Setea de speranţă a muntelui de deznădejde

Setea de speranţă a muntelui de deznădejde
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

*La premiera gălăţeană a piesei a fost prezent şi autorul textului, Hristo Boytcev.

Încercarea de punere în scenă a unei piese precum „Orchestra Titanic”, a dramaturgului bulgar Hristo Boytcev, este o întreprindere care se dovedeşte a fi problematică încă din faza de proiect. În primul rând, avem de-a face cu un text cu un ridicat nivel de abstractizare, bogat în conotaţii distribuite pe mai multe paliere de înţelegere şi care lasă loc la numeroase interpretări. Tocmai polivalenţa sa este cea care se dovedeşte a fi o capcană, dacă ţinem seama că multe abordări, care într-o primă instanţă ar putea părea promiţătoare, duc interpretul pe cărări înfundate sau care sunt deja bătătorite. În al doilea rând, nicio abordare canonică a textului nu se dovedeşte a fi inspirată, deoarece reduce inevitabil viziunea regizorală la un act steril din perspectivă axiologică.

Optimism şi pesimism, măşti ale aceluiaşi text

Poate că în lumina celor enumerate mai sus suntem mai în măsură să înţelegem de ce regizorul Eugen Făt a optat pentru o interpretare în cheie optimistă a textului original, atunci când a decis să monteze „Orchestra Titanic”, pentru scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Originalitatea abordării regizorale nu a fost singura mea preocupare. Un alt aspect pe care l-am avut în vedere a fost acela de a interpreta piesa într-o cheie realistă, punând în plan secund elementele de expresionism spre care trimitea textul original”, ne explica regizorul, cu câteva zile înainte de premiera spectacolului.

Aşa cum Eugen Făt ne-a mărturisit, cea mai notabilă intervenţie asupra textului din punct de vedere al inovaţiei regizorale a constat în transformarea autoproclamatului Harry Houdini într-un personaj mesianic, venit în gara părăsită pentru a le arăta calea unor individualităţi aflate în derivă morală şi existenţială.

Elementele scenice şi jocul actorilor

Elementele de decor scenic, din care nu au lipsit numeroasele trimiteri la simbolistica biblică, luminile şi muzica au contribuit toate la închegarea unui spectacol care a lăsat impresia de siguranţă şi de matură înţelegere a mizei pentru care a fost scris textul original.

Cromatica şi alternanţa de alb cu negru a costumelor semnate de Alexandru Radu au ajutat, prin funcţia lor simbolică, la potenţarea viziunii regizorale. Un alt aspect ce nu poate fi trecut cu vederea este muzica. Melodiile semnate de compozitorul britanic de origine germană Max Richter au reprezentat vehiculul emoţional prin care conceptele şi ideile filosofice rostite pe scenă au ajuns în sufletul spectatorilor.

Actorii au arătat că au înţeles foarte bine intenţiile regizorale. Jocul lor nu s-a mărginit doar la spaţiul scenic, ci s-a prelungit şi în sală, drum marcat şi de ieşirea personajelor spre sfârşitul spectacolului.

Limitele intertextualităţii

În semn de apreciere faţă de valoarea profesională a regizorului Eugen Făt, la premiera de duminică seară a fost prezent şi autorul Hristo Boytcev. Considerat de opinia de specialitate mondială unul dintre cei mai importanţi dramaturgi bulgari contemporani, acesta ne-a mărturisit ce crede despre această ultimă adaptare după piesa sa: „În ultimii ani am văzut numeroase puneri în scenă după „Orchestra Titanic”. Montarea din această seară mi s-a părut deosebit de valoroasă tocmai prin curajul cu care Eugen Făt a ales să-şi construiască scenariul regizoral. Poate că este cea mai diferită adaptare faţă de piesa mea, din câte am văzut până acum. Mi s-a părut un spectacol care abundă în fericire şi optimism, fiind, totodată, plin de poeticitate. Jocul actorii, costumele, decorul scenic, muzica şi luminile converg toate spre crearea unui spectacol deosebit de convingător”.

Piesa va fi jucată în cursul acestei stagiuni, următorul spectacol fiind programat pentru data de 8 ianuarie 2012.

Citit 6684 ori Ultima modificare Marți, 20 Decembrie 2011 15:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.