* Locul martiriului primului mărturisitor al lui Hristos *
Am stat la Poarta de Aur a Ierusalimului, între pământ şi cer, între cer şi pământ şi am încercat să pătrundem puţin în esenţa învăţăturii Bisericii noastre care ne vorbeşte despre viaţa de apoi şi despre viaţa viitoare. Cu această înţelepciune să ne aşezăm sub Poarta Sfântului Ştefan, un mărturisitor al lui Hristos, nu unul oarecare, ci primul martir care L-a mărturisit pe Hristos cu preţul propriei vieţi.
Se întâmpla la doar câteva luni după Drumul Crucii, după pătimirea, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După alegerea primilor 70 de Apostoli, el fiind arhidiacon între cei şapte pe care îi număra Biserica lui Hristos în acel moment. Istoricii relatează că a fost martirizat la anul 33 după Hristos, luna decembrie.
La două milenii de la martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, Biserica (din apropiere din Ierusalim) şi Poarta „Sfântului Ştefan” nu fac decât să întărească, să ne dea, peste milenii, mărturia veşniciei celor ce cred în Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, spune Însuşi Mântuitorul.
Cultul Sfântului Martir Ştefan este o mărturie în plus că „Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine, spune Însuşi Mântuitorul. Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 44-45)... Deci cel ce crede în Hristos, în Dumnezeu crede, şi pe Dumnezeu, Cel Unul în fiinţă şi întreit în Persoane Îl mărturisim.
Mare este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, că ne-a dat un cer plin de mărturisitori ai Vieţii şi ai Luminii cereşti. Primul între aceştia este Sfântul Arhidiacon Ştefan pe care îl cinstim pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. A fost ales Arhidiacon între cei şapte diaconi din primii 70 de apostoli. A fost contemporan cu Iisus şi a mărturisit credinţa în Dumnezeu cu tărie multă în faţa saducheilor, a fariseilor şi a elinilor, a potrivnicilor lui Hristos.
În special, cărturarii şi fariseii Îl huleau pe Hristos, deşi fusese răstignit sub privirile lor furioase. Deşi Fiul lui Dumnezeu-Cuvântul fusese aşezat în mormânt şi bine păzit de gărzile romane. Şi deşi bine păzit, El a Înviat. Înviat în veşnicie este şi Sfântul arhidiacon Ştefan, primul martir care şi-a dat viaţa pentru Hristos...
În atmosfera de după zguduitoarele evenimente din istoria mântuirii, după Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Petru Îl mărturisea pe Iisus cel înviat, mărturisea despre „Piatra” cea de neudruncinat Care este Hristos.
De cealaltă parte, la puţin timp de la întemeierea Bisericii lui Hristos, fariseii şi cărturarii se întrebau dacă „Iisus este proroc, dacă este înşelător sau dacă este Fiul lui Dumnezeu”. Şi certăreţi din fire, se certau între ei, hulindu-L pe Hristos.
Erau „tari în cerbicie şi netăiaţi împrejur la inimă” (Fapte 7, 51). Adică erau insensibili faţă de divinitatea Fiului lui Dumnezeu. Pentru ei, Mântuitorul lumii nu veniseră încă, deşi alergau să-l vadă după fiecare minune pe care o făcea. Pentru mulţi nici astăzi Mântuitorul nu a venit.
În acest context ostil ideii de Dumnezeu, darămite mărturisirii Lui, Sfântul Arhidiacon Ştefan i-a dojenit pe iudei pentru că se împotrivesc Duhului Sfânt. Şi relatează Sfântul Apostol Luca în „Faptele Apostolilor” că Ştefan „plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 55).
Şi continuă Arhidiaconul Ştefan... „Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta Tatălui”. Oare nu ne înştiinţase Însuşi Mântuitorul că cei care îl mărturisesc pe Dumnezeu vor fi în împărăţia lui Dumnezeu. Şi dacă Fiul lui Dumnezeu stă de-a dreapta Tatălui Ceresc, nu e clar că şi noi, cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, prin rugăciune, prin viaţă şi fapte alese şi prin mărturisirea Lui, vom sta tot de-a dreapta Lui? Simplu de spus, greu de împlinit...
