Anca Melinte

Anca Melinte

Marian Popa, vicepreşedinte la nivel naţional

Miercuri, 21 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Marian Popa, liderul PNŢCD Galaţi, a fost ales, la recentul congres al partidului, vicepreşedinte la nivel naţional. Popa este singurul gălăţean dintre cei 31 de vicepreşedinţi câţi numără conducerea partidului care îl are în frunte pe Vasile Lupu. Marian Popa este sută la sută convins că, sub conducerea lui Lupu, PNŢCD va avea o şansă reală la alegerile din 2012, dacă Victor Ciorbea nu va „lucra” partidul.Ţărănistul gălăţean a ieşit ieri într-o conferinţă de ...

Apaterm, faţă în faţă cu Electrocentrale

Miercuri, 21 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conducerile societăţilor Apaterm şi Electrocentrale s-au aflat din nou faţă în faţă, într-o şedinţă convocată la prefectura judeţului Galaţi. După cum am aflat de la Florian Mateiţă, partener RomInsolv SPRL, administratorul judiciar al societăţii Apaterm, discuţia a vizat atât reorganizarea societăţii de interes local cât şi soluţiile pentru deblocarea situaţiei în care se află Electrocentrale. De altfel, într-o recentă conferinţă de presă, preşedintele Consil ...

Subvenţia pentru energia termică s-ar putea dubla

Marți, 20 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deoarece Guvernul nu mai compensează cheltuielile cu combustibilul, Consiliul Local Galaţi se gândeşte să dubleze subvenţia de la bugetul local * De la 1 octombrie, preţului local al energiei termice facturate populaţiei din municipiul Galaţi ar putea creşte. Majorarea de tarif care este determinată de prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 69/2011 ar urma să fie suportată de la bugetul local, prin dublarea subvenţiei. Rămâne însă de văzut ce vor decide aleşii.Pe masa com ...

Mihail Boldea a renunţat la carnetul portocaliu

Marți, 20 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deputatul va rămâne o vreme independent politic, apoi se va orienta în funcţie de şanse, de oportunităţi şi de uşile deschise către un alt partid, nu neapărat UNPR * Mihail Boldea nu pleacă singur, ci împreună cu cei 7.000-8.000 de susţinătorii ai săi, despre care spune că fie vor demisiona din partid, fie îşi vor înceta activitatea * Rămâne de văzut ce soartă îl aşteaptă pe fratele deputatului, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Valentin Boldea *Aşa cum „ ...

Beizadele cu motor

Marți, 20 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Vrrruum! La ceas târziu de noapte un motor isteric îmi sfârtecă liniştea, creierul şi somnul. Abia ce reuşesc să aţipesc la loc şi un nou vrrrrum!, mai urlător decât primul, dă cu somnul meu de toţi pereţii şi îmi aliniază neuronii buimaci pe două rânduri. Aşa e în fiecare noapte, dar tot nu reuşesc să mă obişnuiesc. Mă gândesc însă cu groază la cât de imbecil, pardon, inconştient poţi să fii să faci curse nebuneşti cu motoarele pe o stradă ca Oţelarilor, p ...

Deputatul Boldea a demisionat din PDL

Luni, 19 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul Mihail Boldea a spus adio PDL. În această dimineaţă el şi-a depus demisia la sediul filialei judeţene a PDL, înmânând-o secretarei, singura care se afla la datorie la acea oră. O copie a documentului va fi depusă şi la Biroul Permanent al partidului, la Bucureşti. Deputatul ne-a declarat va rămâne o vreme independent, apoi se va orienta în funcţie de şanse, de oportunităţi şi de uşile deschise, către un alt partid, nu neapărat la UNPR. Demisia nu îi afectează ...

Vot pentru Basarabiei

Luni, 19 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Strada Basarabiei, pe tronsonul cuprins între arterele Traian şi Mihai Bravu, a fost inclusă pe lista lucrărilor de intervenţie propuse pentru 2011, aprobată la recenta şedinţă a Consiliului Local Galaţi. Principalul argument avut în vedere de autorităţi a fost faptul că, din cauza denivelărilor pronunţate, pe Basarabiei traficul nu se poate desfăşura în condiţii normale, pe o lungime de 841 metri. Pe tronsonul amintit s-au înlocuit colectorul de canalizare şi branşamentel ...

600 de lei în minus la coşul familiei?

Luni, 19 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe soţie o doare capul des? Pe soţ îl dor şalele? Pe soacră o chinuiesc reumatismele, iar tata mare suferă de stomac sau de prostată? Trist, dar şi costisitor. Pentru că, începând de anul viitor, dacă vor să-şi trateze problemele de sănătate nu o vor mai putea face fără să plătească. 600 de lei pe an!După ce a trecut victorios de Senat, proiectul de lege care prevede introducerea tichetului moderator de sănătate pentru coplata unor servicii medicale în sistemul asigurăr ...

Bani, politică şi majorări

Luni, 19 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* După ce, iniţial, i-a stabilit o redevenţă majorată pentru întreg anul, ulterior CL Galaţi şi-a „nuanţat” taxele Operatorul regional Apă Canal scapă mai ieftin pe primele şase luni ale acestui an. Consiliul Local a acceptat să-i perceapă o redevenţă diferenţiată pentru bunurile care îi sunt concesionate. Iniţial, la finele anului trecut, societăţii i se stabilise, tot în Consiliul Local, o redevenţă lunară  pe  anul 2011 în sumă de 294.000 de lei. Printr-o ...

Modernizări în Micro 17

Sâmbătă, 17 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Denivelări, aspect inestetic, suprafaţă de rulare accidentată, iată o descriere care se potriveşte celor mai multe străzi din Galaţi. De data aceasta, ne referim la cele şase străzi din Micro 17 care au fost cuprinse în etapa a doua de modernizare şi avizate în cadrul lucrărilor de intervenţii pentru anul 2011. Este vorba despre Caraiman, Braşov, Nămoloasa, Predeal, Caşin şi Prunari, pentru care se doreşte  reabilitarea reţelelor tehnico-edilitare de apă şi canalizare, in ...