Bună dimineaţa, Doamnă...dacă ai,/ dă deschis la poartă şi ovăz la cai,/ ia-mă în căruţă...şi să coborâm/ sub tăcerea noastră-n formă de salcâm!/ doar acolo piere Timpul şi Uitarea.../ şi ne bate-n geamuri doar Privighetoarea.../ şi ne dă aminte că-ntr-al ei (des)cânt/ nu există „poate”, „dacă”, „unde”, „când”!...// Bună dimineaţa, Doamnă...dacă poţi,/ pune turte-n taşcă şi dă mers la roţi/ peste nouă dealuri, peste nouă văi,/ să plecăm ...

Şi te mai şi pârăsc la cel ce-a fost şi este-(n veac de veac) numărătorul celui deştept, dar şi al celui prost!... Nu crezi că-i mai frumos (cu binişorul)   să înţelegi că n-am să fiu (nicicând) cel ce se-nclină declinării oarbe, principiului „fă-ţi cruce pe pământ”, printre căpşoare goale, printre leoarbe?   Da, te pârăsc, mult(prea)(i)lustru zeu, la cel cu sceptru şi cu halebardă... şi nici un „of” şi nici un „auleu” şi nici un „vai de mine” ...

Pentru a ocoli asaltul Panaramei Organizate şi Apărate de/la nivel Central m-am hotărât, cel puţin în noaptea care desparte ’17 de ’18, să părăsesc Zona Fierbinte şi Caricaturală a Circului gălăţean, adică să „fac” Revelionul în altă parte, foarte departe, cât de mai departe se poate în condiţiunile în care Domnia/Răspândirea Decibelului a devenit Simbol al Imbecilităţii Contemporane în Spaţiul Mioritic! M-am hotărât, sigur că da! Dar unde oare să caut şi ...

Nu sunt vasalul tău, n-ai să mă poţi aduce la acelaşi numitor, să-mi prea/măreşti constanta de la roţi, zeu im/perfect şi dispreţuitor!   N-ai să mă poţi a/duce îndărăt, nici înainte nu ai să mă poţi, după cum râzi şi după cum te văd, mă crezi învârtit/or printre ne/toţi!   Sigur că da...eşti un frumos deştept, or un deştept frumos...pot ca să-ţi spun, dar nu mă umilesc şi nu accept spaţiu şi timp de substantiv comun!   Ţi-am fost conviv la bine şi l ...

Da, doamnelor şi domnilor, Cântecul de Lebădă al Femeii care a nu a crezut că nu-i Urâtă în vremea Tinereţii… Cântecul de Lebădă al Femeii care nu crede că nu-i Frumoasă în vremea Senectuţii... Cântecul de Lebădă al Mândriei, dar şi al Prejudecăţii! Nu? După câteva momente de Studiu al Deşertăciunii domnitoare-n Veşnicie peste toate dimensiunile Vieţii şi Morţii deopotrivă, Maria-mi propune/mă roagă "să-i scot ochii la o plimbare" până-n Parcul Libertăţii ...

(!) era întuneric, dar eu nu ştiam că e întuneric, nu ştiam dacă-i rău sau dacă-i bine astfel, dacă-i rău sau dacă-i bine să părăsesc absenţa luminii, să mă mut în absenţa întunericului, să caut şi să aflu răspunsuri la întrebările mai mult ori mai puţin ne/vinovate că sunt material didactic în laboratorul "alfa şi omega", umplut cu vertebrate şi nevertebrate (!) (!) era lumină, dar eu nu ştiam că e lumină, nu ştiam dacă nu-i rău sau dacă nu-i bine astfel, ...

"Ce tristă şi tulburătoare poemă autobiografică mi-ai re/citit, venerabilă şi naivă Marie Păpădie!" - îi zic după câteva minute de respirare şi după câteva linguriţe cu şerbet. Maria tace printre lacrimi pe care vrea să şi le ascundă, însă nu poate! De fapt, şi eu simt că mi se suie inima la gât, că mă apropii din ce în ce mai clar şi mai mult de sufletul celei care, Atunci, voia să se azvârle în Dunăre pentru că se credea insuportabilă fizic! "Noroc, mare nor ...

Ia ascultă, domnişoară!/ de ce-mi pui farmece-n poartă? vrei să te iubesc în silă?/ să-ţi declar vasalitate? târcolirea ta mă-ndeamnă/ să mă las de cumsecade... şi-ai s-orbecăieşti prin lume,/ strâmbă, cu arcada spartă! Doar ţi-am zis că eşti urâtă/ deocamdată, domnişoară! doar ţi-am zis că nu sunt gata/ să te iau, să te fac doamnă! pânda ta mă osteneşte,/ mă provoacă şi mă-ndeamnă să-ţi arunc mănuşa, poate/ mă mai laşi o primăvară, poate mă mai ...

"Da, stimabilă şi stimată doamnă Maria Păpădie, da! Pentru că în tinereţe nu te vedeai frumoasă, în fiecare clipă erai tentată să crezi că eşti urâtă! Repet: eu nu te-am urât Niciodată! Şi chiar erai simpatică! De fapt, nu ştiu dacă-ţi mai aduci-aminte, te-am complimentat cu acest epitet, iar tu m-ai muştruluit minuţios, mi-ai reproşat că te iau în şfichi de băşcălie, că nu-s în stare să fiu sincer şi că n-am curaj să răspund Rafinatei tale Curţi de Cuce ...

Ce care car în carul meu,/ multe şi pline cu Mereu!?... ce car în carele pe care/ le car în carul meu cel care nu-i dat oricui şi la oricine.../ e dat doar celui care Cine de Taină întru jertfă-şi face,/ să-ţi fie şi să-i fie pace n-adânc de suflet şi de trup.../ (cine îmi cere să-ntrerup cărarea ceasta, nici habar/ să aibă nu a vrut măcar un strop, să-şi scrie pe Curat/ de la cei care au cărat şi-au descărcat la fiecare/ Mereu întreg pe drum de care şi alte drumuri, ...