* Muzeul „lui Ujeucă”, ce va fi amplasat în Parcul Rizer, va uimi lumea! * Deocamdată a primit premiul Ordinului Arhitecţilor din România * Arhitectul a descoperit că noua Bibliotecă din Alexandria „rimează” cu proiectul său * O provocare şi pentru constructor *
„E un proiect îngrijorător de curajos, pentru felul în care tratăm lucrurile astăzi cu o anumită parte din constructori”, îşi prezintă uimitorul proiect al viitorului Muzeu de Artă Vizuală Galaţi părintele acestuia, arhitectul Dan Ujeucă.
Poate că, dacă n-ar fi fost specializat o viaţă în vapoare, nu ar fi înţeles cum se poate desprinde de la pământ o construcţie ca toate construcţiile! Pe arhitectul care a proiectat şi case pe apă îl enervează, totuşi, să-i compare cineva clădirile cu vapoarele…
Am văzut desenele! Un corp central, cilindric, cu acoperişul-luminator, uşor înclinat spre Răsărit: acoperiş complet din sticlă! Ca o uriaşă mansardă la care ar fi visat pictorii boemi.
„Iluminat zenital”, spus în limbaj tehnic. Pereţii, din placaj ceramic, opac, înalţi de peste 20 de metri: patru etaje, de cinci metri fiecare! O copertină uriaşă, lată de 15 metri, din sticlă stratificată, pe care se poate juca step fără să se strice, sub care pot fi găzduite vara expoziţii sau ateliere de plastică în aer liber. Cilindrul aplecat al corpului principal este străpuns de „săgeata” unui drum de acces acoperit cu sticlă.
Probabil că mulţi vor veni la Galaţi fie şi numai pentru a vedea cu ochii lor aşa ceva! Autorul ne vorbeşte de „o poezie a structurilor” şi are dreptate. Mai greu a fost cu plata, pentru că aşa se lucrează cu statul: „De şase ani, lucrăm gratis…” Acum s-a rezolvat.
Şi există şi o certitudine a aprecierii profesionale. Cu proiectul viitorului Muzeu de Artă Vizuală Galaţi, arhitectul Dan Ujeucă a luat în 2008 premiul I al Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala „Dunărea de Jos”.
Fără complexe, în Germania
Arhitectul Dan Ujeucă a părăsit ICEPRONAV imediat după Revoluţie: a avut curajul să lase un post de conducere - coordonator al colectivului de Arhitectură - pentru a lucra pe cont propriu.
A câştigat concursuri de arhitectură şi în străinătate. A făcut de pildă o lucrare de sistematizare la Hanovra. A proiectat, printre altele, un salon auto în Italia, sau reşedinţe particulare în Germania şi… vase. Căci la ICEPRONAV proiecta vapoare, ba chiar, când a venit la Galaţi în 1975, de la Hunedoara, şi-a făcut un velier, „Best”.
Îmi spune că ”mai ales în Germania, ca arhitect nu poţi să ai niciun fel de complex. Decât de superioritate. Ei n-au, nici pe departe, sensibilitatea noastră!” Interesant: atunci când arhitectul este abordat de cumpărător, clientul ştie cât mai multe despre creator, nu-i trebuie CV. Peste jumătate din foştii colegi sunt în străinătate, şi-i transmit „semnale”.
La Galaţi, a proiectat şi complexul comercial care tocmai se construieşte în Ţiglina I.
Nu orice constructor…
Va fi o lucrare demnă de un constructor foarte bun. „Nu e pentru oricine! Trebuie să aibă experienţă serioasă în construcţii, trebuie să ai dotări serioase, oameni cu experienţă în lucrări-unicat. Lucrarea e delicată. Îţi trebuie un manager de proiect care să fi lucrat după norme nemţeşti… Inginerii trebuie să aibă experienţă internaţională, să fi lucrat după normele de-afară şi după rigurozitatea de-acolo.”
Revelaţie: îngemănare cu… Biblioteca din Alexandria
M-am întâlnit cu arhitectul chiar după ce văzuse într-un documentar noua Bibliotecă din Alexandria, o construcţie grandioasă. „E o asemănarea izbitoare! Azi am venit aici animat de ceea ce am văzut: nu e nimic nou sub soare!” În proiectul gălăţeanului există însă asimetrii care lipsesc dincolo, dar corpul clădirii tot un cilindru este, tot înclinat, care iese din apă.
Un altfel de muzeu
Totul este gândit în proiect ca, odată în faţa Muzeului, „să-ţi impună respect, o anume atitudine, o conduită faţă de Artă. Să intri ca într-o biserică… Apare ideea de interferenţă. Muzeul acesta trebuie să fie altceva decât a fost, să fie o şcoală, aici se formează vizitatorul care e şi spectator şi elev…”
Va fi un complex de arte vizuale în care pot apărea, lângă tablouri şi statui, instalaţii de artă, heppeding-uri, artă cinetică, spaţii pentru ateliere, spaţii largi, pentru privit opera de artă şi pentru odihna privitorului, spaţiu pentru proiectare film, organizare spectacole de lumini etc.
Nicio opoziţie politică – asta ar lipsi
Proiectul a învins, urmează construcţia propriu-zis! „N-am avut nicio opoziţie politică, asta a fost o treabă foarte interesantă. Proiectul a trecut prin diferite comisii, nu ne-am împiedicat politic, chiar din faza în care lucram la studiul de fezabilitate, dar a trecut.
