Astă-seară începe Festivalul de Film, cu „Inception”

Astă-seară începe Festivalul de Film, cu „Inception”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Intrarea este liberă la toate filmele ce vor fi prezentate în festival *

Astă-seară, la ora 20,30, în Grădina Publică, are loc deschiderea oficială a celei de-a doua ediţii a Festivalului de Film Digital şi al Efectelor Vizuale „Future Movie”, organizat de Lumiere Artists, cu sprijinul CJ Galaţi, al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, al Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului.

Festivalul se va desfăşura până duminică şi va cuprinde filme de scurtmetraj studenţeşti, filme româneşti şi filme de renume din cinematografia mondială.

Juriul festivalului

În secţiunea concurs  a festivalului intră 15 pelicule studenţeşti de scurt metraj, ce vor fi prezentate începând de joi, ora 14,00, în sala Studio a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Din juriu fac parte: Sergiu Dumitrescu, directorul CCDJ (preşedintele juriului); Catrinel Dănăiaţă – regizor, reprezentant al Ministerului Culturii, prezentatoarea festivalului; Victor Cilincă – dramaturg, jurnalist la „Viaţa liberă”, Cristian Mortu – directorul Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi; Titus Suciu – prozator, Timişoara.

Film de Oscar

Filmul care va deschide festivalul, astă-seară, la ora 21,00, este „Inception”, în regia lui Christopher Nolan, creatorul filmului "Batman - The Dark Knight". Leonardo Di Caprio îl interpretează pe Dom Cobb, un hoţ ce "fură" informaţii din minţile celor ce dorm. Capacitatea lui Cobb îl face să fie un pion preţios pentru serviciile de spionaj tehnologic. Din cauza misiunilor, personajul ajunge să piardă tot ceea ce era mai important pentru el în viaţa personală.

Pelicula „Inception” a înregistrat un record în momentul când a fost lansată, în 2010, strângând 60,4 milioane de dolari încasări într-o săptămână. În distribuţie, pe lângă protagonistul Leonardo Di Caprio, îi regăsim pe Joseph Gordon Levitt şi Ellen Page.  Filmul a primit opt premii Oscar şi patru distincţii Globul de Aur în 2011.

Mâine, două titluri româneşti

Festivalul continuă joi, începând cu ora 14,00, în sala Studio a Teatrului „Fani Tardini”, cu filme studenţeşti de scurtmetraj, urmând ca la ora 17,00, în sala mare a Dramaticului, să puteţi vedea „Îngerul necesar”, în regia lui Gheorghe Preda (care va fi prezent în sală).

Seara, la ora 21,00, în Grădina Publică, veţi putea urmări „Oul de cuc”, în regia lui Ioan Cărmăzan.

Vă reamintim că intrarea este liberă la toate filmele ce vor fi prezentate în festival.

Citit 1865 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.