăruit cu tot respectul de către nobilul rus, n-am să mă tem de oftica românească: parcă e ceva mai demn decât cu râia, ce n'est pas comme ça? Svetlana se hlizi atunci când, sub cămaşa foarte curată, peticit doar pe unde nu se vedea, se ivi corsetul bărbătesc…

83/ Serge, curat bărbat, cu un curat corset

Se vede treaba că Serge nu îşi putea permite o ordonanţă, care, pe lângă lustruitul cizmelor, să tragă bărbăteşte şi de şnurul corsetului bărbătesc, strângându-i bine mijlocul ofiţerului, proptind un genunchi în spatele sublocotenentului nostru şi strângând, strângââând... Mai erau încă şi alţi domni şi ofiţeri care mai apelau la vechea “menghină” din cotton, ce subţia mijlocul, prezentând inamicului şi... damelor bine un piept bombat, ca de toreador, pe care ar sta foarte bine şi niscai decoraţii... “Ei, nu prea te mai holba aşa! - îi porunci Sofia servitoarei Svetlana. Dacă tu n-ai ştiut purta, să ştii că şi unele dintre doamne mai poartă azi corset.”

Nimic mai firesc era ca şi bărbaţii să apeleze la aceste teribile stânsori. Ei, prinţesa Sissy, viitoarea împărăteasă, avusese la vremea ei o talie strânsă până la 33 centimetri, nu la peste 40, cum obişnuiau femeile la finele veacului trecut, mai ales după naşteri: îmbrăcau pe sub veşminte nişte adevărate “fecioare de fier” care, dacă nu le scurgeau sângele, le îmbrăţişau prea tare, uneori până la leşin. De unde şi sticluţele cu “săruri” tari, pentru trezit damele sensibile sau, doar prefăcute, din leşinuri, în braţele junilor salvatori...

Prinzând câte ceva din tonul oarbei (franţuzoaica înţelegea prea puţin, doar câteva cuvinte româneşti, ba uneori le mai şi confunda drăgălaş), sora Clothilde începu să facă morală, medical vorbind, purtătoarelor şi purtătorilor de corset, iar Sophie traduse pe româneşte, sperând că Serge aude câte cava din străfundurile sfârşelii sale, datorate poate şi corsetului, al cărui şnur înnodat nepriceput de un camarad trebuia acuma musai tăiat!

În strânsoare, explica sora de caritate franceză, aste remodelări ale corpului pot provoca boala lui Frantz Glénard: coastele sunt puternic împinse și deformate, astfel încât să fie împiedicată funcționarea organelor, precum ficatul ori stomacul, cele mai atinse, dar şi mușchii, plămânii primind şi ei mai puţin aer! Ca să convingă, Sofia adăugă părţile jenante posibile: sângerări pe dinlăuntru, dar şi, penibil, constipaţie şi indigestie! Altfel, un fel de  corset pentru domni se găsise într-un mormânt egiptean de acum vreo două milenii înainte de venirea lui Hristos...

Ceva foşni în vestonul militar al locotenentului, haină bleu ciel, adică albastru precum cerul, model francez, ca şi bolta cerească, nu? Vestonul alunecă singur de pe spătarul rotund al scaunului de fier vopsit în alb. Sophie bâjbâi şi îl ridică, aşezându-l la loc mai bine.

84/ Parfum mincinos şi lacrămi de violete de la Craiova

Sergiu se trezise de-a binelea din leşin, dar nu îndrăznea să îşi deschidă şi ochii. Abia de respira! Fără să vază, o simţea pe draga de Sophie atâta de aproape, poate cam cum îl simţea şi aceasta, numai adulmecând...

Ce foşnise în buzunarul mondirului ostăşesc, că doară nu bani? Căci banii nu se prea prindeau de mâinile olteanului... Ei, să fi avut şi el vreo moşioară ori două, cu totul altfel ar fi fermecat-o pe fata de la Galaţi, chiar aşa putea crede el! Dară ce naiba era de făcut cu aia de la Constanţa, cu nevasta, încă, a lui, cel puţin pe hârtie?!

Luându-se după mirosul de violete al scrisorii parfumate, Sofia se aplecă şi găsi plicul dus tocmai sub pat. Cam pe unde se pune şi oala de noapte. Serge o cetise. De două ori chiar! Frumos scris! Dar plin de minciuni precum câinele de pureci şi, chipurile, pătată de lacrămile dumneaei dulci, pictate tocmai de la Craiova, lacrămi cică de grija oşteanului. Tânăra mirosi precaut parfumul, ca să îl recunoască poate şi altădată, şi dădu plicul Clothildei, care îl puse frumos în buzunarul de la piept al hainei militare.

În foto, "Mirii la Turnul Eiffel", de Marc Chagall, înfăţişează o scenă cam ca în visele lui Sergiu

De la o vreme, şi doamna Carnabel reîncepuse cu apropouri, însă nebunateca de servitoare dădu de-a dreptul şi îi spuse franc fetei că, să nu se supere, da´ nu era vreme tocmai acum să refuze o logodnă. Mai ales că la vreme de răzbel te faci frate şi cu dracu´, numai să treci naibii puntea, că nu se cuvenea adecă să respingă chiar cu totu´ avansurile tânărului sublocotenent oltean, căruia i se aprinseseră vădit călcâiele. Şi, să nu uite don´şoara, că cine te mai ia azi, fată trecută de şaişpe ani, şi pe deasupra... cu beteşugul nevederii? Iară doamna mai adăuga, din când în când, că dacă tot se retrăsese şi contele rus de pe frontul... dragostei, aşa cum de altfel mai făcuseră soldaţii ruşi în toiul bătăliei, şi la Mărăşeşti, era dictat de Sus ca românii şi ruşii să se separe de-a binelea, să o ia care-ncotro, să mai lase şi pe sublocotenenţii români să-şi înfiinţeze o familie, de pildă. Doamna Ecaterina, nu foarte largă la mână, pomeni totuşi de oleacă de zestre din partea lor, a Carnabelilor, mde, ca nişte buni părinţi vitregi ce ajunseseră ea şi domnul doctor... Sophie replică: Excelenţa Sa contele Korzosky avea oricum altă logodnică, o prinţesă bogată şi luptătoare sub arme la Sankt Petersburg! „Sankt Petersburgul e foarte departe!” - o pusese la punct doamna.

(Va urma)

CITEȘTE AICI din Lacrămi uscate. Roman foileton istoric gălăţean

CITEȘTE online și HUMBRIA - Ţinuturile Joase (roman foileton fantasy) - CLICK AICI

Citit 2029 ori Ultima modificare Duminică, 19 Septembrie 2021 13:17

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro