ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Rapoarte pentru siguranţa la locul de muncă, la ArcelorMittal

Scris de Marți, 14 Iulie 2009
Acţiunile celor de la Sindicatul Solidaritatea legate de identificarea zonelor din Combinat unde numărul redus al locurilor de muncă poate crea grave probleme în ceea ce priveşte siguranţa muncii la ArcelorMittal Galaţi vor continua săptămâna aceasta. După cum a precizat liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, miercuri şi joi, echipe de…

ArcelorMittal cere sprijin băncilor

Scris de Marți, 14 Iulie 2009
Reprezentanţii companiei care patronează combinatul siderurgic din oraşul nostru negociază cu bancherii schimbarea convenţiilor deja existente între bănci şi ArcelorMittal la nivel mondial. Într-un comunicat de presă făcut public pe site-ul ArcerlorMittal se arată că discuţiile cu partenerii din acest mediu se axează pe modificarea facilităţilor deja existente. “Compania nu…

Arhip SRL Bălăbăneşti - faliment la preţ redus

Scris de Luni, 13 Iulie 2009
Lichidatorul judiciar al Societăţii Agricole Arhip Bălăbăneşti va încerca pe 27 iulie, pentru a treia oară, să vândă la licitaţie activele firmei amintite. Preţul acestei din urmă oferte este redus cu 50 la sută faţă de prima licitaţie (deci şi faţă de valoarea expertizată a bunurilor), aşa că, cel puţin…

Pune mâna pe subvenţie!

Scris de Luni, 13 Iulie 2009
* Statul suportă 35 la sută din costul energiei termică şi electrice consumată pentru culturile realizate în sere şi solarii * Destul de puţină lume ştie, dar fermierii care produc legume, fructe sau flori în sere şi solarii au dreptul, începând de anul acesta, la subvenţie pentru energia termică şi…

Dezastru în agricultura gălăţeană

Scris de Luni, 13 Iulie 2009
* Seceta, îngheţul târziu, bruma, grindina şi inundaţiile au redus producţia la jumătate * Spre exemplu, la grâu se aşteaptă doar 1.700 kg pe hectar * Pierderile sunt estimate la zeci de milioane de euro! * Cu toate că producţia e foarte mică, samsarii încearcă să profite de necazul ţăranilor…

Constructori verificaţi de ITM

Scris de Sâmbătă, 11 Iulie 2009
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a efectuat, joi, o serie de controale pentru a stabili în ce măsură respectă agenţii economici prevederile legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă. Verificările au avut ca scop şi identificarea cazurilor de muncă nedeclarată în domeniul construcţiilor, iar acţiunile de control s-au…

Siguranţă versus statistici, la ArcelorMittal Galaţi

Scris de Sâmbătă, 11 Iulie 2009
Autodisponibilizările succesive şi perioadele repetate de şomaj tehnic la ArcelorMittal Galaţi au creat o situaţie fără precedent pe platforma siderurgică, susţine liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, care spune că siguranţa la locul de muncă a scăzut alarmant în ultimele luni. În plus, afirmă Tiber, utilajele nu mai sunt exploatate în…

Concedieri la Damen

Scris de Sâmbătă, 11 Iulie 2009
* Şantierul renunţă la 600 de oameni, până la sfârşitul anului * Şantierul Naval Damen va disponibiliza aproape 600 de salariaţi până la sfârşitul acestui an, deşi iniţial anunţase un număr de trei ori mai mic. "Până la sfârşitul acestui an, 574 de salariaţi vor părăsi unitatea în două tranşe:…

„Prima brazdă” de 10 milioane euro

Scris de Vineri, 10 Iulie 2009
Noul sistem de garantare a certificatelor de depozit acordate agricultorilor a fost aprobat în ultima şedinţă a Executivului, procedurile de derulare urmând să fie detaliate, prin norme metodologice, în cursul săptămânii viitoare, după o serie de întâlniri cu reprezentanţii băncilor şi cei ai agricultorilor. De facilităţile din noul sistem vor…

Noi reglementări la plata gazelor

Scris de Vineri, 10 Iulie 2009
Clienţii casnici ai furnizorilor de gaze naturale vor putea plăti facturile, fără majorări de întârziere, în termen de 30 de zile de la emitere, nu de 15 zile, ca în prezent, în urma modificărilor operate la contractul-cadru în domeniu de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Scopul modificărilor…

Ranfluarea epavei „Transilvania” intră în prelungiri

Scris de Vineri, 10 Iulie 2009
Termenul de finalizare a lucrărilor de ranfluare a epavei navei „Transilvania”, din Portul Comercial Galaţi, a fost prelungit cu trei luni. În mod normal, data limită ar fi fost 23 iulie, însă din cauza dificultăţilor tehnice neprevăzute iniţial, o comisie de specialişti ai APDM Galaţi a considerat că se poate…

Criza pune presiune pe buget

Scris de Vineri, 10 Iulie 2009
* Încasări mai mici şi sechestre ce nu pot fi valorificate din cauza blocajelor din economie * Încasările la bugetul general consolidat au scăzut în primul semestru al acestui an cu aproape 36 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, potrivit datelor furnizate de DGFP Galaţi, dacă…

