EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi
Ziua Îndrăgostiţilor, în comă alcoolică
Scris de Marius Mototolea Luni, 16 Februarie 2009
De Valentine’s Day, mai ales tinerii, cei mai îndrăgostiţi dintre pământeni, s-au distrat transformând această zi într-o frumoasă amintire. La fel şi majoritatea gălăţenilor noştri, dar au existat şi excepţii din rândul celor care au dat romantismul pe băutură. Este şi cazul unei adolescente în vârstă de 16 ani pentru…
Cursul BNR - 4,3119 lei/euro, aproape de maximul istoric
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Moneda naţională şi-a accentuat ritmul de depreciere, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de referinţă de 4,3119 lei/euro, cu 1,44 bani peste rata de vineri, aproape de maximul istoric, de 4,3127 lei/euro.
Guvernul va începe discuţiile cu sindicatele şi patronatele pentru modificarea Codului Muncii
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Guvernul va iniţia discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi cei ai patronatelor pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ stabilit în Codul Muncii, prin soluţii care să permită menţinerea locurilor de muncă în perioadă de criză şi crearea altor noi posturi, a declarat, luni, premierul Emil Boc.El a arătat că Executivul va finaliza şi…
Boc: Toate contractele de exploatare vor fi desecretizate, cu excepţia celor legate de apărare
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Toate contractele privind exploatarea de resurse naturale având clauze clasificate vor fi desecretizate, cu excepţia celor privind probleme de apărare şi siguranţă naţională, iar viitoarele contracte de acest tip vor fi publice, a declarat, luni, premierul Emil Boc."Desecretizarea contractului cu Sterling nu este un demers izolat, ci va continua cu…
Agent al Penitenciarului Iaşi, reţinut pentru introducere de droguri în inchisoare
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Un agent al Penitenciarului de maximă siguranţă Iaşi a fost reţinut, duminică, pentru introducere de droguri în închisoare, funcţionarul aflându-se în atenţia autorităţilor pentru relaţiile pe care le avea cu anumiţi deţinuţi.Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarului (ANP), Costel Claudiu Sîngepanu, agent şef adjunct…
INS: Populaţia României, estimată, la 31 decembrie 2008, la 21,5 milioane de locuitori
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Populaţia României a fost estimată, în 31 decembrie 2008, la 21,5 milioane de locuitori, în scădere cu 300.000, faţă de 1 ianuarie a aceluiaşi an, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).Scăderea numărului populaţiei a continuat şi în anul 2008, înscriindu-se în tendinţa ultimilor ani, potrivit INS.Informaţiile estimative arată că, în…
Elevă de 16 ani dintr-un centru de plasament bârlădean, însărcinată cu un coleg
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
O elevă de 16 ani dintr-un centru de plasament din municipiul Bârlad a rămas însărcinată cu un coleg instituţionalizat în acelaşi centru, ambii minori fiind cunoscuţi de către conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui cu tulburări de comportament, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului…
Dacia a ajuns la un acord cu sindicatele privind prelungirea contractului colectiv de muncă
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Dacia a ajuns la un acord cu sindicatul uzinei cu privire la prelungirea valabilităţii contractului colectiv de muncă, până la 1 februarie 2010, acordul incluzând acordarea unor compensaţii de 70 de lei, de la 1 ianuarie 2009, şi 40 de lei, începând cu 1 aprilie, a anunţat, luni, compania."În scopul…
Un camion care transportă cămile de circ, oprit la graniţa Republicii Moldova cu România
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Un camion cu care sunt transportate mai multe cămile de circ din Rusia, care ar trebui să ajungă în Bulgaria, este reţinut de două zile la graniţa dintre Republica Moldova şi România, pentru că actele necesare nu sunt traduse în limba română sau engleză, relatează RIA Novosti.Camionul, cu care sunt…
Un sucevean a furat aproape o tonă de sare utilizată la deszăpezire pentru a o folosi în gospodărie
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
O cantitate de 900 de kilograme de sare care trebuia folosită la curăţarea arterelor de circulaţie din judeţul Suceava a fost furată dintr-un depozit al Districtului de Drumuri Naţionale Suceava şi găsită de poliţişti în curtea unui sucevean din comuna Pătrăuţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.Potrivit IJP Suceava, poliţiştii din cadrul Biroului…
Pierderile Martens Galaţi s-au majorat anul trecut de peste şapte ori, la 4,3 milioane lei
Scris de Redacţie Viaţa liberă Luni, 16 Februarie 2009
Martens Galaţi a înregistrat în 2008 o pierdere de 4,3 milioane de lei (1,1 milioane euro), de peste şapte ori mai mare decât rezultatul negativ de 600.000 lei (180.000 euro) raportat în 2007, a anunţat, luni, producătorul de bere.Veniturile totale ale Martens au crescut anul trecut cu 7%, de la…
Păziţi-vă geamul de la baie!
