POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Priorităţile Ministerului Dezvoltării, anunţate de Sevil Shhaideh. Întâlnire de lucru cu primarii din judeţ
Scris de Corina Dobre Joi, 09 Martie 2017
Prezentă la Galaţi, unde a participat la o şedinţă, cu uşile închise, cu primari din judeţ, Sevil Shhaideh, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a anunţat că una dintre priorităţile ministerului pe care îl conduce este să acorde finanţare autorităţilor locale pentru asigurarea, în mediul…
Obiectivele parlamentarilor gălăţeni | Răspunderea judecătorească şi conurbaţia Galaţi-Brăila, dorite de dr. Bacalbaşa
Scris de Anca Melinte Joi, 09 Martie 2017
Ziarul "Viaţa liberă" i-a provocat pe cei 13 parlamentari gălăţeni să-şi nominalizeze două dintre cele mai importante proiecte pe care şi-ar dori să le iniţieze şi transforme în legi în acest mandat. După Bogdan Rodeanu, continuăm astăzi cu priorităţile deputatului PSD Nicolae Dobrovici Bacalbaşa. Parlamentarul ne-a declarat că şi-a propus…
Fiul fostului deputat Pâslaru, la AFDJ. "Vreau să performez în carieră"
Scris de Corina Dobre Joi, 09 Martie 2017
Florin Alexandru Ioan Pâslaru (31 de ani), fiul fostului deputat Florin Pâslaru, este unul dintre membrii noului Consiliu de Administraţie al AFDJ Galaţi, calitate pe care a obţinut-o graţie sprijinului acordat de PSD, partid din care face parte. Social-democratul a fost numit în urmă cu aproximativ o lună în CA…
ABSURD DE GALAȚI | Nici Universul nu ştie câte locuri de veci sunt în cimitire
Scris de Anca Melinte Joi, 09 Martie 2017
"S-au descoperit şapte planete pe care ar putea să fie viaţă, iar noi nu reuşim să inventariem locurile de veci din cimitirele gălăţene!", a fost remarca ironică făcută de consilierul local PNL Onuţ Atanasiu, la recenta şedinţă a Consiliului Local. Directoarea SC Gospodărire Urbană, Tinca Podaru, tocmai dădea explicaţii legate…
ASOCIERE | De ce ne trebuie "înfrăţirea" cu Brăila
Scris de Anca Melinte Joi, 09 Martie 2017
În cursul lunii viitoare ar putea fi semnat, de către autorităţile gălăţene şi cele brăilene, actul de naştere al noii asociaţii intercomunitare „Dunărea de Jos”. În opinia autorităţilor, asocierea este modalitatea cea mai uşoară de a sări peste birocraţia Ministerului Dezvoltării Regionale din România şi a merge cu proiecte comune…
Proiecte de RESTRUCTURARE URBANĂ | Investiţii de 56,4 milioane de lei, la mâna aleşilor locali
Scris de Anca Melinte Joi, 09 Martie 2017
O parcare multietajată prevăzută cu boxe, în Mazepa I, o arteră rutieră şi un părculeţ în zona CNMK, precum şi resistematizarea DN 2B Tirighina sunt cele mai importante proiecte care vor fi supuse, astăzi, dezbaterii aleşilor locali. Aceştia sunt convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a aproba costurile celor trei investiţii…
Galaţiul a devenit municipiu de categoria a II-a | Şansă de a obţine mai mulţi bani pentru dezvoltare
Scris de Corina Dobre Miercuri, 08 Martie 2017
Alături de Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, Galaţiul a devenit, mai nou, municipiu de categoria a II-a. Informaţia ne-a fost confirmată de către preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, care ne-a declarat că, la sfârşitul săptămânii trecute, a primit o informare în acest sens din partea Ministerului Dezvoltării Regionale.Potrivit şefului…
Guvernul gălăţenilor | Cine ar trebui să ne susţină interesele în fruntea ţării
Scris de Anca Melinte Miercuri, 08 Martie 2017
De orice se poate plânge Galaţiul - de izolare, în lipsa infrastructurii de transport, de sărăcie, de şomaj şi mizerie socială - dar nu şi de faptul că nu are reprezentanţi la nivel central, în funcţii cu putere de decizie: Guvern, ministere-cheie, în fruntea comisiilor parlamentare.Iată cine sunt cei care…
