Ori de câte ori ne încântă ideea că şi Galaţiul ar putea avea aeroport, n-ar trebui să uităm că l-ar merita (poate chiar mai mult decât alţii) şi prin prisma faptului că avem o tradiţie bogată în acest sens. Aici au existat deja două aeroporturi, în secolul trecut: unul militar şi unul civil. Or, tocmai această istoria vie a aviaţiei gălăţene au reuşit să o readucă la lumină cercetătorul Dan Antoniu şi scriitoarea gălăţeană Violeta Ionescu, prin volumul "Galaţi - o poveste cu aviatori", apărută la Editura Muzeului de Istorie Galaţi.
Deşi rar ne amintim de ei, aviatorii gălăţeni n-au fost nici puţini şi nici nesemnificativi. Ba, spunea Petrică Godinac - unul dintre aviatorii gălăţeni citat de autori în prefaţa volumului - "a existat o vreme când, pe străzile Galaţiului, circulau mai mulţi aviatori decât marinari". Pe unii dintre ei, autorii i-au găsit încă în viaţă şi i-au intervievat. Pe alţii, i-au readus în prin plan din surse livreşti. "Strănepoţi pe linie directă ai lui Icar, aviatorii, oriunde s-ar fi născut, au vocaţia zborului. Şi cum poţi vorbi despre „Icarii” de la Dunăre, dacă nu „ridicându-i în slăvi”? Cu toate acestea, sau tocmai din această cauză, cei pe care i-am cunoscut erau şi cei mai modeşti oameni. Aveau ceva din liniştea ţăranului care nu aşteaptă laude pentru brazda arată sau pentru încolţirea bobului însămânţat”, scriu autorii, în prefaţa volumului.
Iată şi câteva repere ale „poveştii cu aviatori”.
Istoria aeronauticii gălăţene începe în 1908, când inginerul Petrea Adrianov a construit un planor cu care a zburat. Mihail Cerchez, avocat de origine gălăţeană, a fost cofondatorul societăţii „Cerchez & Co”, cea care avea să fie, pentru România „prima fabrică de aparate de zbor, primul aerodrom, prima şcoală de pilotaj şi prima expoziţie permanentă de aeroplane”.
În 1923, era gata primul hangar al aviaţiei civile din Galaţi, iar după încă trei ani se inaugurează prima rută aeriană Galaţi - Bucureşti, iar aeroportul Galaţi devine aeroport comercial. Nicolae Anninos, un om de afaceri brăilean, a fost primul pasager român care a zburat în România. Omul „a luat avionul”, de la Bucureşti la Galaţi, pe 15 iunie. Nu îşi propusese vreodată să zboare, dar a făcut-o pentru că se grăbea să ajungă la Galaţi, iar ploile excesive făcuseră imposibilă călătoria cu trenul.
Cel puţin la fel de interesantă este şi istoria aerodromului. Poveştile momentelor în care erau aici sute de avioane, ale perioadei de război şi, în genere, descrierea modului în care funcţiona armata militară gălăţeană sunt tot atâtea lucruri care ne vor îmbogăţi, pe măsură ce le le vom citi.
La fel de important este faptul că autorii au descoperit detalii care să dea culoare şi substanţă poveştilor adevărate şi, mai ales, au găsit parte dintre oamenii care au supravieţuit, împreună cu poveştilor lor de viaţă. Povestea lui Ionel Fernic, pilotul şi compozitorul care îşi amintea cum îşi construia, în copilărie, avioane din cutii goale de portocale, dar şi poveştile "de acţiune" ale piloţilor militari sunt lecturi savuroase.
Dacă ar fi fost scrisă în Vest, o carte atât de temeinic documentară şi totuşi atât de uşor de citit ar fi devenit, fără doar şi poate, bestseller.
Găsiţi "Galaţi - o poveste cu aviatori" la Muzeul "Casa Cuza Vodă", de pe strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 80.
