Înainte să citim noi “Pervazul lui Dumnezeu”, autoarea, Ana Barton, trebuie să fi mers pe unele dintre drumurile vieţii pe care păşiserăm şi noi. Numai că ea văzuse lucrurile altfel. Sau poate că le văzuse la fel, pe alocuri, dar găsise mai repede vorbele potrivite ca să povestească memorabil respectivele trăiri. Vorba autoarei, "deşi toţi avem limbă, nu tuturor ne serveşte întru toate cele de folos" (p. 149).
Mai ştiţi vorba aia şcolărească sau studenţească "povesteşte-mi şi mie despre ce-i vorba în carte"? Ei bine, dacă ar fi să răspundem unei aşa întrebări, în foarte restrânsul spaţiu al cronicii, am spune că, în cele şase părţi din "Pervazul lui Dumnezeu", este vorba (şi) despre cele enumerate în continuare.
Copilărie şi frumuseţe: "Pe o creangă galbenă era o pasăre cu aripi galbene şi capul roşu. Sărea mărunt, într-o parte şi-într-alta, de ca şi cum ar fi-nvăţat un dans vioi. Am întins mâna, să i-o arăt, iar bunicul mi-a spus că e un sticlete. Nu văzusem niciodată o pasăre mai frumoasă ori mai veselă. Am oftat când, fiind văzută şi vorbită, şi-a luat zborul. M-am aşezat pe iarbă şi l-am rugat să o aşteptăm să se întoarcă. S-a aşezat şi el cu mine. Mă ţinea în braţe, iar eu i-am întins căpşuna. N-a vrut-o, aşa că am îmbrăcat-o înapoi în degete, până acasă, unde am pus-o în curte, într-un ghiveci cu hortensii. Să vadă şi ea cum vine lumina printre frunze" (p 133).
Începuturile minunate ale dragostei: "Dintr-odată, ţi-era cald şi verde în pupile. Îţi tropăia nervos şi tânăr în piept un unicorn şi încercai să-i îmblânzeşti străpungerea cu mâini îngrijorate (…) Apoi, cu râvnă, ţi-ai probat repede toată colecţia de măşti şi le-ai ales pe cele infailibile: detaşarea, indiferenţa, non-culoarea. Ai fost sigură că ai câştigat, dar n-a fost să fie (…) El îţi dezbrăca măştile privire cu privire şi vorbea cu tine o limbă necunoscută" (p. 142).
Continuarea muncită pe brânci a unei relaţii, adică: "drumul încercării, al coaserilor, lipiturilor, suprapunerilor, ascunderilor vârfurilor, netezirilor cu sârg şi dezinfectării tăieturilor neîncopciate". (p 150).
Cădere şi revenire: "Ai căzut, ei se sperie de tine căzut, nu te recunosc. N-au ştiut cum să te ia nici în picioare, darămite căzut. Nu vrei tu să te duci înapoi şi să-i ajuţi un pic? E şi ăsta un fel de rost, poate chiar salvator. Ridică-i, ca să te ridici. E o muncă asta, o să te obosească, o să te consume, dar o să te ridice." (p 107).
Lucruri pe care niciunii dintre noi n-ar trebui să le uităm vreodată: "(…) într-un om sunt atât de mulţi oameni, atâta splendoare. Pe care nu-i ai şi n-o ai. Doar ai privilegiul de a te bucura de ele. Spune-i-te omului de lângă tine, fă-i şi luni cale să se povestească ţie, arată-i că e iubit şi preţuit. Scoate şorţul de proprietar de băcănie şi aruncă-l. Oamenii nu pot fi avuţi. Dar ei pot fi iubiţi, cum şi tu poţi fi. Sigur că nu-i uşor şi nu e nici sporadic. Dragostea e o chestiune de mentenanţă, iar asta se învaţă în fiecare zi" (Ana Barton, Pervazul lui Dumnezeu).
Şi despre multe, multe altele, trăite, auzite sau văzute. Şi scrise frumos.
Găsiţi cartea la Librăria "Humanitas", de pe strada Domnească nr. 45.
