EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Copiii cu astm – viitori pompieri
Scris de Elena Parapiru Luni, 09 Februarie 2009
Nu vreau să mai plec! Vreau să salvez şi eu copii!”. Acestea sunt vorbele unui băieţel de numai cinci ani, îndrăgostit la prima vedere de tehnica pompierilor. În vizită la sediul Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă, micii pacienţi ai Casei cu Sare au reuşit să stingă singuri-singurei un foc demonstrativ…
Handbalistul Marian Cozma, înjunghiat mortal într-o discotecă din Ungaria
Scris de Redacţie Viaţa liberă Duminică, 08 Februarie 2009
Componentul naţionalei României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, sâmbătă noapte, într-o discotecă din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum şi croatul Ivan Pesic.Conform presei locale, handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost…
Buricea: Pe Marian nu l-au mai putut salva la spital, murise în braţele lui Ilyeş
Scris de Redacţie Viaţa liberă Duminică, 08 Februarie 2009
Jucătorul formaţiei HCM Constanţa, George Buricea, a declarat, duminică, agenţiei MEDIAFAX, că handbalistul Marian Cozma a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat, dar medicii nu l-au mai putut salva, el murind în braţele colegului său de echipă, Ferenc Ilyeş."Nu-mi vine să cred, sunt şocat de ceea ce văd…
Preşedintele echipei Veszprem spune că 30 de oameni au provocat bătaia în urma căreia a murit Cozma
Scris de Redacţie Viaţa liberă Duminică, 08 Februarie 2009
Preşedintele clubului Veszprem, Hunyadfalvy Akos, a declarat că altercaţia în urma căreia a decedat handbalistul Marian Cozma a fost provocată de aproximativ 30 de oameni care au atacat-o iniţial pe tânăra cu care dansa sportivul român, informează presa din Ungaria."Echipa sărbătorea faptul că s-a născut copilul lui Ivancsik Gergo. Jucătorii…
Valentin Ghionea: Au fost 4-5 atacatori cu pistoale, puşi pe scandal
Scris de Redacţie Viaţa liberă Duminică, 08 Februarie 2009
Handbalistul Valentin Ghionea, colegul lui Marian Cozma de la naţionala României, a declarat că jucătorul român al echipei Veszprem a decedat după ce a fost atacat de 4-5 persoane de etnie rromă, care aveau asupra lor pistoale, informează www.sport.ro."A fost o încăierare într-o cârciumă. A fost înjunghiat în inimă. Nu…
Lumea sportivă în stare de şoc după decesul lui Marian Cozma
Scris de Redacţie Viaţa liberă Duminică, 08 Februarie 2009
Lumea sportivă şi în special cea a handbalului se află în stare de şoc după decesul lui Marian Cozma, în vârstă de 26 de ani, înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Ungaria, unde evolua la formaţia Veszprem.Decesul lui Cozma s-a produs la doi ani după moartea atletei…
Cursă cu obstacole către şcoală, în cartierul Micro 19
Scris de Roxana Artene Penciu Sâmbătă, 07 Februarie 2009
* Pentru aproximativ 4.000 de copii, plus părinţii lor, fiecare dimineaţă e un calvar * Pe poarta Şcolii Nr. 29, elevii intră la grămadă cu maşinile * Primăria promite o reamenajare, dar nu se ştie dacă vor fi fonduri * Circulă pe internet încă de acum un an un film…
Comoara din cimitirul de la Oancea
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Liviu L., administratorul unei societăţi comerciale din comuna Oancea, a reclamat joi, la postul de poliţie din localitate, faptul că cineva a intrat în societatea sa, în noaptea precedentă, din firmă dispărând bani, produse alimentare, îmbrăcăminte şi cartele telefonice. Poliţiştii din comună (cu ajutorul câinelui de la Poliţia Târgu Bujor)…
Urmărire la… Eternitatea
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 07 Februarie 2009
O patrulă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi i-a prins pe strada George Coşbuc, în zona cimitirului Eternitatea, joi, la ora 1,30, pe gălăţenii Vasilică T., de 19 ani, Mircea C., de 16 ani şi pe Vasilică S., de 18 ani, din satul Măcişeni, comuna Corni. La vederea jandarmilor, cei…
Trei sindicate protestează, marţi, la poarta combinatului ArcelorMittal Galaţi
Scris de Tudor Neacşu Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Trei dintre structurile sindicale din ArcelorMittal Galaţi vor organiza o acţiune de protest la intrarea principală în combinat, pe 10 februarie, între orele 12:30 şi 14:00. Motivele pentru care liderii FSS Metarom, U.S. FORUM şi UTSL-CFU-LI au luat această decizie sunt legate de faptul că nu li se pare normal…
A intrat cu motocicleta într-o autobasculantă
Scris de Liviu Ghinea Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Joi, gălăţeanul Edmond Adrian D., 33 de ani, în timp ce conducea motocicleta „Honda”, pe DE 87, pe raza localităţii brăilene Vădeni, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui şir de autovehicule şi a intrat în coliziune cu autobasculanta „Man”, condusă de Costică M., 41 de ani, din Brăila, care…
La vânătoare de infractori, arme şi criminali
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 07 Februarie 2009
În perioada 6-9 februarie 2009, în special între orele 15-18, în staţiile CFR Galaţi şi Barboşi, la nivelul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi se organizează o acţiune pentru asigurarea unui climat de siguranţă pentru călători şi bunurile acestora şi pentru identificarea persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile CFR…
Furturi în lanţ
