EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Urmează valuri de căldură, mai ales în sud-estul țării
Scris de George Marinescu Duminică, 09 Iulie 2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, dar mai ales în sudul şi estul ţării, în următoarele patru săptămâni, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 10 iulie - 8 august 2023. Astfel, în săptămâna 10 - 17 iulie, valorile termice…
Gălăţeancă centenară, sărbătorită de autorităţi
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 08 Iulie 2023
Printr-o hotărâre a Consiliului Local în vigoare din 2014, gălăţenii care împlinesc vârsta de 100 de ani se bucură de o atenţie specială şi binemeritată din partea autorităţilor locale: li se acordă un premiu în valoare netă de 500 de lei, o diplomă şi un buchet de flori. Acestea au…
Se închid din nou robinetele. 16 ore cu apă puțină sau deloc în jumătate de oraș
Scris de Mariana Constandache Vineri, 07 Iulie 2023
Două lucrări care implică intervenții complexe la rețeaua de alimentare cu apă din nordul orașului, care se vor realiza simultan, vor impune sistarea furnizării timp de 16 ore, în cursul zilei de miercuri, 12 iulie. Totodată, consumatorii din centrul orașului vor avea presiune redusă la robinete O nouă sistare a…
Primul accident pe podul de la Brăila, chiar în ziua inaugurării
Scris de Viaţa liberă Vineri, 07 Iulie 2023
Primul accident pe podul peste Dunăre de la Brăila s-a produs chiar în ziua inaugurării, potrivit Radio România Actualități. Două autoturisme s-au tamponat joi seara pe pod, după ce un șofer a oprit pentru a face poze și a fost lovit din spate de un alt participant la trafic. Circulația…
Galațiul intră sub cod galben de instabilitate atmosferică, dar disconfortul termic rămâne ridicat
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că aproape toată țara (cu excepția a 7 județe din sud-est) va intra joi, 6 iulie, în jurul orelor prânzului, sub cod portocaliu sau galben de instabilitate atmosferică, fiind emisă și o informare meteo de caniculă pentru o mare parte din țară. Codul…
Trenuri cu întârzieri de zeci de minute, din cauza unui deranjament la sistemul de semnalizare
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Circulaţia trenurilor pe relaţia Periş - Buftea - Chitila a fost oprită joi dimineaţa timp de o oră, pentru intervenţia personalului feroviar de specialitate în vederea remedierii unui deranjament la sistemul de semnalizare, iar 11 trenuri de călători au staţionat în gări sau pe traseu, acumulând întârzieri cuprinse între 35…
Cele două noi piscine de la Plaja „Dunărea”, fără aviz sanitar
Scris de Anca Melinte Joi, 06 Iulie 2023
Deși Plaja "Dunărea" s-a redeschis pe 22 iunie 2023, noutatea acestui sezon estival - cele două piscine amenajate pe nisip - nu pot fi folosite. Și asta pentru că nu au încă avizul Direcției de Sănătate Publică. După cum ne-a declarat Dragoș Magearu, directorul societății Gospodărire Urbană care administrează baza…
Trenuri întârziate din cauza lucrărilor din Gara Tecuci
Scris de Cristinel Luca Joi, 06 Iulie 2023
Lucrările efectuate de către compania CFR SA la infrastructura feroviară din stația Tecuci determină modificări temporare și durate mai lungi de parcurs în circulația unor trenuri. Iată câteva exemple: Până pe 8 iulie, în locul trenului IR 1864 Iași pl. 08.09 - Galați sos. 12.26, circulă IR 12864 Iași pl.…
Refugiații din Ucraina vor să muncească: un medic ORL-ist caută colaborare
Scris de Anca Spânu Miercuri, 05 Iulie 2023
Pe lângă mamele singure cu copii foarte mici, care, pur și simplu, nu pot munci, fiindcă nu au soluții pentru îngrijirea celor mici, printre refugiații din Ucraina se află și persoane adulte care doresc și pot să fie încadrate în muncă, dar pentru care este nevoie de servicii de intermediere.…
Lucrările de pe Brăilei opresc apa în centrul orașului
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 05 Iulie 2023
Noile lucrări la rețeaua de apă demarate pe strada Brăilei, între străzile Alexandru Cernat și Roșiori, vor duce la sistări ale furnizării apei pentru mai multe cartiere, în următoarea perioadă. Este vorba de cuplarea noii magistrale care traversează strada Brăilei și deservește cartierele Mazepa I și Mazepa II, operațiune care…
Podul peste Dunăre, pregătiri pentru marea inaugurare (VIDEO)
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 04 Iulie 2023
La podul peste Dunăre care va face legătura între zona Galați - Brăila și Tulcea sunt în curs de finalizare ultimele pregătiri pentru marea inaugurare, anunțată pentru joi, 6 iulie
La eveniment vor participa personalități de prim rang ale vieții politice și administrative. Pe lângă președintele Klaus Iohannis, la inaugurare…
Vehiculele mari cu garda joasă nu mai pot urca pe bac
Scris de Cristinel Luca Marți, 04 Iulie 2023
Începând de marți, 4 iulie, din cauza scăderii accentuate a cotelor Dunării, Navrom Bac SA Galați anunță că nu mai poate asigura traversarea cu bacul a fluviului pentru autocare, trailere, platforme, vehicule agabaritice cu garda joasă. Marți, cota Dunării la Galați era de 359 cm, cu 24 de centimetri mai…
