SATUL - Viaţa Liberă Galaţi

Ce dă înapoi exploatatorul de petrol de la Schela?

Scris de Joi, 30 August 2012
OMV, exploatatorul care extrage şi valorifică zăcămintele de petrol din comuna Schela, are în fiecare an câteva acţiuni prin care doreşte să îşi demonstreze implicarea în comunitatea locală. Potrivit primarului Maricel Petrea, firma a dat bani, printre altele, pentru un teren de fotbal constuit la şcoală, pentru asfaltarea mai multor…

Şcoala nu începe cu bucurie în tot judeţul

Scris de Joi, 30 August 2012
Cum anul şcolar începe în mai puţin de trei săptămâni - 10 septembrie, şcolile şi grădiniţele ar trebui de-acum să se pregătească să-i primească pe elevi. Prin unele instituţii de învăţământ se mătură deja, se spală şi se mai dă câte o mână de vopsea. Altele mai au încă aşternute…

Alte 3.000 de hectare irigate, într-o săptămână

Scris de Miercuri, 29 August 2012
În ultima săptămână, fermierii gălăţeni au irigat în acelaşi ritm, suprafaţa pe care s-au aplicat udări crescând cu circa 3.000 de hectare, potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Astfel, până pe data de 20 august se aplicaseră udări pe suprafaţă totală de 30.778 de hectare, iar…

Bereşti - Floarea-soarelui, schimbată pe untdelemn vărsat

Scris de Marți, 28 August 2012
Ştirile de Bereşti şi Tg. Bujor privind preţul de achiziţionare a kilogramului de floarea-soarelui din recolta acestui an se întretaie cu cele vasluiene, generând confuzii. Cultivatorii ar vrea să iasă în câştig, dar cu producţii de 7-800 de kilograme la hectar, iar în unele cazuri şi mai mici, constată, când…

Agricultura ecologică ia avânt

Scris de Duminică, 26 August 2012
În cel mai recent raport de activitate, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că, la nivel naţional, agricultura ecologică înregistrează o creştere anuală de circa 23 la sută în sectorul vegetal şi de aproximativ 20 la sută, în cel zootehnic. Tot ministerul este cel care a constat că aproape 80…

Reguli noi în agricultura ecologică

Scris de Sâmbătă, 25 August 2012
Un proiect de hotărâre de guvern prevede ca termenul până la care fermierii cu exploataţii agricole ecologice pot depune solicitări pentru ajutorul specific din partea statului este între 1 septembrie şi 15 octombrie. Potrivit noului calendar, inspecţiile în teren ar urma să înceapă pe data de 1 noiembrie. Spre deosebire…

Irigaţii masive pentru combaterea secetei

Scris de Vineri, 24 August 2012
Fermierii au încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) contracte multianuale şi sezoniere în vederea irigării unei suprafeţe totale de teren de 260.828 de hectare. Din cauza secetei, unii fermieri fie au udat, deşi nu-şi propuseseră acest lucru în primăvară, fie au irigat mai mult decât planificaseră. Potrivit celei…

Aceeaşi suprafaţă irigată şi pe secetă

Scris de Joi, 23 August 2012
În ciuda secetei, fermierii gălăţeni nu şi-au extins în acestă lună suprafeţele irigate, potrivit celei mai recente raportări a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Galaţi. Mai exact, în perioada 1 - 13 august, suprafaţă pe care s-au aplicat udări a rămas tot de 20.473 de hectare.

Bursa irigaţiilor pe tipuri de culturi

Scris de Joi, 23 August 2012
Cu sau fără contracte multianuale, fermierii gălăţeni au fost nevoiţi să scoată bani buni din buzunar în această vară pentru a plăti irigarea culturilor. Apa ar fi fost binevenită pe toate câmpurile, dar nu toţi agricultorii gălăţeni pot să ude, pentru că, fie nu au infrastructura necesară, fie nu îşi…

"Cornul abundenţei" se vinde scump, la Cosmeşti

Scris de Joi, 23 August 2012
Vinete scoase cu căruţă la vânzare şi roşii "la pachet" * Ardeii se dau la sac, la fel ca şi usturoiul * Cine vrea să cumpere puţin, plăteşte mai mult * Prin toamnă, va fi gata noua piaţă, care îi va scuti şi pe fermieri şi pe cumpărători de târguiala…

Arşi de soare şi sărăciţi de apă:

Scris de Joi, 23 August 2012
Judeţul Galaţi se află pe locul doi în ţară, în funcţie de suprafeţele contractate în vederea aplicării de udări. Pe primul loc se află Brăila care a contractat 101.534 de hectare, iar pe locul trei este Ialomiţa, cu 29.341 de hectare. Pe ultimele locuri se situează judeţul Constanţa care a…

Pământul rămâne uscat până la finele acestei luni

Scris de Joi, 23 August 2012
Umiditatea din sol va rămâne scăzută până la finele acestei luni, informează Asociaţia Naţională de Meteorologie (ANM). Specialiştii apreciază că vor fi afectate şi cerealele, dar şi culturile de vie şi livezile. În sudul şi vestul ţării se aşteaptă chiar temperaturi mai ridicate şi caniculă, iar culturile vor avea de…