Au sau nu au resurse serele ADP? Gospodărire Urbană a plantat mai multe panseluţe decât susţine că poate produce
Scris de Florin Răvdan Miercuri, 08 Martie 2017
Joaca de-a răzgânditul a venit, odată cu primăvara, şi la Gospodărire Urbană. Acum o lună, societatea anunţa că organizează o licitaţie pentru achiziţionarea a 70.000 de panseluţe, dat fiind că serele proprii nu pot produce atât. La începutul lunii martie, însă, angajaţii societăţii au plantat în oraş aproape de două…
Sevil Shhaideh vine la Galaţi | Ce face ministrul Dezvoltării la malul Dunării
Scris de Corina Dobre Marți, 07 Martie 2017
Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, va fi prezentă, joi, la Galaţi, unde va participa la o întâlnire cu primarii din judeţ, şefii Consiliului Judeţean şi edilul şef al municipiului, Ionuţ Pucheanu. Ministrul răspunde astfel invitaţiei preşedintelui CJ, Costel Fotea, de a se întâlni cu autorităţile…
Cu sau fără sistem centralizat de termoficare? Primarul îi consultă pe gălăţeni pe Facebook
Scris de Corina Dobre Marți, 07 Martie 2017
Zilele acestea, municipalitatea va comunica oficial dacă îşi mai doreşte menţinerea sistemului centralizat de termoficare sau îi va subvenţiona pe oameni pentru a-şi pune la punct un sistem alternativ de încălzire şi apă caldă.Primarul Ionuţ Pucheanu le-a cerut, ieri, gălăţenilor, pe Facebook, să spună pentru care dintre cele două variante…
Bani din împrumut | Peste 3,7 milioane de lei pentru finalizarea noului sediu al Primăriei
Scris de Anca Melinte Marți, 07 Martie 2017
Rămasă fără bani la finele anului trecut, construcţia noului sediu al Primăriei municipiului Galaţi - fosta sală a Aplaudacilor de lângă Palatul Administrativ - tocmai a primit un supliment financiar, prin votul aleşilor locali. Este vorba de suma de 3.708.687 de lei, bani din împrumutul de o sută de milioane…
Cine este noua reprezentantă a Primăriei la Calorgal
Scris de Anca Melinte Luni, 06 Martie 2017
Prin votul secret al aleşilor locali, economista Rodica Ciucă, supleantă pe lista PSD la Consiliul Local, a fost numită reprezentant al municipiului Galaţi în Adunarea Generală a Acţionarilor la Calorgal şi în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Regional de Termoficare Galaţi”. Ea îi va lua…
Licitaţie cu noroc pentru Colegiul Tehnic „Traian Vuia”
Scris de Anca Melinte Luni, 06 Martie 2017
Modernizarea străzii Pictor Isser nu este singura lucrare pentru care Primăria Galaţi a fost nevoită să organizeze o nouă licitaţie. La fel s-a întâmplat şi în cazul contractului de „Înlocuire conducte de apă caldă şi încălzire Colegiul Tehnic «Traian Vuia»”.Prima licitaţie a fost adjudecată, în martie 2015, de SC Romlotus…
Licitaţii peste licitaţii | Când va fi finalizată modernizarea străzii Cuza
Scris de Anca Melinte Luni, 06 Martie 2017
Strada Alexandru Ioan Cuza, din centrul vechi al oraşului, a ajuns deja la a treia licitaţie organizată de Primăria municipiului Galaţi, iar costurile tot cresc. Dacă, iniţial, municipalitatea a căutat un constructor pentru reabilitarea conductei de distribuţie a apei potabile, acum se caută un proiectant pentru modernizarea străzii.Luna trecută, Primăria…
Durbacă deschide uşa ALDE Galaţi pentru liberali
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 04 Martie 2017
Mai mulţi membri ai PNL vor trece în tabăra deputatului Eugen Durbacă, a anunţat, ieri, parlamentarul, care a precizat, că mai mulţi liberali nemulţumiţi au solicitat să se înscrie în partidul pe care îl conduce. Preşedintele ALDE Galaţi a ţinut să sublinieze că uşa partidului este închisă, în schimb, pentru…
Soţia fostului deputat Pâslaru, noul director al Electrica?
