Unul dintre condeiele acide şi cu nerv din ”vechea gardă” a redacţiei ”Viaţa liberă” este ziaristul Marian Muşat. Evenimentele din decembrie l-au surprins în poziţia redactorului - ”cap limpede”, serviciu pe care l-a făcut cu ziarista Mariana Iliescu. ”În acea vreme, ziarul se tipărea la fosta poligrafie, devenită mai apoi Tipografia Editurii Porto-Franco. În seara de 22 spre 23 decembrie mă pregăteam să merg să fac serviciul de corectură. Programul începea în jurul orelor 21,00, la Tipografie”, îşi aminteşte Marian Muşat.
Ştiri de uz intern
Interlocutorul povesteşte că avea informaţii despre evenimentele din Timişoara, provocate în 17 decembrie 1989. ”La serviciul de corectură era instalat un telex pe care veneau fluxuri de informaţii de la Agerpres, informaţii care ne puneau la curent cu situaţia din ţară în acele vremuri tulburi. Unele ştiri erau pentru uz intern. Îmi amintesc faptul că în seara de 22 decembrie 1989 m-am prezentat la serviciu, în Tipografie. Ştiam că manifestanţii au intrat în fostul sediul al cotidianului ”Viaţa nouă”, de pe strada Eroilor, iar apariţia ziarului era pusă sub semnul întrebării”, povesteşte interlocutorul nostru...
După redactarea materialelor, seara, după orele 21,00, "în Tipografie au venit mai mulţi redactori cu manuscrisele pentru primul număr al ziarului "Viaţa liberă". Situaţia se schimba de la o clipă la alta, de la o oră la alta, de aceea şi materialele primului număr al "Vieţii libere" au fost foarte lucrate; au suferit modificări în funcţie de evoluţia evenimentelor. Oricum, în acea noapte, până spre ora 3 dimineaţă, ziarul era gata. Două pagini! A urmat tipărirea care a durat câteva ore bune. Tirajul a fost de 80 de mii de exemplare”, îşi aminteşte Marian Muşat.
La ridicarea întunericului
Odată tipărit, cotidianul trebuia şi distribuit. Aşa că la ridicarea întunericului... ”Am luat fiecare câte-o tranşă de câteva mii de ziare, atât cât puteam să ducem, şi am pornit prin oraş, când începea să se lumineze. Astfel, am difuzat, gratuit, primul număr al "Vieţii libere". În ce mă priveşte, eu am împărţit aproape 20 de mii de exemplare tuturor celor pe care îi întâlneam în cale, în zona Mazepa - Centru. Am putut observa apetitul oamenilor pentru... libertatea de a citi, am citit bucuria descătuşării lor faţă de regimul trecut. Sigur, atunci erau vremurile tulburi, nimic nu era sigur. Trăiam sentimente confuze... am încercat să mă detaşez de evenimente, să le analizez la rece”, mărturiseşte interlocutorul.
Militarii înarmaţi ne-au apărat
A fost doar curaj, a fost teamă de eşec?... ”A început să-mi fie cu adevărat frică ceva mai târziu. Într-o seară, când eram în faţa Tipografiei într-o pauză la corectură (am continuat serviciul o perioadă şi după 22 decembrie), am auzit zgomotul puternic al turării motoarelor de tanc. Regimentul de tancuri din IC Frimu era chemat la Bucureşti să apere Revoluţia. În acele ore târzii, vacarmul motoarelor care se pregăteau de plecare împletit cu un sentiment de frică m-a zguduit niţel. Un al doilea moment a fost tot în acele zile de stres, de spaimă, când, într-o seară, am fost ameninţaţi telefonic că vor veni teroriştii în Tipografie să oprească tipărirea ziarului. Noi ne-am baricadat, blocând uşile şi căile de acces cu birouri, cu mobilier, cu tot ceea ce am găsit la îndemână... Atunci, ne-am trezit cu o grupă de militari înarmaţi care a venit să apere... „simbolul libertăţii”! În zilele acelea şi mult după aceea, situaţia a fost tulbure, confuză... Sentimentele pe care le-am probat au fost amestecate ca într-un creuzet: de teamă, spaimă, îngrijorare, frica de viitor, rezistenţa la nou, la schimbare, de încredere, dorinţa de mai bine, de libertate, de speranţă”.
În prima formă de organizare a cotidianului "Viaţa liberă", Marian Muşat a fost în slujba gălăţenilor ca redactor la secţia „Probleme cetăţeneşti”, relaţii cu publicul, alături de Didi Muşală şi Mariana Iliescu, şef departament.
