OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Nici Dunărea nu este a noastră?

Scris de Marți, 09 Noiembrie 2010
Şi a fost summitul Dunării la Bucureşti, moment în care întreaga Europă a fost realmente cu ochii pe noi. Dar poate că ar trebui să privim acest mare eveniment dincolo de discursurile preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, ori ale preşedintelui României, Traian Băsescu, dincolo de sticluţa cu apă (chioară!,…

Marcă înregistrată topless

Scris de Luni, 08 Noiembrie 2010
O blondă apetisantă a făcut o prezentare fierbinte turismului românesc. Goală puşcă, dezinvoltă şi sigură că telespectatorii se uită cu ochii ieşiţi din orbite sau cu limba scoasă (după caz!), ea a prezentat România ca fiind cea mai cool destinaţie a verii din Europa şi cea mai complexă destinaţie de…

Cu o moarte toţi suntem datori

Scris de Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010
De câte ori moare cineva „cu nume”, isteria se generalizează. Ne amintim cine a fost, ce bube a avut în cap, sau, dimpotrivă, cât de genial era. Diferenţa între un „genial” şi altul o face însă istoria, sau, în timpul acesta real pe care îl consumăm cu toţii, cei care…

România cu instrucţiuni de utilizare

Scris de Vineri, 05 Noiembrie 2010
Preşedintele Băsescu vorbeşte mult prea dezinvolt în ultimele zile despre decizii-ultimatum fără de care ţara o ia la vale către lumea a treia. Bănuiala mea că aceste capete de lume din mai toate discursurile şefului statului nu reprezintă nimic altceva decât condiţii impuse de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional pentru…

Diavolul ascuns în detalii

Scris de Joi, 04 Noiembrie 2010
Ne preocupă în general, de la vlădică la opincă, temele tari, „majore”. Subiectele clasificate drept „importante” după vizibilitate şi după zgomotul puternic, asociate musai cu o gestică, o mimică şi o logoree prevestitoare de apocalipsă. E târziu să mai corectăm ceva din pofta de generalităţi servite pe tavă de televiziuni,…

Să hibernăm bine!

Scris de Miercuri, 03 Noiembrie 2010
Preşedintele s-a întâlnit cu partidele din coaliţia guvernamentală. Ca să discute chestiunile presante de după întâlnirea cu FMI. Despre modul în care partidele din opoziţie au refuzat să participe la consultări nici nu mai are rost să discutăm. Există doar o vorbă românească pe care ar trebui să ne-o amintim…

Supa străvezie de la cantina partidului

Scris de Marți, 02 Noiembrie 2010
Opoziţia e o postură ingrată doar din anumite puncte de vedere, şi anume acelea că pofta de ros oase creşte, iar datoriile faţă de (sanchi) simpatizanţii cotizanţi nu pot fi achitate cu bani publici sau contra-servicii pe spinarea bugetului. În rest, te poţi da rotund cât vrei, poţi vorbi verzi…

Studenţii, buni doar când dau bani

Scris de Luni, 01 Noiembrie 2010
Asumată de Guvern, Legea Educaţiei Naţionale e pe cale să bage un adevărat cal troian în universităţi. Sub masca unei reforme de substanţă, guvernanţii se pregătesc să facă o adevărată nedreptate, eliminând practic studenţimea din procesul decizional al instituţiilor de învăţământ superior. Culmea, aceeaşi lege stipulează clar că studentul este…

Piticul de guvernare

Scris de Sâmbătă, 30 Octombrie 2010
Nu vă gândiţi la cineva anume, că nu se face! Aveţi doar puţintică răbdare. Aşadar, discutăm despre categoria piticul de guvernare. Unde trăieşte el şi cum poate fi recunoscut. Specia umană băştinaşă va trebui să cuprindă, pe lângă dive de consum, neveste şi ex-neveste, iubite, amante, piţipoance, cocalari, porneturi şi…

Să-l decorăm pe preşedinte!

Scris de Vineri, 29 Octombrie 2010
Povestea vorbei româneşti învăţată pe băncile şcolii s-a diluat grotesc prin băncile parlamentare. După vârsta participanţilor din forul legislativ, te şi întrebi cine i-a învăţat carte şi de ce nu le-a spus şi că în spatele cuvintelor ar trebui să locuiască idei. Oricum, fiecare a trecut printr-o şcoală, fie el…

Jenă naţională

Scris de Joi, 28 Octombrie 2010
Cu tot efortul mediatic din ultimele zile, depus de anumite segmente de presă, cu toată mobilizarea sindicală, dar şi cea de partid, rezultatul votului de astăzi, din Parlament, era cumva previzibil. Şi asta nu pentru că acum românii ar fi mai puţin supăraţi decât la moţiunea de cenzură din vară…

Haos cu ordin de la partid

Scris de Miercuri, 27 Octombrie 2010
Votează, nu votează, se prezintă la vot, nu sunt în sală, au ordin de la partid, văd sau nu degetul ridicat al liderului de grup, votul e politic, puterea se coagulează, opoziţia are conflicte interne etc. M-am săturat să tot ascult cum despică unii şi alţii firul în patru, cum…

