MAGAZIN - Viaţa Liberă Galaţi

"După dealuri", în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de revista Sight & Sound

Scris de Luni, 03 Decembrie 2012
Lungmetrajul "După dealuri", regizat de Cristian Mungiu, figurează pe locul al optulea în topul celor mai bune filme ale anului 2012 alcătuit de prestigioasa revistă Sight & Sound, publicat ca în fiecare an la începutul lunii decembrie, relatează hollywoodreporter.com. Topul revistei Sight & Sound - considerată un echivalent britanic al…

Artă din metal şi ceramică dentară: Tehnica inedită a lui Oleg Fulga

Scris de Luni, 03 Decembrie 2012
Oleg Fulga este tehnician dentar (a absolvit Colegiul de Medicină din Bălţi) şi a descoperit, acum un an şi jumătate, o tehnică nouă, prin care pot fi create bijuterii, în special pandantive, din materiale neconvenţionale: ceramică dentară şi metal (Crom-Nichel). Are până acum peste 50 de astfel de bijuterii, la…

Vezi cum reuşeau să se mărite fetele între Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae

Scris de Sâmbătă, 01 Decembrie 2012
Ce tradiţii şi obiceiuri se practicau în satele şi familiile româneşti în această perioadă a anului, între cele două mari sărbători, aflate la distanţe atât de mică una de cealaltă Sfântul Andrei şi Sfântul Nicolae - cele două sărbători din calendarul bisericesc - s-au suprapus peste celebrarea unor personaje mitologice…

A început expoziţia de ponei şi cai de rasă la Agro-Dunărea

Scris de Vineri, 30 Noiembrie 2012
Astăzi încep, oficial, serbările oraşului. Pentru adulţi au fost pregătite tot felul de manifestări. Gălăţenii pot petrece trei zile şi trei nopţi, fie la concerte, fie la restaurantele şi cluburile din oraş, care s-au pregătit temeinic cu această ocazie. Dar, ca de obicei, copiii rămân pe locul doi, pentru ei…

Cinci gadgeturi bune la casa omului!

Scris de Joi, 29 Noiembrie 2012
Dacă vreţi o casă ca-n filme, atunci cheltuiţi, cheltuiţi şi iarăşi cheltuiţi! Nu numai pe amenajările clasice, pe mobilă şi pe electronice sau electrocasnice, ci şi pe dirverse gadgeturi care vă pot face viaţa mult mai uşoară. În plus, micile dispozitive tehnolgice dau încăperilor un aer de modern. Yala cu…

Bal marca "Carol Davila" - muzică, dans şi divertisment

Scris de Joi, 29 Noiembrie 2012
O Miss Boboc cu rochie de gală câştigată, la „Davila” Anul acesta, Balul bobocilor de la Şcoala postliceală sanitară „Carol Davila” a fost, mai mult chiar decât în anii trecuţi, un spectacol, nu un banal concurs de ţinute şi de paşi. Încă de la intrarea în sala Casei de Cultură…

Trofeul Festivalului Naţional „Extravagance” a rămas la Galaţi

Scris de Miercuri, 28 Noiembrie 2012
Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi a fost favorita juriului Cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Modă „Extravagance”, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi şi echipa pilot aQua Models, şi-a desemnat câştigătorii. Au participat designeri, hair stylisti, make-up artişti, coregrafi, trupe de modele din…

Serbările Galaţiului încep vineri la Agro-Dunărea

Scris de Miercuri, 28 Noiembrie 2012
Se apropie sărbătoarea oraşului, motiv numai bun pentru gălăţeni să petreacă trei zile şi trei nopţi. Dar, când vine vorba despre copii, posibilităţile de distracţie sunt limitate. Tocmai de aceea, firma Brateş-Prut Frumuşiţa s-a gândit să organizeze o expoziţie de ponei şi cai de rasă. Expoziţia, care va ţine trei…

Filmul "După dealuri", premiat la Gijon

Scris de Duminică, 25 Noiembrie 2012
Filmul "După dealuri" al lui Cristian Mungiu a câştigat premiul special al juriului la a 50-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film din Gijón, după cum informează duminică Institutul Cultural Român din Madrid.Filmul regizat de Cristian Mungiu a inaugurat Festivalul internaţional de cinema de la Gijón şi participat în competiţia…

O televiziune dedicată sfârşitului lumii a fost lansată în Franţa

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2012
La Chaîne de la Fin du Monde, o televiziune dedicată sfârşitului lumii, care ar urma să se întâmple pe 21 decembrie 2012, potrivit unor interpretări ale calendarului maya, a fost lansată în Franţa de canalul SyFy, deţinut de compania americană NBC Universal, informează broadbandtvnews.com. Noua televiziune va oferi "o altă…

Vunk cântă în Divino la evenimentul Flower Power

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2012
Vunk concertează sâmbăta aceasta la Divino, în cadrul evenimentului Flower Power. Băieţii vor urca pe scenă după miezul nopţii cu scopul de a întreţine atmosfera şi a-şi face cunoscute piesele de pe cel mai nou album al trupei, „Nu scapă nimeni (fără emoţii)”, lansat săptămâna trecută. Vunk promit că nu…

Show made in Japan cu DJ-iţa Ruca Apple, în Planet

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2012
Ruca Apple, câştigătoarea a numeroase premii la competiţiile DJ-ilor, pune muzică sâmbăta asta, în club Planet. Tânăra japoneză din Osaka vine pentru prima data în România şi promite că va oferi o seară incendiară, de care Galaţiul îşi va aduce aminte. Ruca Apple este o revelaţie în lumea DJ-ilor, dominată…

Bijuterii unicat şi aromă de ceai la târgul Handmade Urban

Scris de Vineri, 23 Noiembrie 2012
Târgul Handmade Urban îşi deschide porţile în acest week-end, la Ceainăria Casa Gustului. Sâmbătă şi duminică, între 11,00 şi 18,00, artiştii gălăţeni şi nu numai îşi vor expune spre vânzare obiectele lucrate manual: bijuterii, accesorii, cadouri, obiecte de decor, haine şi încălţăminte, toate unicat. Iubitorii de astfel de chilipiruri trebuie…

Pierdută sau abandonată? Are nevoie de un stăpân!

