Plăcinta cu refec se face în săptămâna alba (săptămâna brânzei) în Șcheii Brașovului. Ea este cunoscută și sub numele de ”plăcintă mocănească” la mocanii din Sapte Sate, unde s-a păstrat până în zilele noastre tradiția de a o pregăti la ocazii, dar mai ales la “Balul plăcintelor” organizat în Săcele de asociațiile care păstrează și promovează tradițiile mocanilor săceleni. În Șchei, tradiția acestei plăcinte s-a păstrat numai la câteva familii din zona Prund, Pajiștei și După Iniște. În zilele noastre, tradiția plăcintei cu refec în Șcheii Brașovului nu este legată doar de lăsatul secului de brânză, plăcinta cu refec se face și în zilele de sâmbătă sau de sărbătoare, ca să fie ceva de servit pentru ai casei și oaspeții care pot apărea cu acest prilej.
Ingrediente: pentru aluat: 12 ouă medii (dacă sunt ouă mari se recomandă numai 12 gălbenușuri), o linguriță de sare, 1200 gr. faină de pâine, o bucățică de unt cât o nucă; pentru umplutura: 600 gr. brânză de burduf grasă (de oaie), untură pentru prăjit.
Mod de preparare: Se cerne făina pe un blat de lucru, în mijlocul grămăjoarei de făină se face loc cu mâna pentru gălbenușuri, sare, untul dat pe răzătoare. Ingredientele se amestecă între ele și se face un aluat ca aluatul de tăieței, galben datorită gălbenușurilor. Aluatul se frământă și se rulează cu mâna până ia forma unei baghete, care se taie în 12 bucăți, ce se frământă un pic până li se dă forma unor pâinișoare. Din cele douăsprezece pâinișoare ies șase plăcinte. Plăcintele se fac astfel: se iau două pâinișoare care se întind pe rând, cu sucitorul, având grijă ca una să fie un pic mai mare, pe aceasta presărându-se brânza de burduf, sfărâmată, iar deasupra brânzei se pune foaia mai mică. Marginile foii de jos se întorc peste marginile foii de deasupra, formându-se astfel un fel de tiv (refec) cu rolul de a sigila plăcintă. Trebuie avut grijă ca dimensiunile plăcintei să nu fie mai mari decât diametrul tigăii în care se prăjește aceasta. Odată asamblată plăcinta, se pune la încins într-o tigaie o lingură de grăsime, în care se va frige plăcinta, întorcându-se cu grijă și pe o parte și pe cealaltă, până când ambele părți sunt rumenite. Plăcinta se scoate din tigaie cu furculița și se pune pe un platou, apoi se trece la frigerea următoarei plăcinte.
Ce este săptămâna albă?
Înainte de începerea Postului Mare sau „al Păresimilor”, biserica a rânduit o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului.
În această perioadă nu se mai consumă carne (a nu se confunda, deci, cu harți), iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. Săptămâna albă are, de asemenea, și un sens profund pedagogic. Pe de o parte, această perioadă îl întărește din punct de vedere duhovnicesc, pe credincios, pentru zilele de post care urmează, fie prin cântările de la strană, fie prin ansamblul rânduielilor liturgice specifice acestei săptămâni. Important de menționat este faptul că, din ziua de miercuri a săptămânii albe și până în miercurea Săptămânii Mari se rostește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – „Doamne și Stăpânul vieții mele”, însoțită de metanii, o altă formă de familiarizare cu nevoinţa pe care o vom săvârşi de-a lungul întregului post.