Inamicul armatei

Scris de Marți, 26 Octombrie 2010
Fiul locotenentului de armată Dumitru Băsescu va rămâne în memoria militarilor drept un inamic. Dacă ofiţerii, subofiţerii şi militarii de rând n-au fost văzuţi punând pe foc, în Afganistan, portretul lui Ben Laden, ieri cadrele militare, pensionari cu tâmple albite, unii chiar poate cu cicatrice pe trup, au dat foc…

Ciorba de bolovan

Scris de Luni, 25 Octombrie 2010
Copil fiind, mi-a trecut ca expresul pe lângă ureche expresia „ciorbă de bolovan”. Aş putea să jur că mama râdea la telefon cu prietena ei şi spunea că, uite, dacă ne punem mintea, chiar iese ditamai ciorba de bolovan. Pentru că nu am fost un copil discret (ca dovadă, iată,…

Unde se duc protestele când mor?

Scris de Sâmbătă, 23 Octombrie 2010
Sunt ani buni de când noţiunea de luptă sindicală în România şi-a diluat sensul. Ultimele proteste, fie că vorbim aici despre poliţişti sau profesori, fie că aducem în discuţie protestul celor de la Finanţe, sau amintim pichetările cu repetiţie ale celor care reprezintă confederaţiile sindicale, nu reuşesc să impresioneze pe…

Apa otrăvită de discursuri

Scris de Vineri, 22 Octombrie 2010
Subiectul poluării ungureşti a apei din Dunăre ţine de zile bune primul loc în bursa zvonurilor gălăţene. De peste tot, oamenii sună şi ne întreabă dacă nu avem, măcar neoficial, confirmări despre faptul că unda otrăvită a ajuns şi la noi, că apa nu poate fi folosită pentru băut sau…

Eroarea de a trăi bine

Scris de Joi, 21 Octombrie 2010
Nu este pentru prima oară când parlamentarii au ridicat mâna, la vot, fără să ştie de ce. Este o adevărată practică (ce, credeţi că doar doamna Udrea ştie de practicile aleşilor?) ca atunci când liderul de grup ridică mâna, înseamnă că aşa o cere partidul, iar mulţi soldaţi disciplinaţi de…

Privind cu milă la alţii

Scris de Miercuri, 20 Octombrie 2010
A trebuit să înceapă, serios, ploile, ca să catadicsim să ne desprindem, în cele din urmă, ochii, de pe televizoare şi să privim în jur. Aşa am observat apa care curge necontenit pe geamurile reci din casă, condens făcut din cauză că singura sursă de încălzire este… televizorul. Desigur, mai…

Frunzuliţă pui de brand…

Scris de Marți, 19 Octombrie 2010
În timp ce, fără să-i pese cuiva, învăţătoarea din Caracal Cristiana Anghel face greva foamei de aproape două luni pentru că Guvernul i-a tăiat, ca tuturor bugetarilor, un sfert din salariu, angajaţii din Finanţele Publice au făcut să se cutremure acelaşi Guvern, ca o piftie prost închegată. Mai slab de…

Habarnania

Scris de Luni, 18 Octombrie 2010
Nici n-a apărut bine topul Forbes că a anunţat şi revista Capital un alt clasament al bogaţilor României, în care ordinea grămezilor de bani este cu totul alta. Primele trei locuri în topul Forbes 500 miliardari sunt ocupate de Dinu Patriciu, Frank Timiş şi Ioan Niculae. La clasamentul anunţat de…

Îngeri condamnaţi

Scris de Sâmbătă, 16 Octombrie 2010
Doi copiii n-au haine de iarnă şi nici lemne pentru încălzit odaia modestă în care stau. O fetiţă blondă face chimioterapie până la pierderea părului şi răul care creşte în ea nu se dă dus. Un băiat frumos cade lovit de leucemie şi este dus pe ultima sută de metri…

Statul abia începe

Scris de Vineri, 15 Octombrie 2010
Mult dorita solidaritate socială românească s-a realizat ieri. A fost vizibilă în stradă, pe treptele de la Finanţe şi în declaraţiile, care nu prevestesc vremuri prea liniştite, ale multor categorii profesionale trecute moral de partea protestatarilor. E drept că nu e solidaritatea cerută la vremuri de criză de mereu prezentul…

Piramida dezastrelor

Scris de Joi, 14 Octombrie 2010
Ştiam că ieri urma să se sărbătorească, ocazional, cum ştim noi românii foarte bine să facem, Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Nu ştiam însă că asta se va transforma, sub imperiul miilor de nemulţumiri izbucnite, într-o adevărată Zi a Dezastrelor. Ziua a început cu mii de români, stând…

Răul de pe poziţie viitoare

Scris de Miercuri, 13 Octombrie 2010
Acţiunile celor din opoziţie trădează o vagă nădejde că ar putea izbuti să rezolve ceva suspendându-l pe preşedinte sau introducând o moţiune de cenzură care să bată suav din gene şi pentru parlamentarii nemulţumiţi ai puterii pedeliste. Şovăiala şi crizele interne pe care nu şi le-au rezolvat cei din opoziţie…
Pagina 132 din 149