Peste 1.600 de cetăţeni moldoveni „biometrici” trecuseră până ieri graniţa. Tot ieri, la Oancea, democrat liberalii din Cahul s-au întâlnit cu cei din Galaţi şi au declarat frumos. Jumătate dintre moldovenii chestionaţi nu sunt însă şi încântaţi de victorie: fie nu au destul bani ca să se bucure de ea ("biometricul" e scump, călătoriile costă), fie au deja un paşaport românesc, comenta ieri ziarul „Timpul” din Chişinău. Da, într-un fel, acum România s-a cam unit cu Republica Moldova, via UE, printr-un artificiu precum cel care făcea odinioară ca Valahia şi Moldova să-şi lege independenţele într-o singură ţară. Acum însă, doar călătoriile sunt mai uşoare, nu e şi un interes comun pentru ceva anume în afara frumoaselor cuvinte. România ajută niţel economic, dar aşa cum poate un sărac cu alt sărac şi, pentru fraţii noştri de limbă, nu, nu suntem un bun exemplu, în economie, politică sau educaţie, de bună purtare şi de bună practică! Ei, m-a impresionat întotdeauna acea fotografie tulburătoare cu bucureşteni rămaşi în genunchi, rugându-se disperaţi pe caldarâmul Bucureştilor pe 28 iunie 1940, când URSS ne dădea ultimatum ca să evacuăm administraţia civilă şi Armata din Basarabia şi Bucovina de nord. Apoi visul unirii imposibile a devenit o obsesie şi durerea despărţirii a măcinat familii întregi, care s-au putut vedea, îmbătrânite, abia după 50 de ani, trecând peste ofilitul apoi pod de flori. Unii ne reproşează şi reaua administraţie de după unirea din 1918, când Bucureştiul a trimis în teritoriul care alesese liber, primul dintre spaţiile româneşti istorice răzleţite, „să se unească cu Ţara”, funcţionari corupţi şi jandarmi violenţi. Democraţia intra şi ea cu greu. Un cetăţean din Ismail, singurul cu destulă avere ca să aibă drept de vot în judeţ, se tot alegea singur pe lisă deputat în Parlamentul României. Şi acestea, şi rusificarea care a urmat, şi deportările făcute de sovietici, şi amestecurile de populaţie, fac astăzi ca mulţi români „moldoveni” să se simtă mai în largul lor spunând un banc în rusă. Dar moldoveanul obişnuit, român-sadea ori rusofon, se bucură acum de oportunitatea cea nouă: de a călători sau măcar aceea de a şti că poate călători. O moldoveancă declara cu nonşalanţă la graniţă că se bucură de noile vize… ca să ajungă în Germania. Altul zicea că deja lucrează în Italia, dar acum putea să-şi ducă şi rudele. De altfel, în aceşti ani a înflorit şi traficul de paşapoarte false, omul gospodar obţinând şi două-trei, ca să muncească fără probleme în Spania, dacă nu găsea ceva bun pe piaţa rusă. Cetăţenii de peste Prut sunt ceva mai puţin romantici decât noi, îl pomenesc pe Ştefan şi Eminescu mai ales dacă îi ajută „la politică”, dar vor să se unească cu… UE! Şi trebuie înţeles asta, după anii de oprimare sovietică, fără limbă română scrisă, şi după ani de dezmăţ democratic, în care mulţi au ajuns pe drumuri, lefurile au întârziat ori s-au dat în natură, fie că era vorba de bomboane, saci de zahăr, cărbuni ori chiar… sicrie şi când grădiniţele blocurilor se umpluseră de pătrunjel şi ceapă. Măcar acum se deschide, legal, Occidentul şi pentru ei – 30 de ţări, frate! – şi abia acolo vor avea poate timp să privească şi spre România. Dacă, evident, şi România va fi o mamă adevărată. „Jurnal de Chişinău” scria că moldovenii nu se înghesuie să plece, din sărăcie! Românul e sărac şi asta îl leagă de moşie mai rău decât pe vremea lui Mihai Viteazul! Primul cetăţean moldovean care a beneficiat acum de vize a fost un rus. Dimitri Volosin nu ştia neam româneşte.
Patriotism turistic cu forme legale Scris de Victor Cilincă