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Agenţii Secţiei 5 Poliţie i-au surprins joi noaptea, în interiorul unui magazin, pe gălăţenii Romică B., de 19 ani şi Marian P., de 17 ani, care furau bunuri în valoare de 2.500 lei. Fiind conduşi la sediul secţiei pentru cercetări, s-a stabilit că indivizii sunt suspecţi în furtul comis în…
Tragedie auto la Valea Mărului
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Valentin A., de 21 ani, din comuna Pechea, îşi conducea maşina joi seara, în comuna Valea Mărului. Şoferul nu a adaptat viteza în curbă şi a intrat într-un parapet metalic, care a străpuns parbrizul. Tudorel G., de 20 ani, care se afla în dreapta conducătorului auto, a decedat în urma…
Criza lor, criza mea, crizele noastre…
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Cu toată „criza” mondială, lucrurile nu arată mai tragic decât în alte colţuri ale ţării. Din contră. Tecuciul se prezintă cochet, mai bine îngrijit chiar decât Galaţiul (de, comunitate mai mică, gospodărire mai judicioasă), cu magazinele duduind de reduceri. Cu toate acestea, oamenii au motive să se plângă: „Plec din…
Patru gălăţeni în spital, după un accident la Brăila
Scris de Petricica Dincă Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Vineri dimineaţă, pe DN 2B, în apropiere de Marex Brăila, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane, dintre care patru sunt gălăţeni. Ştefan Tudose, de 25 de ani, din Câmpina, aflat la volanul unei Dacii Solenza, a intrat în depăşirea unui autoturism care…
Satu Mare:Comisia MS a propus desfacerea contractului de muncă al medicului de la Cardiologie
Scris de Redacţie Viaţa liberă Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Comisia de anchetă a Ministerului Sănătăţii a propus desfacerea contractului de muncă al medicului de gardă de la Secţia Cardiologie care a consultat-o pe femeia din Tătărăşti şi nu a internat-o pe motiv că nu sunt paturi libere, acesta refuzând internarea unei alte paciente tot din acelaşi motiv.Raed Arafat a…
Vasluian mort în faţa cabinetului medicului de familie după ce a aşteptat două ore să fie consultat
Scris de Redacţie Viaţa liberă Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Un bătrân de 82 de ani, din localitatea vasluiană Dumeşti, a murit în faţa cabinetului medicului de familie, situat chiar în incinta Spitalului Orăşenesc Negreşti, după ce a aşteptat mai bine de două să fie consultat, transmite corespondentul MEDIAFAX.Aflat în evidenţele medicului de familie Luis Aida Istrate cu probleme cardiace…
Două asistente de la o clinică particulară din Piteşti acuză un medic că le-a agresat
Scris de Redacţie Viaţa liberă Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Două asistente de la o clinică particulară din Piteşti îl acuză pe un medic că le-a agresat şi că are un comportament abuziv faţă de ele, cadrele medicale spunând că au anunţat Colegiul Medicilor şi Sindicatul Sanitas Argeş despre acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.Asistentele susţin că bărbatul ar fi devenit…
Geoană: Reforma în justiţie s-a limitat la dosarele unor lideri politici
Scris de Redacţie Viaţa liberă Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Activitatea celor care se ocupă de justiţie şi de lupta anticorupţie din România ar trebui analizată după raportul de ţară, a declarat Mircea Geoană, apreciind că reforma în justiţie s-a limitat la dosarele liderilor politici ce au avut nevoie de avizul Parlamentului pentru a ajunge în instanţă.Preşedintele Senatului, Mircea Geoană,…
Gorbunov nu e exclus ca suspect în asasinatul de la Braşov
Scris de Redacţie Viaţa liberă Sâmbătă, 07 Februarie 2009
Serghei Gorbunov, care a fost audiat, vineri, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Braşov în calitate de martor în cazul dublei crime de la casa de schimb valutar din Braşov, nu este exclus ca suspect în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.Gorbunov a fost audiat timp de aproximativ o oră de…
Primele măsuri în cazului femurului rupt
Scris de Gabriel Kolbay Vineri, 06 Februarie 2009
Spitalul de Urgenţă din Galaţi a luat, joi, primele măsuri în cazul nou-născutului Ionuţ Eduard Dragomir, care a suferit, pe durata internării, o fractură de femur, greşit diagnosticată şi netratată corespunzător, la momentul respectiv. Astfel, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii ieri de Ministerului Sănătăţii, şefii Secţiilor de Neonatologie…
Pensionarii se vor întâlni cu ministrul Muncii
Scris de Anca Melinte Vineri, 06 Februarie 2009
Convinşi că politicienii au dat uitării promisiunile ferme făcute în campania electorală, pensionarii gălăţeni încearcă să-şi apere drepturile. Din păcate, ei nu acţionează în mod unitar, aşa cum ar trebui pentru a avea mai multă forţă, ci pe asociaţii, fiecare în altă direcţie, deşi scopurile pentru care luptă sunt comune.…
Instructaj al poliţiştilor cu patronii caselor de schimb
Scris de Tudor Neacşu Vineri, 06 Februarie 2009
Pe fondul ultimelor incidente din ţară petrecute la casele de schimb valutar, poliţiştii gălăţeni au organizat o întrevedere cu patronii şi angajaţii unor astfel de societăţi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, scopul acţiunii a fost acela de a le atrage atenţia celor implicaţi în astfel de activităţi că trebuie…