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 14 Februarie 2009
Gălăţeanca Paulina E. a sesizat Secţia 4, pe 9 februarie, în legătură cu faptul că, în timpul dimineţii, cineva a intrat în locuinţa sa, prin geamul de la baie. Din apartament au dispărut mai multe bunuri (două telefoane şi un PlayStation) şi suma de 3.200 euro. Poliţiştii i-au identificat pe…
Icre de contrabandă la Frontieră
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 14 Februarie 2009
La Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-Rutier, o echipă formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali au făcut un control, joi noaptea, la ora 23,30, asupra a trei cetăţeni. Astfel, românii Daniel I., de 35 ani şi Marian I., de 48 ani şi basarabeanca Liubova I., de 35 ani,…
Valentin Costea a renunţat la greva foamei
Scris de Tudor Neacşu Sâmbătă, 14 Februarie 2009
Gălăţeanul care a intrat luni în greva foamei şi a protestat în faţa sediului Poliţiei a renunţat la protest. Valentin Costea ne-a spus că după cele patru zile de grevă a foamei, a fost informat că Inspectoratul General al Poliţiei Române a declanşat o anchetă în legătură cu faptele semnalate,…
Primarul, în ofsaid
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 14 Februarie 2009
Gălăţenii au început să găsească în cutiile poştale, sau lipite, pe uşile de la intrarea în blocuri, bileţele care îndeamnă la protest. „Sportul moare/Primarul doarme – vino sâmbătă, 21 februarie, ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – participă la marşul pentru sportul gălăţean”, se arată în bileţelele care…
Evul Mediu din Valea Oraşului (VIDEO)
Scris de Elena Parapiru Sâmbătă, 14 Februarie 2009
Valea Oraşului este parte a Galaţiului. Nu a vreunui sătuc, a unui cătun uitat de lume, a unei comune care nu a auzit de Europa, fonduri, proiecte, finanţări… Valea Oraşului nu este şi nici nu va fi însă vreodată locul în care actualii stâlpi ai societăţii gălăţene să îşi invite…
Raliu printre morminte
Scris de Elena Parapiru Vineri, 13 Februarie 2009
Echipajul de intervenţie rapidă al Poliţiei Comunitare a fost solicitat de către agenţii de la cimitirul „Eternitatea” unde fuseseră reţinuţi elevii gălăţeni H.C., de 14 ani şi P.N., de 16 ani, care se plimbau cu un motoscuter pe aleea principală a cimitirului. Băieţii nu au putut justifica provenienţa motoscuterului, astfel…
Accident mortal lângă Cosmeşti
Scris de Elena Parapiru Vineri, 13 Februarie 2009
Ionuţ M., de 23 ani, din Focşani, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2006, conducea miercuri, la ora 11,30, pe Drumul European 581. La kilometrul 10+50, în afara localităţii Cosmeşti, şoferul a efectuat o depăşire neregulamentară, moment în care l-a acroşat pe pensionarul Ghica P., de 70…
Vrăji de dragoste, de Valentine’s Day
Scris de Anca Melinte Vineri, 13 Februarie 2009
Care fată nu şi-ar dori, mai ales de Ziua Îndrăgostiţilor, ca relaţia cu partenerul să dureze toată viaţa? Vrăjitoarele şi clarvăzătoarele susţin că în ziua de 14 februarie femeile îşi pot face vrăji de dragoste singure, fără ajutorul magicienelor. Clarvăzătoarea Mihaela ne-a dezvăluit ce trebuie să facă femeile care îşi…
Igor Pârvu nu a făcut poliţie politică
Scris de Victor Cilincă Vineri, 13 Februarie 2009
Igor Pârvu, fostul candidat din partea PNG la alegerile pentru fotoliul de primar al Galaţiului, a atacat decizia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care îl definea ca fost colaborator al Securităţii. Joi, omul de afaceri a prezentat presei o hotărâre a Tribunalului Bucureşti, prin care este găsit nevinovat de…
Porţi deschise la Toyota
Scris de Cristinel Luca Vineri, 13 Februarie 2009
Estima Motors, dealerul autorizat în judeţele Galaţi şi Brăila al mărcilor Toyota şi Lexus, organizează, începând de astăzi şi până duminică, un nou eveniment „Porţi Deschise”, la sediul său din Brăila, strada Dorobanţilor nr. 669 (ieşirea spre Galaţi, pe dig). Sunt trei zile în care toţi gălăţenii şi brăilenii care…
Un Valentine’s Day Select, de la „Viaţa liberă”
Scris de Teodora Miron Vineri, 13 Februarie 2009
* Marele câştigător, Daniel Florin Zidaru, din Târgu Bujor, va pleca la munte * Alţi cinci gălăţeni vor lua masa la restaurant cu persoana iubită * Cei şase câştigători ai concursului „Un Valentine’s Day Select”, organizat de „Viaţa liberă” cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, au intrat joi în posesia premiilor. Dumitru…
Avalanşă de cazuri grave la Spitalul de Urgenţă
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 12 Februarie 2009
Medicii din secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, din Galaţi se confruntă cu o avalanşă de cazuri grave. „Reanimarea este plină ochi. Practic am fost nevoiţi, pentru a asigura securitatea pacienţilor, să reducem programul operator în cazul bolnavilor cronici. Eu aşa ceva n-am mai…
Averea lui Marius Necula - în sfârşit, la vedere
Scris de Anca Melinte Joi, 12 Februarie 2009
Cât timp a fost consilier judeţean PD-L, Marius Necula a „fentat” legea, şi, timp de şase luni, nu şi-a declarat averea şi interesele. Dacă Agenţia Naţională de Integritate ar fi fost pe fază, ar fi putut să-l ia la întrebări de ce îşi ascunde averea. Ca senator, Necula n-a mai…