M-a surprins. La ultimele avize obţinute în şedinţa Consiliului Judeţului, erau nişte meciuri serioase. Chiar mi-a fost frică, că din treaba asta o s-o luăm noi în freză. Dar am trecut şi de hopul acesta.
Acum, problema care se pune este obţinerea fondurilor pentru construcţie. Ca să poţi începe lucrarea aceasta, ar trebui patru milioane de euro şi să ai alte patru în rezervă…”
Va trebui, probabil, o finanţare europeană, dar şi cofinanţarea Consiliului Judeţului este o sarcină importantă! Arhitectul Ujeucă speră ca proiectul său să nu aibă soarta catedralelor gotice, care s-au construit în sute de ani…
Muza, „la un milimetru de faliment”!
„Pasiunea asta te poate duce la dispariţie! Nu am fost departe de a dispărea ca societate, datorită lucrării ăsteia – mărturiseşte arhitectul Dan Ujeucă. Entuziasmul e bun, dar duce la faliment.
Noi am fost la un milimetru ca această firmă să fie lichidată, din cauza datoriilor către noi: lucram cu statul, dar nu primeam bani. Ni s-au blocat conturile. Trebuia să plătim 15 oameni în firmă. Ce echilibristică am făcut ca să punem ceva pe masă copiilor! Nu aveam voie să facem credite, deşi aveam două lucrări mari: Muzeul de Artă şi Metex-ul.
La noi, spre deosebire de ţările civilizate, nu poţi să vii cu un contract din acesta şi să-l cesionezi băncii… Faci o lucrare cu banii de la stat, primeşti banii când s-a terminat lucrarea. Banii sunt puţini pentru o astfel de lucrare: sunt doar la 20 la sută din cât ar trebui.
Tu poţi să lucrezi pe gratis, dar colaboratorii tăi? Aspectul economic este prost înţeles – să rezumi proiectul artistic la un plafon financiar. Nu suntem atât de săraci încât să nu ne permitem adevărata valoare! Nu să epatăm, nu să întoarcem lumea pe dos, însă nu trebuie să ne subestimăm!”
La licitaţie, legislaţia prevede ca important preţul oferit, nu calitatea deosebită a lucrării şi sunt destui arhitecţi care cer puţin pentru că oricum fac treabă de mântuială. „Dacă eşti tâmpit şi te angrenezi într-o chestie din asta, ai voie să-ţi rupi şi gâtul. Soluţia cântăreşte foarte puţin în punctajul acordat – asta este legislaţia! Valoarea unui obiect constă în cantitatea de gândire investită în realizarea sa.”
Povestea unui început zbuciumat
Dacă va fi probabil o adevărată odisee continuarea investiţiei, a fost o adevărată odisee şi cea a găsirii… locului fundaţiei viitorului Muzeu de Artă Vizuală Galaţi! Pentru că, din păcate, acesta a tot fost mutat, s-a ajuns la unul încăpător!
Cum s-a mutat sediul Muzeului de Ştiinţele Naturii, de pe Domnească, la Grădina Botanică, clădirea rămasă a fost propusă ca sediu pentru Muzeul de Arte Vizuale, al cărui sediu trebuia retrocedat. Arhitectul s-a pus pe proiectat:
„Am făcut chiar o treabă foarte frumoasă acolo. Chiar m-am îndrăgostit de ea! Şi am fost dezamăgit când s-a renunţat la locaţia aceea. Dar, într-adevăr, spaţiul era prea mic pentru acest muzeu.”
În loc s-au instalat Gardienii Publici, iar acum urmează ca sediul să fie reparat pentru a primi Asociaţia „Euroregiunea Dunărea de Jos”. Apoi, au trecut peste drum: altă temă, construcţie pe verticală, în locul fostei viitoare arene de box. Dar s-a renunţat şi la această idee. După alt proiect aruncat în vânt!
„Un tablou poţi să-l vinzi povestindu-l? O lucrare nu poţi să o povesteşti – trebuie să vii cu imagini. Şi nu cu schiţe, că nu convingi pe nimeni. Şi astea se fac gratis…”
Aşa, atelierul arhitectului Ujeucă s-a apucat să deseneze alt proiect, pentru alt spaţiu. Schiţe? Au fost mii! „Şi nu sunt sigur că n-am să mai schimb… O construcţie din aceasta evoluează şi iei decizii pe parcursul realizării, însă trebuie să ai lângă tine un partener: beneficiarul.”
În cazul de faţă, un beneficiar care… se schimbă din patru-n patru ani. Aşa cum se schimbă şi preţurile: când a început proiectul, un euro costa 3,1 lei, acum e peste patru, spune arhitectul. Noroc de Dan Basarab, directorul Muzeului de Artă Vizuală, care nu a fost schimbat şi nu şi-a schimbat tenacitatea cu care luptă pentru acest proiect.
Sigur, au fost experienţe interesante, „da´ arhitectul trebuie să mai şi mănânce! Arhitectul are un colectiv – trebuie să-l plătească! Arhitectul are un spaţiu – are de plătit dările la stat. Are multe în cârcă arhitectul acesta!”