Scris de Corina Dobre Sâmbătă, 04 Martie 2017
Electrica Galaţi va avea, în curând, o nouă conducere, după ce actualul şef al sucursalei de distribuţie a energiei electrice, Cezar Cristian, va părăsi, zilele acestea, fotoliul de director general. Informaţia ne-a fost confirmată de către Iulian Aramă, fost director general al Electrica, în prezent inginer în cadrul societăţii.La bursa…
Cât va plăti Primăria pentru sterilizarea câinilor cu stăpân
Scris de Anca Melinte Vineri, 03 Martie 2017
Nu mai puţin de 110 lei fără TVA este tariful mediu final pe care îl va plăti, de la bugetul local, Primăria municipiului Galaţi, pentru fiecare câine sterilizat. Atenţie, este vorba despre câinii rasă comună sau metişi, care au stăpân, nu despre maidanezi, un demers iniţiat de primarul Ionuţ Pucheanu…
Galaţiul şi Brăila îşi dau mâna în Asociaţia intercomunitară "Dunărea de Jos"
Scris de Anca Melinte Vineri, 03 Martie 2017
O (nouă) asociaţie intercomunitară ar putea lua naştere între Galaţi şi Brăila, fapt anunţat ieri, în ziarul debraila.ro, de primarul municipiului vecin, Marian Dragomir.Potrivit jurnaliştilor brăileni, asociaţia prin intermediul căreia vor fi promovate proiecte comune - realizarea zonei metropolitane fiind unul dintre obiective - se va numi „Dunărea de Jos”,…
Dispute în Consiliul Local/ Cine va negocia cumpărarea Maternităţii "Buna Vestire"
Scris de Anca Melinte Vineri, 03 Martie 2017
Constituirea comisiei de negociere în vederea achiziţionării imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Buna Vestire" din Galaţi a stârnit dispute, la recenta şedinţă a Consiliului Local.Vârf de atac a fost consilierul local ALDE Gheorghe Bugeag, de profesie medic, care nu înţelegea cum s-a stabilit oportunitatea achiziţionării…
Mai bine mai târziu decât niciodată | Unde se vor amenaja rampe necesare persoanelor cu dizabilităţi
Scris de Anca Melinte Vineri, 03 Martie 2017
Patinoarul Artificial, sediile în care îşi desfăşoară activitatea serviciile Primăriei sau Direcţia de Impozite şi Taxe Locale ar trebui să fie accesibile oricărui cetăţean, inclusiv celor care nu se pot deplasa pe propriile lor picioare.Termenul limită impus de Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pentru adaptarea la…
Licitaţia de 19,6 milioane de lei pentru strada Basarabiei, anulată
Scris de Anca Melinte Joi, 02 Martie 2017
Lansată de Primăria municipiului Galaţi la începutul acestui an, licitaţia contractului de 19.645.636 de lei fără TVA, pentru reabilitarea străzii Basarabiei pe tronsonul cuprins între arterele Traian şi Mihai Bravu, a fost anulată. Potrivit precizărilor postate în Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, răspunsurile la clarificările cerute de potenţialii constructori interesaţi…
OMAGIU | Un erou din Afganistan devine nume de stradă
Scris de Anca Melinte Joi, 02 Martie 2017
Un erou din Afganistan a devenit nume de stradă. Aleşii locali au decis prin vot ca noua arteră de circulaţie care va străbate curtea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră să poarte numele sublocotenentului post mortem Ionuţ Cosmin Sandu. Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, în semn…
Iar dezbatem TERMOFICAREA oraşului
Scris de Corina Dobre Miercuri, 01 Martie 2017
Strategia de termoficare a municipiului Galaţi, retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei aleşilor locali, pe motiv că din cuprinsul acesteia lipsesc aspecte esenţiale, printre care elemente de cost şi impactul bugetar, va fi dezbătută, joi, 2 martie, în şedinţa Comitetului Consultativ, care va fi găzduită de Parcul de…