Şi ea şi el se uită-nspre porţile-amândouă. Ion înlemneşte cu linguriţa-n chesea. Şi Maria înlemneşte la fel. Fiindcă la poarta lui bate Ioana, despre care credea (toată lumea credea) că a murit. Fiindcă dinspre poarta ei bate Costică, despre care credea (toată lumea credea) că a murit pe front. Cei doi despărţiţi de gard aveau să afle că, de fapt, Ioana-şi luase lumea în cap, considerându-l dispărut la Ţiganca pe omul ei. Şi că, de fapt, lui Costică nu-i trecuse ...

Ce minunat a fost odinioară, când m-am dat jos din moarte, pân-atunci, prin sânul mamei neîndurătoare, prin karma cu totemuri şi porunci!   Mi se părea că-i nouă-alcătuirea mea şi a celor si(n)guri, dimprejur, bizar mi se-ntâmpla ne/cunoscutul gol...şi umplut (frumos) cu clar/obscur!   Şi am tot mers de-atunci până acuma, de-acolo pân-aici am mers haihui... n-am învăţat nimic, n-am fost în stare să pun o floare şi să bat un cui   pe lemnul crucii care se înclină, se ...

Aproape are irisuri albastre. Departe are irisuri verzi. Ion se întreabă ce culoare se întâmplă dacă (se) amestecă verde cu albastru. Maria cu Ion, adică. Aproape cu Departe, adică. Adicătelea, aproape cu departe, nu? Sigur că da! Cum să nu (se) întrebe? Şi Departe îşi pune aceeaşi întrebare. Dar n-are curaj să vină lângă Aproape şi să-i spună în faţă. Stă dincolo de gard şi trebăluieşte. Dar şi trage cu coada ochiului verde la Ion. Ion stă dincolo de gard şi t ...

Şi am să te visez cum dansezi ciuleandra, toată noaptea, prin poghiazurile copilăriei... şi am să mă trezesc, şi am să intr-un ciuleandră, să văd şi să aud cât de vie-i!   Prin gloduri şi prin omături am să te visez, printre fluturi torenţiali şi ierburi amare... şi am să cred că-i adevărată şi nemaipomenită ciuleandra mea nemuritoare!   Şi am să te rog să mă visezi şi tu cum dansez valsul acela al dimineţii fără de sfârşire... şi ai să te trezeşti, şi ...

Maria Departe nu stă la mare distanţă de Ion Aproape. Între ei nu se află decât un gard din nuiele de carpen împletite orizontal printre pari de salcâm. Bărbatul femeii Departe, Costică, a murit pe frontul de est, la Ţiganca, în al doilea război mondial. Femeia bărbatului Aproape, Ioana, a murit de inimă rea, acasă, când Ion era la Ţiganca, soldat şi camarad de-al lui Costică, în acelaşi pluton, dar şi în aceeaşi grupă de infanterişti. Carne de tun săracă şi multă ...

Moto: „Lumea te aplaudă de departe,/ în zvon de coridă, ole!/ Fii bună şi-ntoarce-te Moarte,/ să văd după tine ce e!// Acum eşti captivă la mine,/ am vrut să-ţi arăt, draga mea,/ că nu-mi este frică de tine:/ ţi-am pus şoricioaică-n cafea!” (Corneliu Vadim Tudor – Ultima cafea)   Moare poezia-n astă ţară, cartea se aruncă la gunoi, nimenea nu vrea să mai asculte... dumnezeul a fugit din noi!   Şi s-ascunde...unde se ascunde? unde te ascunzi, tată înalt? crezi c� ...

Toată lumea îmi spune la mulţi ani, ca şi cum toată lumea ştie că sunt foarte puţini... unora nu le răspund, altora le răspund şi îi admir fiindcă au plâns pe coroana de spini!   Zic unii: dă-te mai încolo! alţii: dă-te mai încoace!... ce oameni simpatici, toţi fără cusur!... unii îmi pun curent pe clanţă, alţii îmi pun poezii... îi admir pe toţi fiindcă toţi mă fac să îndur!   Dacă îndurare nu e, nimic nu e!...ar zice oarecare... îl cred şi mi-l fac priet ...

Nu mi-a spus nimeni, nu m-a învăţat nimeni, însă aşa am citit şi înţeles din marile cărţi ale omenirii: "Nunta are două capete. La capătul celălalt al nunţii, mirele îi dă miresei o lacrimă pentru drum. Drumul acesta ţine până la capătul celălalt al nunţii, exact cât măsoară distanţa dintre Atunci şi Acum. Adică, altfel spus, acest drum e lung. O lungime fără capete, o lungime fără de sfârşit. O lacrimă pentru drum este foarte bună în fiecare moment al aces ...

Da...sunt oameni care cred în eternul Mâine, chiar de-s cerşetori, chiar de-s dezmoşteniţi ai sorţii, chiar de-s convinşi de zădărnicia cestei aşteptări, cum erau fenicienii aşteptându-şi corăbiile să vină la ţărmuri, deşi ştiau că sunt scufundate pentru totdeauna. Da...sunt oameni pe marginea drumului şi pe marginea lumii, a căror tenacitate-i vecină cu nebunia. Da...foarte mulţi sunt aceşti pomanagii despre care lumea, aceeaşi lume, decretează, în zeflemea, că-s ...

Aş zice (fără milă) dar n-am curaj să zic: mi-i milă (fără margini) de marele Nimic... stă trist, pe prispa casei ce se numeşte Cer şi numără vacarmul (s)clipirilor când pier în sensul Resemnării şi-al Facerii de bine, al găurilor Negre, lipsite de ruşine... şi-al găurilor Albe: lungi sfere emotive, fecunde-n Totdeauna, ascunse-n hieroglife!   Şi-ncearcă să priceapă ce/unde a greşit, pe lungul şi pe latul acestui Infinit, când a uitat Gunoiul cu minte pe pământ şi ...