
Dănuţ Lungu
Simona, fii bărbată!
Sâmbătă, 13 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Orice evaluare evaluează subiectele pe care examenul le presupune în evaluarea respectivă. Afirmația îi aparține ministresei de la Educație, ca să nu te mai superi că a ta odraslă a fost repartizată aiurea de calculatorul național. Hm, am dreptate au ba?
* Iar doamna Ecaterina încă și-ar dori să ajungă la Cotroceni. De fapt, nu știu care membru al Partidului Social Democrat nu vrea să candideze la președinție.
* O elevă din Ploiești care a luat bacalaureatul cu media 9 ...
Ar ieși miros de prăjeală
Vineri, 12 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu vreau să pară că nu-mi convin temperaturile din această perioadă, ba chiar mă topesc după ele (daaa, forțez oximoronul, e talent nativ și puțin lucrat după clasa a opta). Totuși, nu vreau să las lucrurile necomentate, nu mi-ar sta în fire: este primul octombrie din viața mea în care constat că nu mi-a fiert vinul. * Chestiunea trebuie susținută de un citat și n-aș vrea să apelez la martiri. Nț, mi-e mai comod să pun mâna pe telecomandă și să mă opresc la un erou ...
Apucături de madagascarez
Joi, 11 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* S-a însurat Radu Mazăre. Ieri, ca băștinașii din Madagascar, numai ăia fac nunți miercurea și joia. S-a mai prăpădit un bărbat bine al republicii. Măcar e sub supraveghere. * Anunță presa centrală că ceremonia fostului primar al Constanței s-a ținut fără poze, nași sau rochie de mireasă. Rochie pentru doamna, sper, nu e cazul să facem bancuri proaste... * Și nu pricep de ce fără nenorocita aia de rochie la care Răducu tot muncește de când i s-a dat voie să se apuc ...
Prosteala GDPR
Miercuri, 10 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu mor caii când vor câinii, a scris Găbița Firea după ce a ieșit dintr-un nou spital. De ca și cum cineva i-ar fi pregătit coliva, Doamne ferește... Nu mor câinii când vor caii, asta ar fi trebuit să scrijelească pe Facebook nevasta lui Pandele. Doar n-a rezolvat încă flagelul maidanezilor. * Altfel, cu sârmă se poate lega atât cabalina, cât și mamiferul carnivor, dar să nu fie sesizată Direcția pentru Protecția Animalelor. * Pro TV-ul ne oferă un titlu aparent șocan ...
Să fi fost și rock la Never Sea
Marți, 09 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Consider că am trecut prea ușor peste fazele din weekend de la Sulina sau unde s-o mai fi plimbat gospodina care conduce echipa de la Palatul Victoria... A jucat sport în capot, iar Orlando de la Finanțe a prestat în blugi. "Pimpong" și "folbal". Eleganți. Ca atunci când ieși la cină în șort și șlapi. * Madama s-a pozat în capot și pe malul Mării Negre, părea o sirenă fără ITP și fără rovinietă. Fifor, unul dintre colegii săi prezidențiabili, a intrat cu blugii sufle ...
Poezia de PR
Luni, 08 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dacă nu ești „happy”, poate pentru că nu ți-ai luat salariul sau din cauza faptului că n-ai mai prins un loc de cazare pe litoral, intră, rogu-te, pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne! Îi sugrumă pe unii talentul sau postează însăși doamna ministru? Poezioara despre răsărit și meme-ul cu „Never See” (sic!) fac toți banii și toate voucherele de vacanță pe care le merită un bugetar. De mult nu m-am mai înfuriat că n-am avut pile ca să mă angajez ...
Ciuta din libertate
Sâmbătă, 06 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ieri, de ziua sa, fostul primar constănțean Radu Mazăre a cusut mai puțin. Doar tivuri și găici, ca orice aniversat care abia așteaptă să rupă ușa. De fapt, la el e o problemă – o vreme, ușa e manevrată de alții.
* Celălalt băiat simpatic trimis după gratii, Liviu Dragnea, repară aere condiționate la mașinile închisorii. Ce altceva e problematic în sezonul estival? Ah, și filtrele de polen și ulei... S-au pus avocații săi pe treabă, după cea mai recentă decizie ...
CCR te pune în fața oglinzii
Vineri, 05 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Curtea Constituțională a României are mușchi mai frumoși decât reușise să arate omoloaga sa de la Chișinău, cu câteva săptămâni înainte. CCR-ul lui Plahotniuc, cum ar veni, e ca bomboanele Bucuria pe lângă produsele Lindt. Podul de Flori peste Prut să ne judece, dar mai ales pe ei, pe Valer, Geani și Cristinel, băieții care ar face orice ca să-și scoată mustăciosul drag de la răcoare.
* Decizia de acum două zile a CCR-ului românesc ne obligă să luăm oglinda la ...
Din cauza lui Moș Gerilă
Joi, 04 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Fotografiile deja celebre în social-media cu bravii Roman Apostol Picu, viceprimar, și Romeo Marin, director la Zona Liberă Galați, la timona unui autobuz despre care se vorbește în draci de câteva zile, sunt mai mult decât ilare. Stârnesc și compasiune. Voi confecționa câteva explicații: 1. Unii, tot prin România, molfăie proiecte de inventare a unor trasee de metrou, iar în acest colț de Uniune Sovietică (cât a mai rămas, că nu s-a dus de tot) lubrifiem o știre despre nu- ...
Sărăntoacele și doamna Cherecheș
Miercuri, 03 Iulie 2019 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* România serbează astăzi Ziua Justiției. Bine, unii ar paria că s-a mutat această sărbătoare, însă chestiunea nu mai pare soluționată o dată cu intrarea lui Dragnea la răcoare. Iar la un moment dat e foarte probabil să nu se mai țină... * Consilierul local din Gorj care a furat piesele a două ambulanțe, motoarele fiind găsite pe proprietatea sa, e genul de Păcală pe care-l identifici la tot pasul, așadar nu te mai miri de existența unei asemenea specii. Pe ăsta te enerv ...