Regional - Viaţa Liberă Galaţi

Transporturi agabaritice pentru parcul eolian de la Pechea

Scris de Joi, 14 Septembrie 2023
Știrea publicată de "Viața liberă" conform căreia mai multe transporturi agabaritice se desfăşoară în această perioadă spre comuna Independența a aprins imaginația multor gălățeni. Informația se referea la camioane de mari dimensiuni, cu lungimi de 41-54 de metri, cu înălțimea de până la 5,25 m și cu mase cuprinse între…

"Câștiguri de nerefuzat", noua metodă de furt din conturi. Avertisment al poliţiştilor

Scris de Joi, 14 Septembrie 2023
Înmulțirea rapidă a sumelor de bani investite în achiziționarea și/sau vânzarea de produse sau servicii inexistente, promisă sub girul unor companii reale, este cea mai recentă metodă prin care escrocii cibernetici reușesc să golească conturile. Polițiștii atrag atenția că fenomenul se extinde, numărul victimelor care dau curs e-mailurilor, apelurilor telefonice…

Podul peste Dunăre, în reparații după doar două luni

Scris de Joi, 14 Septembrie 2023
La numai două luni de la inaugurare, podul peste Dunăre de la Brăila a intrat în reparații. Constructorul a început decopertarea asfaltului vălurit de pe prima bandă, astfel că au fost instituite restricții de circulație și pe timpul zilei.Denivelările au apărut la începutul lunii august, la doar o lună de…

Zilele acestea s-a discutat din nou în spațiul public gălățean despre pagubele produse de vijelia din august

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
"Încă din momentul în care fenomenele meteorologice au afectat culturile gălățene, i-am transmis ministrului agriculturii o solicitare privind acordarea de sprijin pentru fermierii gălățeni afectați", a declarat presedintele PNL Galati, deputatul George Stanga. "Ieri am primit și răspunsul ministrului la solicitarea pe care i-am făcut-o. Pe scurt: în acest moment…

Industria auto pune în mișcare operațiunile de import-export

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
Deficitul balanţei comerciale în primele şapte luni ale anului în curs a fost de 15,604 miliarde de euro, mai mic cu 3,201 miliarde de euro, respectiv 17,0 la sută, decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2022, potrivit datelor INS.Acest rezultat a fost obținut în condițiile în…

”GALAtzi Bremen Country Band”,noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
Nu departe, ci chiar aici, pe acest mal danubian, ritmuri country răsună vesel și își cheamă publicul la noua premieră a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, ”GALAtzi Bremen Country Band”, un spectacol de Traian Savinescu. Astfel, duminică, 17 septembrie, de la ora 10:30, această trupă de talentați și competenți…

Controale ITM la moteluri și pensiuni

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
În perioada 28 august - 8 septembrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat mai multe unități de cazare din județ, verificând respectarea prevederilor privind contractele individuale de muncă și securitatea și protecția sănătății lucrătorilor. Au fost verificați angajatori care desfășoară activități cu codurile CAEN 5590 (Alte servicii de…

Asociația Divas vă invită să participați la deschiderea Turneului Național pentru promovarea culturii românești cu opereta ANA LUGOJANA de Filaret Barbu

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
Asociația Divas vă invită să participați la deschiderea Turneului Național pentru promovarea culturii românești cu opereta ANA LUGOJANA de Filaret Barbu. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați, joi 21 septembrie 2023, debutând cu expoziția de obiecte și costume tradiționale oferite de CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU…

Mesaje RO-Alert în judeţul Galaţi. Avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
Autorităţile române au emis, în noaptea de marţi spre miercuri, un mesaj RO-Alert pentru localităţi din judeţele Tulcea şi Galaţi, anunţând că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Mesajul le cere oamenilor să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească. ”Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă…

Concert românesc la Kennedy Center din Washington D.C. - Gălăţeanca Alexandra Crişan

Scris de Miercuri, 13 Septembrie 2023
Gălăţeanca Alexandra Crişan, ovaţionată de membrii Senatului american, de corpul diplomatic acreditat la Washington şi de un public numeros Duminică, 10 Septembrie a.c., cu începere de la ora 16.00 (ora S.U.A, ora 23:00, ora României), la Washington a avut loc concertul “Amazing Grace: Celebrating Religious Freedom. A Romanian Tribute to…