Din 4 iulie, dosarul cu șină este interzis
Scris de Cristinel Luca Marți, 04 Iulie 2023
Începând de marți, 4 iulie, autorităților publice centrale și locale li se interzice să mai ceară contribuabililor dosare cu șină sau orice alt obiect de papetărie pentru a furniza un serviciu public. "Legea 9/2023 a fost publicată în Monitorul Oficial în ianuarie 2023 și intră în vigoare după 180 de…
Șeful SRI și-a dat demisia
Scris de Mariana Constandache Luni, 03 Iulie 2023
Șeful SRI, Eduard Hellvig, a anunțat luni demisia din funcție. Hellvig a spus că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre acest lucru. „Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să…
Academia de Poliție a redus drastic numărul locurilor
Scris de Mariana Constandache Luni, 03 Iulie 2023
465 este numărul total al locurilor puse la dispoziție pentru tinerii care vor să dea examen în acest an la Academia de Poliție în perspectiva de a deveni viitori ofițeri de carieră în Poliție, Jandarmerie sau ISU Oferta este mult mai mică decât cea de anul trecut, când au fost…
Automatele de vânzare a biletelor au intrat deja în vacanţă
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 01 Iulie 2023
Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele vor circula, începând de luni, 3 iulie 2023, după un program lejer de vară. Automatele de vânzare a biletelor și de reîncărcare a cardurilor de călătorie (TVM) au intrat, se pare, în vacanță. Dovadă sesizările pe care le-am primit în aceste zile pe adresa redacției. „De…
Foști boboci de liceu din 1967, împreună din nou
Scris de Beatrice Dumitriu Vineri, 30 Iunie 2023
Promoția 1967 a fostului Liceu Nr. 6, actualul Liceu Tehnologic „Carol I” din Galați, sărbătorește 60 de ani de când a pășit, pentru prima dată, pe poarta liceului. Absolvenții de acum 56 de ani s-au reîntâlnit joi, 29 iunie, la Elice. Foștii colegi, veniți din toate colțurile lumii pentru reuniune,…
Universitatea, în parteneriat pentru noua fabrică belgiană
Scris de Anca Spânu Joi, 29 Iunie 2023
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a semnat un „Memorandum of Understanding” cu Avesta Battery & Energy Engineering (ABEE), pentru promovarea inovației în educație. Universitatea va asigura programe de pregătire și reconversie profesională dedicate noii tehnologii, aliniindu-se strategiei Comisiei Europene în domeniile producției de celule de baterii pentru vehiculele electrice.„Colaborarea…
Copii premiați la finalul unui proiect la „V. A. Urechia” (FOTO)
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 29 Iunie 2023
Proiectul „Bibliotecile - hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate”, care s-a desfășurat în perioada decembrie 2022 - iunie 2023, la Filiala nr. 2 ”Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene ”V. A. Urechia” Galați, a ajuns la final. Proiectul, finanțat de International Rescue Committee (IRC) și implementat de Fundația Noi Orizonturi…
Fauna Galaţiului, prin obiectivele a trei fotografi locali
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 29 Iunie 2023
De Ziua Internațională a Dunării, 29 iunie, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie „#FaunaGalațiului”, care va rămâne deschisă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până la data de 31 august 2023. Expoziţia, organizată în colaborare cu fotografii gălățeni Marius Hardulea, George Nica și Eusebiu Maxim, reuneşte…
Navrom Bac Galați nu mai are personal pentru cursele de noapte
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 28 Iunie 2023
De sâmbătă, 1 iulie, traversarea Dunării cu bacul pe la Galați nu va mai fi posibilă pe timp de noapte „Începând cu data de 01.07.2023, Navrom Bac nu mai asigură curse de noapte (nici măcar în regim de cursă specială). Programul de trecere este între orele 06,00-22,00”, este anunțul dat…
Fabrică de baterii pentru mașini electrice de 1,4 miliarde de euro la Galaţi (FOTO și VIDEO)
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 27 Iunie 2023
Compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) va construi la Galaţi o fabrică de baterii electrice pentru industria auto, investiţie estimată la 1,4 miliarde de euro, proiect pe care "Viaţa liberă" l-a anunţat încă din luna martie. Noua fabrică va fi construită în Zona Liberă, pe o suprafață de…
BacalaureatGATE. Subiecte de Bac, scurse în timp real pe internet
Scris de Cristinel Luca Marți, 27 Iunie 2023
Ministrul Educației Ligia Deca a afirmat că persoanele care se vor dovedi vinovate de răspândirea în spațiul public a subiectelor de examen vor suferi „consecințe disciplinare serioase”. Întrebată marți despre ce măsuri s-au luat după ce, la Bacalaureat, subiectele „s-au scurs în timp real pe internet”, ministrul Educației Ligia Deca…
Cum a fost la Festivalul Lavandei 2023
Scris de Rareș Budeanu Marți, 27 Iunie 2023
Festivalul Lavandei ("Lavanda Fest"), ediţia 2023, s-a desfăşurat la Galați, pe Faleza Inferioară a Dunării, în zona Foișorului, în perioada 23-25 iunie. Gălăţenii s-au îmbulzit să cumpere produse pe bază de lavandă și să se fotografieze cu peretele floral. În același loc au putut fi admirate și câteva modele noi…