Scris de Joi, 22 Noiembrie 2012
Un ciuf alb, aruncat peste doi ochişori prietenoşi şi jucăuşi contrastează elegant cu blăniţa creaţă în tonuri de bej şi cafea cu lapte. Căţeluşa din imagine a fost găsită de oamenii asociaţiei "Ajutaţi-l pe Lăbuş" în Cartierul Micro 21. Indiferent dacă a fost pierdută sau pur şi simplu abandonată, ea…

Comedia "Si caii sunt verzi pe pereţi" rulează la Galaţi

Scris de Joi, 22 Noiembrie 2012
Cea mai aşteptată comedie românească din aceasta toamnă, “Şi caii sunt verzi pe pereţi”, în regia lui Dan Chişu, vine la Galaţi, astăzi şi mâine. Proiecţiile vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la orele 17.00 şi 19.00. Preţul biletului este 10 lei, cu reducere de 50…

Cel mai scump revelion! Vezi cât a plătit o familie de români pentru o vacanţă în Bahamas

Scris de Miercuri, 21 Noiembrie 2012
O familie de români cu doi copii a plătit 90.000 de euro pentru a-şi petrece revelionul într-un resort de lux în Bahamas, cel mai mare preţ achitat vreodată în România pentru o vacanţă de Anul Nou, şi care include un apartament de 150 de metri pătraţi cu vedere la ocean…

Tenorul Placido Domingo a devenit ambasador al bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite

Scris de Marți, 20 Noiembrie 2012
Tenorul spaniol Placido Domingo a fost numit ambasador al bunăvoinţei pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), informează contactmusic.com. Artistul spaniol va fi prezent miercuri la Paris, unde va participa la ceremonia oficială care va fi organizată pentru a marca numirea sa în această funcţie onorifică. Placido Domingo va primi acest titlu…

Sonia Argint-Ionescu, de la modă la o carieră în televiziune

Scris de Luni, 19 Noiembrie 2012
Sonia Argint Ionescu este cunoscută în lumea media ca prezentatoarea emisiunii de limba germană de la TVR şi fostă prezentatoare a Festivalului Cerbul de Aur în 2004 şi 2005. A cochetat cu moda la începuturi şi avea perspectiva de a deveni model internaţional. Întâmplarea a făcut însă ca Sonia să…

Castelul Bran şi Vlad Ţepeş, într-un serial al National Geographic care include filmări în România

Scris de Duminică, 18 Noiembrie 2012
O echipă a National Geographic Channel va filma în România, în perioada 18-22 noiembrie, pentru serialul "Bloody Tales of Europe", în care vor fi prezentate castelul Bran şi personalitatea lui Vlad Ţepeş După succesul serialului "Bloody Tales of the Tower/ Turnul Londrei", reţeaua internaţională de televiziune National Geographic Channel a…

Profesori de-o viaţă: Cum să-ţi păstrezi tinereţea după pensionare

Scris de Sâmbătă, 17 Noiembrie 2012
Pentru familia Alexandru anii trec cu folos Soţii Rodica şi Vasile Alexandru împlinesc, pe 19 noiembrie, 50 de ani de la căsătorie. Sunt ingineri, profesori universitari, acum pensionari şi sunt, totodată, un exemplu de persoane active, care se implică în tot felul de proiecte. „Am fi fost nefericiţi, dacă nu…

Dan Puric joacă la Galaţi, în "Sinucigaşul"

Scris de Vineri, 16 Noiembrie 2012
„Sinucigaşul” de Nikolai Erdman este programat pentru luni, 26 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor. Spectacolul, în regia lui Felix Alexa, este o comedie amară de o actualitate şocantă şi dureroasă care relansează întrebarea: „Viaţa are sens?”. Din distribuţie fac parte Dan Puric, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Ileana Olteanu,…

Maitreyi se pune în scenă la Casa de Cultură a Sindicatelor

Scris de Vineri, 16 Noiembrie 2012
Spectacolul "Maitreyi" se va juca luni, 19 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Piesa, în regia lui Chris Simion, are la bază o dramatizare dublă: cea realizată după romanul lui Eliade în care sunt introduse intervenţii din „Dragostea nu moare”, de Maitreyi Devi. Din distribuţie fac parte Maya Morgenstern,…

Brick and Lace cântă sâmbătă în Divino

Scris de Vineri, 16 Noiembrie 2012
Surorile de la Brick and Lace vor fi protagonistele unei super-petreceri sâmbătă, 17 noiembrie, în club Divino. Trupa jamaicană va urca pe scenă după miezul nopţii, moment în care cei prezenţi la eveniment vor putea dansa pe hit-urile care le-au făcut celebre pe Nyanda şi Nailah Thorbourne: Love is wicked,…

Hruşcă lansează "La mijlocu' cerului" la Galaţi

Scris de Vineri, 16 Noiembrie 2012
Ştefan Hruşcă va poposi şi la Galaţi. Marţi 27 noiembrie, cu începere de la ora 20,00, „dascălul de colinde” urcă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a susţine concertul care marchează şi lansarea albumului „La mijlocu’ cerului”. Aşa cum ne-a obişnuit, artistul revine în ţară, în preajma sărbătorilor…
Pagina 235 din 275