Bani doar pentru ambulanţe veterinare

Scris de Joi, 23 August 2012
În urma mai multor cereri pe care le-a primit din partea celor care vor să obţină fonduri europene prin Măsura 321 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi”, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) informează că banii pot fi folosiţi pentru cumpărarea de ambulanţe veterinare. Nu este…

Un gospodar din Bereşti nu ştie ce să păzească mai întâi: A cules via de teama hoţilor

Scris de Miercuri, 22 August 2012
Vă propun să-l salutăm împreună pe domnul Pache Dică, din Bereşti, pentru că şi-a cules prima vie. Ce să mai aştepte! Zahărul natural acumulat în boabe, suficient. 180 de butuci, din soiul „1001”. I-au ieşit 22 de saci, umplând cu mustuială un butoi de 500 de litri. La recoltat, dumnealui,…

Valea Horincei are revistă

Scris de Joi, 16 August 2012
A apărut, la Găneşti, compensativ parcă, la sfârşitul focului de trei luni care a pârjolit culturile agricole, „Horincea”, revistă de cultură materială şi spirituală a tuturor horincenilor, oriunde s-ar afla. Anul I, nr. 1. Fondator, profesorul şi pictorul bârlădean Ghiţă Cristian, născut la Găneşti „când plecau nemţii şi veneau ruşii”.…

Răii din Scânteieşti jefuiesc în voie

Scris de Joi, 16 August 2012
Doi copii scăpaţi de sub control terorizează un sat întreg * Deşi poliţişti spun că fac tot ce le stă în putinţă, tinerii sunt în continuare liberi şi pradă în voie * Păgubiţii spun că nu ştiu cui să se mai adreseze, ca să se simtă în siguranţă,  şi să…

Se caută soluţii pentru irigare masivă la nivel central

Scris de Joi, 16 August 2012
Ieftinirea cu 20 la sută a tarifului la energie, scutirea acrigultorilor de la plata pierderilor de apă şi investiţiile cu bani europeni i-ar putea ajuta pe agricultori să irige mai mult, crede ministrul Agriculturii, Daniel Constantin   Energia electrică folosită în pomparea apei pentru irigaţii trebuie să fie cu 20…

Pe câmp se fură ca-n codru: Tăietorii de stâlpi

Scris de Sâmbătă, 11 August 2012
De pe câmpurile din Nămoloasa se fură până şi stâlpii de înaltă tensiune. Hoţii au găsit o modalitate de a-i secţiona şi a-i pune la pământ pentru a le scoate cablurile din interior. Nu pare lucru uşor, dar oamenii locului care au astfel de preocupări nu întâmpină dificultăţi. Momentan, părţile…

Peste 20.000 de hectare irigate în judeţul Galaţi

Scris de Vineri, 10 August 2012
Cum arşiţa continuă să ardă câmpurile, fermierii care îşi mai pot permite să irige continuă să o facă, la scară mare. Din luna mai şi până la începutul acestei săptămâni, în judeţ se aplicaseră udări pe aproape 20.500 de hectare de teren cultivat, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare…

Viaţă grea, la stâne: Soarele nu arde la fel pentru toţi

Scris de Joi, 09 August 2012
Seceta care usucă până şi iarba pe câmp nu a afectat direct doar culturile vegetale, ci şi animalele care cresc departe de sat. Ieri, am găsit în comuna Nămoloasa o stână, în plin câmp încins de soare, la aproape 40 de grade Celsius. Ciobanii au viaţă grea, pentru că păşunile…

Tutun de Ohio, cultivat la Nămoloasa

Scris de Joi, 09 August 2012
Negoiţă Angheluţă cultivă 11 hectare de tutun originar din Statele Unite * Românii muncesc, iar ungurii vin cu sămânţa şi cumpără recoltele * Lipsa apei a făcut ca plantele să rămână pitice * Producţia poate ajunge şi la trei tone la hectar, dar ar putea rămâne şi sub o tonă…

Legumele se vând ieftin, „din poartă”: Roşiile costă de trei ori mai puţin în judeţ

Scris de Joi, 09 August 2012
Sătenii cu grădini mici de legume preferă, de multe ori, să nu se mai încurce cu samsarii care strâmbă din nas uitându-se la marfă, doar, doar vor reuşi să cumpere la un preţ mai mic. Cine produce doar câteva sute de kilograme de legume pe sezon preferă să îşi ambaleze…

S-a schimbat directorul Îmbunătăţirilor Funciare

Scris de Marți, 07 August 2012
Începând de astăzi, filiala gălăţeană a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) are un nou director. Potrivit site-ului anif.ro, noul lider al Agenţiei este Petru Bărceanu care este şi şeful Federaţiei Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI) Câmpia Covurlui. Federaţia deserveşte o suprafaţă de circa 75.000 de hectare de…

Sistemul de alimentare cu apă de la Drăguşeni este de cinci ani în stand-by

Scris de Marți, 07 August 2012
Banii au venit cu ţârâita, iar investiţia s-a realizat în proporţie de 90 la sută De mai bine de cinci ani, gălăţenii din comuna Drăguşeni trag speranţă că vor trăi ca la oraş şi că vor beneficia de avantajele sistemului comunal de alimentare cu apă. Numai că lucrarea a fost…
Pagina 50 din 52