EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Cât ne costă bucatele tradiţionale pentru masa de Paște
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 29 Aprilie 2021
Sărbătorile Pascale se apropie şi toată lumea face pregătiri pentru masa de Paște, aceasta fiind cea mai bună ocazie pentru a petrece timp împreună cu prietenii și familia. Gospodinele pregătesc bucate alese, vopsesc ouă, prepară cozonaci și pască, iar friptura de miel este vedeta meniului. Paștele devine, astfel, și un…
Unde și cum va fi marcată Ziua Veteranilor de Război, la Galați
Scris de Anca Melinte Miercuri, 28 Aprilie 2021
Ziua Veteranilor de Război - 29 aprilie - va fi marcată de Garnizoana Galați și Primăria municipiului, la Cimitirul "Eternitatea". Potrivit programului anunţat, prima ceremonie militară va avea loc la Mausoleul Eroilor, începând cu ora 11,50, şi va cuprinde: constituirea detașamentului de onoare, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național,…
Unul din 14 gălățeni testați este pozitiv
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 28 Aprilie 2021
Puțin peste 50 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste o sută de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și unul, în stare gravă, a decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare…
Amenzi pentru nerespectarea normelor Covid-19
Scris de Beatrice Dumitriu Miercuri, 28 Aprilie 2021
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră și polițiști locali au controlat respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale,…
Exerciții cu dispozitive explozive pe Dunăre
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 27 Aprilie 2021
Militarii Flotilei Fluviale "Mihail Kogălniceanu" au desfășurat, în perioada 19-23 aprilie, în Galați și Brăila, o serie de secvențe de instruire, informează Forțele Navale Române.La exerciții au participat cinci vedete blindate ale Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie "Comandor Virgil Alexandru Dragalina" și patru vedete fluviale ale Divizionului 88 Vedete…
Peste 25.000 de gălățeni au învins noul coronavirus
Scris de Mariana Constandache Marți, 27 Aprilie 2021
Puțin peste 30 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 120 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și unul, în stare gravă, a decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu…
Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire
Scris de Beatrice Dumitriu Marți, 27 Aprilie 2021
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a…
BILANȚ PANDEMIE COVID-19: În 24 de ore, alți trei gălățeni au pierdut lupta cu boala
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 24 Aprilie 2021
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi, în județul Galați, în cel mai recent interval de 24 de ore raportat, s-au înregistrat peste 200 de noi cazuri confirmate, peste 130 de pacienți vindecați și patru bolnavi decedați. Potrivit statisticii privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 568 de pacienţi…
În județ, s-a depășit pragul de 55.000 de imunizări
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 24 Aprilie 2021
Alte 1.818 persoane au fost vaccinate anti-COVID joi, 22 aprilie 2021, în județul Galați, iar, dintre acestea, 1.351 au primit prima doză, în timp ce 457 au efectuat rapelul. Imunizările au avut loc după cum urmează: 240 la centrele de la Patinoar (218 prima doză și 22 rapel), 230 la…
Unul din 13 gălățeni a fost testat pozitiv
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 24 Aprilie 2021
Mai puțin de 50 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 90 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și cinci, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare…
Depistat cu documente false
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 24 Aprilie 2021
Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost depistat cu un document fals care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice. Șoferul a fost oprit oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, pe raza localității de frontieră Frumușița, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control. Bărbatul…
Zeci de amenzi în starea de alertă
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 24 Aprilie 2021
Peste 80 de gălățeni au fost amendați, în decurs de 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu noul coronavirus. Forțele de ordine au constatat 83 de contravenții, pentru care au aplicat tot atâtea amenzi, în valoare totală de 14.250 de lei. Au fost verificate,…
Pedepsiți în starea de alertă
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 22 Aprilie 2021
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a…
Unul din șapte gălățeni, confirmat cu noul coronavirus
Scris de Mariana Constandache Joi, 22 Aprilie 2021
Peste 90 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, aproape 130 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și șase, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu…
Inspectoratul Şcolar şi Universitatea, în dezbatere pe tema vaccinării
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 21 Aprilie 2021
Ministrul secretar de stat din Ministerul Educaţiei Kallós Zoltán va fi prezent joi, 22 aprilie 2021, la Galaţi pentru a participa la dezbaterea "Vaccinare şi testare pentru învăţare", organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos". Evenimentul se va desfăşura cu participare fizică, dar şi online.…
COVID-19. Aproape 2.500 de locuri libere, în județul Galați, pentru imunizare
Scris de Remus Basalic Miercuri, 21 Aprilie 2021
Județul Galați urmează trendul național în ceea ce privește locurile disponibile pentru vaccinarea împotriva COVID-19. Astfel, de la zi la zi, numărul locurilor libere în centrele de imunizare din județul nostru devine tot mai mare, în vreme ce listele de așteptare scad. Miercuri, 21 aprilie 2021, potrivit platformei vaccinare-covid.gov.ro, în…
Numărul deceselor provocate de COVID-19 rămâne ridicat (BILANȚ NAȚIONAL)
Scris de Remus Basalic Miercuri, 21 Aprilie 2021
3.006 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate până miercuri-dimineață, 21 aprilie 2021, într-un interval de 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Alți 175 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La Terapie Intensivă erau 1.436 de pacienți. De la începutul pandemiei, pe teritoriul României…
Alți cinci gălățeni, învinși de noul coronavirus
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 21 Aprilie 2021
Peste 60 de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, peste 170 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și cinci, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19,…
Peste 51.000 de imunizări anti-COVID la Galați
Scris de George Marinescu Miercuri, 21 Aprilie 2021
Luni, 19 aprilie 2021, în județul Galați, au fost vaccinate împotriva noului coronavirus 1.869 de persoane, dintre care 1.385 cu prima doză, alte 484 primind-o pe cea de rapel.Imunizările au avut loc astfel: 281 la centrele de la Patinoar (276 prima doză și 5 rapel), 272 la centrele de la…
Proprietari amendați din cauza construcțiilor
Scris de Beatrice Dumitriu Miercuri, 21 Aprilie 2021
Doi proprietari de imobile au fost sancționați din cauza construcțiilor realizate fără autorizațiile necesare. Într-un prim caz, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au constatat că, la un imobil situat pe strada Lacului din Galați, proprietarul a executat lucrări de construcție fără autorizație de construire,…
Amenzi în starea de alertă
Scris de Beatrice Dumitriu Miercuri, 21 Aprilie 2021
În ultimele 24 de ore, în judeţul Galaţi au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu Sars-Cov-2. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități…
Evoluția pandemiei la nivel național: Cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 21 Aprilie 2021
În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.931 de cazuri noi de COVID-19 din 35.746 de teste efectuate. Alți 237 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, fiind cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei. La ATI sunt 1.432 de pacienți COVID-19. Până…
Un polițist a murit la volanul mașinii
Scris de Mariana Constandache Marți, 20 Aprilie 2021
Un agent al Inspectoratului de Poliție Județean Galați a murit, marți dimineață, la volanul mașinii personale. Acesta nu era în timpul serviciului și a fost găsit pe o stradă din centrul municipiului Tecuci, de mai mulți trecători, care au observat că nu mai mișca. Oamenii au anunțat salvarea, echipajul de…
Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor
Scris de Silviu Anton Duminică, 18 Aprilie 2021
Ziua internaţională a monumentelor şi a siturilor este sărbătorită, anual, la data de 18 aprilie. Data a fost stabilită în 1982, de Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor - ICOMOS şi a fost adoptată anul următor, în cadrul celei de-a 22-a Conferinţe Generale a UNESCO. Dedicată celebrării şi promovării patrimoniului…