Moto: „ucitsea! ucitsea! ucitsea!” (Vladimir Ilici Lenin)   A venit universul la mine, umplut cu singurătate şi frică... şi a bătut la poartă şi la geamuri...şi a zis: de ce mă scrii cu literă mică?   Eu mă şterg la ochi şi nu-mi vine să cred cât de naiv poate fi astfel de mare: ce univers eşti dumneata, de-mi pui asemenea întrebare?   Nu mă aşteptam la tine, prezenţa ta nu mă mai furnică... deschide ochii şi fii mai atent: acum sunt mare şi te scriu cu literă mi ...

Mă duc la tine...am uitat să-ţi spun tot ce se spune-n ordinea din care îmi iau ceresc, îmi iau şi pământesc pentru-ntâmplarea mea devastatoare!   Mă duc la tine...chiar dacă nu ştiu de unde vine, până unde duce cărarea asta, gândul meu hrănit cu timp din viaţa lemnului de cruce!   Mă duc la tine...chiar acu mă duc să răsplătesc blândeţea mâinii tale şi ochii de la care-am învăţat cu plâns ce-nseamnă două catedrale!   Mă duc la tine...mă apropii...vezi cum c ...

Prezint scuze şi te rog să mă ierţi, doamnă Lui! Nu ţi-am răspuns la ultima ta misivă deoarece, chiar când cumpărasem cerneală proaspătă şi-mi meşterisem un toc din hlujan, a trecut vecinul tău pe la mine şi mi-a spus că te-ai măritat! Desigur, am plâns torenţial pe umărul lui, iar el, ca să mă consoleze, cică, m-a invitat la un coniac „Unirea” şi la o bere „Stejar”, în barul unde serveşte sora ta, doamna Cri! Mă crezi ori nu mă crezi, consumul meu fizic şi ...

Ăsta nu-i un oarecare câştigător la cea mai mare ademeneală internaţională din R.C.R. (Republica Capitalistă România, adică)! Ăsta-i chiar unul dintre cei mai delicaţi, dacă nu cumva singurul delicat dintre jucătorii încă împătimiţi/înrăiţi în goana după pâraie de lapte, cu maluri de mămăligă! Se întrebuinţează zi de zi şi noapte de noapte numai în direcţia asta! Şi cu atâta sârguinţă şi sacrificare fizică şi sufletească, încât îi curg hainele de pe ...

Eu sunt...eu sunt primul născut în eden!... nu-i nenea acela...nu-i tanti aceea!... Apoi, totdeauna am fost cel dintâi: sămânţa, urâtul, frumosul, scânteia...!   Nici unul din voi n-ar fi fost, fără eu!... vă rog...ascultaţi ce vă zic: fiecare mi-i sclav în vecie şi veşnic dator... la mine aveţi de plătit cu-nchinare!   Doar mie mi-aveţi de nălţat (până când soseşte iertarea) şi imnuri şi ode şi alte des/cântece...toate, în cor: şi cefalopode, şi gasteropode!   ...

Costică locuieşte la scara doi, are şapcă albastră, mustaţă cenuşie şi vro şaizeci de kile. Ca înălţime, poate să măsoare cinci picioare şi două şchioape. Uneori, are şi stuchit la furcă. Trece prin lume ca un om bun. Şi chiar ca un cetăţean de onoare, am curaj să spun. Când e cazul, pune umărul şi mintea şi sufletul ca să ajute. Nu-i place să facă degeaba umbră la pământ. Face şi acoperişuri. Face şi descoperişuri. Văruieşte, drege, repară, ascute, filig ...

Acum, când ceasul bate jumătatea vieţii, stai şi pleci şi te întorci în fiecare zi, ca şi cum te-ai afla tocmai la început! Şi, de fiecare dată, cu ochii în/spre Sus, rosteşti hamletian: „a fi or a nu fi!”... Şi parcă nu te-a durut nimic, niciodată, pe acest drum cu sens unic: numai dus!... Sau parcă te-a durut totul, totdeauna, ca şi cum nu ai şti, ca şi cum nu ai vrea, ca şi cum nu ai putea să-ţi răsară luna în jurul pământului şi al sufletului tău, în jurul ...

Ai ars frumos şi negreşit... ai ars cum rugul sacrosanct sub rug de mure, dar timpul/spaţiul tău mirobolant s-a hotărât, n-a vrut să se îndure de ochii tăi şi de lumina ta... şi parcă răzvrătirea unui faust te-a smuls din ce-ai avut adânc şi nalt, a râs şi te-a oprit din holocaust! Ai ars frumos şi negreşit... ai ars pe dinăuntru şi pe dinafară, cu flăcări lungi tocmai până la punct, sub rugul înflorit ultima oară! Încă te văd pe urmă-n vâlvătăi şi-ţi sim ...

Cum spuneam în ziarul de ieri, tanti Alexandra, o femeie cam între patru vârste, ajută la dereticarea, la aşezarea, la păstrarea curăţeniei şi a ordinii fizico-morale în Molecula religioasă aflată în Ţiglina numărul patru, Ctitorie relativ recentă şi purtătoare a hramului/numelui Gheorghe (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe) cel grozav biruitor. Din motive Superioare, ceastă femeie este singură. Adică nu are un bărbat personal. Îşi trăieşte solitudinea şi senectutea în sm ...

În biserică-i ordine şi curăţenie ca-n Moleculă. Şi linişte. Chiar şi-n timpul celor slujbe-i linişte. Nu linişte artificială, ci din cea Divină. Din cea răscolitoare. Din cea fără de care nu se mai poate trăi în debandada contemporană, în vacarmul şi în iureşul spre cea mai înaltă culme a Deşertăciunii, adică Nicăieri!... Biserica-i pogorâtoare de linişte în fiecare secundă. Fiecare enoriaş creştin are dreptul să-şi ia părticica din ceastă Miluire. Chiar � ...