Zona Liberă Galaţi - o oază anticriză

Scris de Vineri, 10 Iulie 2009
* Lipsa de lichidităţi, compensată în parte de înlesnirile vamale * Întreprinzătorii, între prudenţă şi planuri de investiţii * De la afaceri cu produse siderurgice şi petroliere la tractoare şi bunuri de larg consum * De la termocentrală la… fabrică de ulei * Pe timp de criză, Zona Liberă Galaţi…

Piaţă virtuală comună Galaţi-Cahul

Scris de Joi, 09 Iulie 2009
Portalul de servicii electronice de consultanţă, marketing şi colaborare (on-line şi on-site) pentru promovarea cooperării transfrontaliere în zona Galaţi-Cahul (www.cepse.ro) este funcţional , a anunţat ieri preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon. Portalul este rezultatul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, realizat în parteneriat de PIMM Galaţi şi Centrul de…

Politicienii şi Combinatul

Scris de Joi, 09 Iulie 2009
După ce iniţiativa de înfiinţare a unei comisii parlamentare de anchetă pentru desecretizarea contractului de privatizare a Combinatului ArcelorMittal Galaţi a eşuat, deputatul PD-L Mihai Boldea a invitat miercuri sindicaliştii de pe platforma siderurgică la o dezbatere pentru identificarea soluţiilor de salvare a siderurgiei gălăţene. La întâlnire au luat parte…

Porturile dunărene, pe jumătate moarte!

Scris de Joi, 09 Iulie 2009
* Traficul de marfă abia atinge cota de 45 la sută din previziunile făcute la începutul anului * Scăderile de taxe nu şi-au făcut simţite efectul * În terminalul de containere n-a intrat nici măcar o navă * Lucrările de întreţinere portuară, drastic reduse * Zile de concediu fără plată…

Economia Galaţiul va scădea cu 4 la sută

Scris de Miercuri, 08 Iulie 2009
* La scăderea PIB vom fi pe la mijloc, dar la creşterea şomajului vom fi „fruntaşi” * Dacă este să ne luăm după datele publicate recent de Comisia Naţională de Prognoză (CNP), recesiunea va lovi moderat judeţul nostru. În schimb, costurile umane vor fi mult mai mari decât în alte…

Galaţiul - locul 6 pe ţară la şomaj

Scris de Miercuri, 08 Iulie 2009
* 3.629 de gălăţeni şi-au pierdut locurile de muncă în ultimele şase luni! * Jumătate sunt de la Combinatul ArcelorMittal * De la începutul anului şi până la 1 iulie, 3.629 de gălăţeni şi-au pierdut locurile de muncă în urma unor concedieri colective sau individuale. Astfel, dacă la 1 ianuarie…

Criza a dat iama în salarii

Scris de Miercuri, 08 Iulie 2009
* Potrivit statisticilor, în luna mai salariul mediu brut a scăzut cu 3,9 la sută faţă de aprilie * Este a doua mare scădere a salariilor de la Revoluţie încoace * Cea mai mare „curbă de sacrificiu” s-a produs recent, în intervalul decembrie 2008 - ianuarie 2009: minus 4,1 la…

Bani de la stat pentru viticultori

Scris de Luni, 06 Iulie 2009
* Cea mai importantă sumă - 500 de lei pe hectar - se dă pentru tratamentele fitosanitare * „Viaţa liberă” continuă prezentarea în serial a modului în care agricultorii pot primi subvenţie de la stat. Astăzi este vorba de sprijinul pentru proprietarii de vii.Condiţii de bază Iată care sunt condiţiile…

„Nimeni nu trebuie să facă profit din sete”

Scris de Luni, 06 Iulie 2009
* „Apa nu este un produs comercial. Nu o spun eu, o spun legile europene”, declară Sorin Enache, directorul SGA Galaţi * „Dăm Galaţiului 14 milioane de litri de apă pe zi” * „Aş minţi să spun că avem ape perfect curate” * Inginerul Sorin Enache (foto 1), noul director…

Plata subvenţiei agricole – 99,82 la sută

Scris de Sâmbătă, 04 Iulie 2009
* 25.654 agricultori gălăţeni au primit deja banii * Suma încasată depăşeşte 24 milioane de euro * Centrul judeţean Galaţi a efectuat, până pe 30 iunie, plăţi din fonduri europene şi de la bugetul naţional în valoare de 24.386.098 euro, pentru 99,82 la sută dintre fermierii care au depus cereri…

ArcelorMittal Galaţi – amendat de Apele Române

Scris de Sâmbătă, 04 Iulie 2009
Direcţia Apelor Prut ne-a transmis ieri, 3 iulie, un comunicat de presă prin care ne informează că a procedat din nou la amendarea ArcelorMittal Galaţi, cu 35.000 de lei, din cauza problemelor apărute la halda de zgură şi la zona de deversare a apelor uzate. Menţionăm că pe 19 iunie…

Nu vindeţi grâul sub preţul garantat!

Scris de Vineri, 03 Iulie 2009
Asociaţia Producătorilor Agricoli (APA) Galaţi, membră la Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ne-a transmis un apel către ţăranii gălăţeni, prin care îi roagă să nu-şi vândă grâul mai ieftin decât preţul garantat de stat, respectiv 101,31 euro/ tonă. „Recomandăm tuturor agricultorilor să nu accepte un preţ inferior preţului…
Pagina 301 din 315