Atâta blestem şi zadar şi banal,/ atâta cruzime – n-ai unde să stai sau să pleci, a pierit/ chiar sfânta Treime !!!   Întregul s-a frânt, a căzut în genunchi/ şi tace aiurea, iar domnul Neant hohoteşte stăpân,/ şi-ascute securea să taie sămânţa lui Unu din Veci:/ principiul pe care l-am scris pe pământuri şi ceruri,/ corect,/ cu literă mare !!!   L-am scris şi citit şi-nvăţat...şi l-am dat/ să fie n-aminte, dar fiarele vin şi ucid fără sens/ şi fără cuvin ...

Ţi-am spus de o mie şi una de ori, te-am rugat, te-am învăţat, ţi-am arătat, ţi-am scris în poezie şi în proză, te-am pârât la curtea cu juri, te-am codoşit la icoane şi la popă, te-am ameninţat că te dau afară din spaţiu şi din timp, dar nici de-al naibii n-ai vrut să mă asculţi, să înveţi şi să-i convingi şi pe alţii că am dreptate: „Dacă vrei să ajungi Aici, trebuie să pleci de Acolo numai când partea Cealaltă stă în capătul Cestălalt!”... Te rog, ...

Moto: „moartea nu vine odată cu vârsta, ci odată cu uitarea”                                            (Gabriel Garcia Marquez)   ascult cum se scutură liniştea-n cer de-atâta uitare, cum tremură sufletul meu efemer, dar ţie nu-ţi pare oleacă de rău şi de trist şi de dor                                    pe urmele mele rămase-n ţărână, să vezi cum cobor                       ...

Da...cred că-i o pedeapsă „meritată” să mi se trimită şi să primesc atâta şi atâta Cer la uşă! N-am să-i rezist! Că-i greu Cerul! Strivitor de greu! Greu de povara Frumuseţii! Aceea, de Atunci! Aceea, care-mi aducea şi-mi lua somnul, care-mi explica Taina levitaţiei şi care mă pregătea provocator pentru primul pas printre părinţii Poeziei, printre prietenii Parnasului, printre cele Vestale căpietoare, dar şi nimicitoare deopotrivă! Da...cred că-i cea mai dreaptă os ...

pe limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire – căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul subţire! eu am ciocârlie-n cuibar şi-n văzduh,/ pe vârfuri am pâine din darul adâncului plin cu ţărani/ rămaşi fără mâine! prin maci umblă sângele lor sfinţitor/ de ziuă şi noapte – miroase a tot ce a pus dumnezeu/ în turtele coapte!   sunt grâu, şi mi-i bine, şi rău, şi mi-i cum/ îţi este şi ţie în vremuri când lacrimi de rod şi de dor/ s-adună în glie ...

Da...a venit, deşi n-am aşteptat-o! A venit şi a pus veşnicie-n lumânare! Adică a pus iubire! Fără iubire, nici lumina nu are chef să mai umble pe pământ! Ce rost are să fii lumină şi să nu fii dragă nimănui? Să fii lumină şi să te scuipe toţi? Şi să te stingă toţi? Şi să te ignore toţi?...Lumină de lumânare! Lumină de carte! Şi de fulger! Şi de gând! Şi de visare! Şi de mamă! Şi de tată!...Lumina unui băţ de chibrit, noaptea, în mijlocul pădurii, iarn ...

tu vezi şi auzi foarte bine/ ce rău şi urât e afară – deschide-i, primeşte-l în casă,/ ai milă...că poate să piară   ştii cine-i...tu ştii, nu se poate/ să nu-l fi visat, nu se poate să nu-l fi citit, nu se poate/ să nu-l fi iubit, nu se poate să nu-l fi băut ca pe-o apă,/ să nu-l fi mâncat ca pe-o turtă, să nu-l fi râvnit ca pe-o steauă/ mai naltă, mai lungă, mai scurtă   e primul din care se rupe/ bucată mai mică, mai mare – e primul pe drumul durerii,/ e ...

Toată lumea aşteaptă (câte) ceva! Nu spun ce aşteaptă, deoarece se ştie, se vede, se aude, se socoteşte, se grăbeşte, se dichiseşte, se hohoteşte plângând şi râzând, se zvoneşte, se bârfeşte, se umileşte, se...! Şi asta numai şi numai fiindcă lumea aşteaptă să (i) se întâmple, să-(i) vină ceva/cineva frumos, minunat! Desigur, nu mă grăbesc să nu aprob pozitiv, vorba domnului Caragiale, ceastă bună/stare de lucruri, ceastă dârdoră continuă, ceastă vânzole ...

ZACE FRIGU-N SUFLET CA-NTR-O MONASTIRE, intră noaptea-n mine ca o maică-n schit - nu am nici o veste despre nemurire, peste prag îmi trece tot ce n-am iubit !!! unde-o fi paingul cel de-odinioară ??? cred că nu mai are lacrimi şi s-a dus tocmai lângă steaua mea rămasă chioară, fără vorovire, miros şi auz !!! mi se face dorul margini de icoană, gândul mi se face frunză de pelin - fulgul înveleşte toamna peste geană, păsările pleacă, păsările vin !!! unul câte unul trec a ...

Sigur că da!... Cum să mă uit în oglindă şi să (nu)-l văd pe acela care a făcut cele mai multe obrăznicii copilăreşti?... şi să nu crăp de ruşine?... şi să nu-i cer Mamei nici o pedepsire exemplară?... şi să mă mai şi fălesc - pe la horă, pe la moară, pe la gară, pe la joacă, pe la şcoală - ce măreţ şi viteaz şi deştept şi important sunt sub copacul unei păsări, în faţa unui viţel, în fundul râpii, în lucernă, în tutun, în păpuşoi, în dorul lelei ...