Necredincioşii l-au scos însă pe Ştefan în afara Cetăţii Ierusalimului şi l-au ucis cu pietre, pe când el, Arhidiaconul Ştefan, se ruga lui Dumnezeu pentru păcatul lor împotriva lui Dumnezeu. „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60), s-a rugat Arhidiaconul Ştefan.
Între cei care asistau la uciderea Arhidiaconului Ştefan era şi Saul, viitorul Apostol Pavel. Saul care mânios pe o comunitate de creştini din Damasc a pornit să-i pedepsească. Şi pe drumul Damascului, Saul a fost cel care a înviat în Hristos. Fiindcă planurile noastre nu coincid niciodată cu planurile lui Dumnezeu...
Ce este un diacon vă întrebaţi? Sfântul Ignatie - ucenic al Apostolilor - vorbeşte frumos despre calitatea de diacon. El recomandă credincioşilor să-i respecte pe diaconi, pentru că sunt „miniştri ai lui Dumnezeu. Serviciile lor nu constau în a împărţi mâncarea şi bătura, ci în a împlini serviciile sfinte, în Biserica lui Dumnezeu”.
Şi fericiţi sunt cei ce cred în Fiul lui Dumnezeu, „Cel ce a plecat Cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre, care S-a născut din Fecioara cea sfântă şi curată, aleasă mai înainte de întemeierea lumii...”
Intrarea creştinilor
Spre Drumul Crucii
Între cele mai importante porţi ale zidului vechii cetăţi a Ierusalimului, am spus că este şi Poarta lui Ştefan care se mai numeşte şi Poarta Leilor. Cel din urmă nume şi-l trage de la leii sculptaţi pe frontispiciul de la intrare.
Însă pentru noi, creştinii, această intrare are o semnificaţie aparte, de aceea, când ajungi aici şi vezi multitudinea de vânzători de toate felurile te încearcă un sentiment de părere de rău pentru cei care încă nu L-au aflat pe Hristos.
Prenumele Ştefan are la bază substantivul grecesc „stefanos” care se traduce prin „coroană”, „ghirlandă”, „cunună cu care se încununau învingătorii”. Iar acest Sfânt Martir a fost încununat de Lumina lui Dumnezeu şi la rându-i ne luminează şi pe noi.
La mică distanţă de această poartă, pe care noi creştinii intrăm pe Drumul Crucii, este ridicată Biserica Sfântul Arhidiacon Ştefan care aminteşte de modul în care a trecut la Domnul acest sfânt.
Poarta Damascului este una dintre cele mai aglomerate şi, în acelaşi timp, cea mai „pestriţă” intrare în Cetatea Ierusalim. Pe aici intră şi ies cei care merg înspre şi dinspre Damasc. Mai avem Poarta Gunoaielor, un loc plin de fel de fel de ambalaje provenite de la negustorii care fac comerţ aici. Poarta lui Irod (Herod) a căzut la atacul Cruciaţilor din 1099.
Poarta de Apus (la vest) mai este cunoscută şi drept Poarta lui Iafa şi duce înspre oraşul port Iafa. Privită de sus, poarta pare a fi un turn de apărare, asemănător cu cele construite de regele Irod cel Mare (37- 4 înainte de Hristos), rege care - sub aspect material - are multe realizări, în istoria creştinismului el fiind prigonitorul Fiului lui Dumnezeu.
La această intrare sunt două morminte despre care se ştie că ar fi ale arhitecţilor care au realizat proiectul zidului împrejmuitor. Ei au fost executaţi de Soliman Magnificul pentru că nu au prelungit zidul şi au lăsat Muntele Sionului în afara cetăţii.
O altă poartă care ne interesează este Poarta Sionului care ducea spre Muntele cu acest nume, vârf pe care este Mormântul lui David, dar şi Biserica Adormirii Maicii Domnului.
Astăzi, Poarta Sionului poartă urme vizibile de gloanţe în urma celor două confruntări armate din 1948 şi 1967.