Trageri cu muniție de război lângă Galați, până la sfârșitul lunii

Scris de Marți, 12 Septembrie 2023
Vom auzi zillnic focuri de armă, în următoarele săptămâni, și nu de peste graniță, ci de la noi. Poligonul Smârdan va găzdui, de luni, o serie de exerciții miltare care vor implica trageri de zi și de noapte cu muniție reală, a anunțat vineri, 8 septembrie, Prefectura Galați. Tragerile sunt…

Adăposturile de protecție civilă, din nou în atenția ISU Galați

Scris de Marți, 12 Septembrie 2023
În urma ultimelor evenimente petrecute în zona de nord a județului Tulcea, aflată la granița cu Ucraina, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a emis o hotărâre prin care se stabilesc o serie de măsuri menite să protejeze populația din localităţile adiacente zonelor de conflict Reni și Ismail. Prefectul…

Cât mai au de așteptat fanii UNTOLD care vor bilete pentru ediția 2024

Scris de Marți, 12 Septembrie 2023
Organizatorii UNTOLD, festival care ocupă locul III în Europa - alături de Tomorrowland (Belgia) și Glastonbury (Marea Britanie) - și locul VI la nivel mondial, conform clasamentului oficial Top 100 Festivals, realizat de DJ Mag, anunță că, pe 12 septembrie, la ora 12,00, vor fi puse în vânzare primele 10.000…

Acte fiscale pe care instituțiile de stat nu mai au voie să le ceară

Scris de Luni, 11 Septembrie 2023
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați reamintește contribuabililor faptul că, prin Spațiul Privat Virtual (SPV) pus la dispoziție de Ministerul Finanțelor/ANAF, pot obține nemijlocit adeverința de venit, cazierul fiscal, certificatul de atestare fiscală precum și alte documente. Documentele fiscale se pot solicita accesând secțiunea Solicitări/ Eliberare documente, din SPV.…

Parcul eolian de la Berești, resuscitat după 13 ani

Scris de Duminică, 10 Septembrie 2023
EE Berești Wind SRL, cu sediul în București, este numele beneficiarului proiectului parcului eolian de 126 MW ce va fi amplasat în județul Galați, proiect care a primit recent aviz de racordare și care va fi finalizat până în anul 2026. EE Berești Wind SRL a fost preluată, acum doi…

Cum combatem anxietatea de separare la câini

Scris de Duminică, 10 Septembrie 2023
Revenim, astăzi, asupra unei afecţiuni destul de dificil de manageriat în calitate de iubitor de animale, şi anume anxietatea de separare la câini Aşa cum spuneam în episodul anterior, anxietatea de separare se poate manifesta prin comportamente distructive asupra obiectelor aparţinând stăpânului sau cele din casă, pentru ameliorarea acesteia fiind…

De ce încă se mai văd urmele furtunii de săptămâna trecută

Scris de Sâmbătă, 09 Septembrie 2023
Nu puţini sunt gălăţenii care se întreabă de ce oraşul nu a scăpat de crengile rupte şi de copacii doborâţi de vijelia care a lovit Galaţiul în seara de joi, 31 august 2023. A trecut, totuşi, o săptămână! Chiar şi primarul Ionuţ Pucheanu a admis că urmele furtunii sunt încă…

Gălățenii au cumpărat vechime în muncă de 15,7 milioane de lei

Scris de Vineri, 08 Septembrie 2023
Printr-o ordonanță de urgență adoptată săptămâna trecută, Guvernul a prelungit, până pe 31 decembrie 2024, perioada în care se poate cumpăra vechime în muncă necesară pensionării pentru limită de vârstă. În ultimii trei ani, Casa Județeană de Pensii Galați a înregistrat 1.241 de contracte prin care gălățenii și-au completat retroactiv…

Infractori cibernetici ne acuză online de pornografie

Scris de Vineri, 08 Septembrie 2023
Metoda nu este una nouă, fiind folosită de câțiva ani de infractorii cibernetici, care, sub imperiul amenințării cu anchete, arestări și acuzații de "pedopornografie, pedofilie, exhibiționism și cibernopornografie", încearcă să obțină de la utilizatorii de e-mailuri date personale și bani. Cei nefamiliarizați cu procedurile judiciare, cu numele reale ale unor…

Ateliere de tras cu arcul și parada costumelor (FOTO)

Scris de Vineri, 08 Septembrie 2023
În cadrul evenimentului Arcul Istoric la Galați, pe care „Viața liberă” l-a anunțat, Grădina Publică este gazda unui eveniment inedit, care a atras gălățenii, cu mic cu mare. „În perioada 6-9 septembrie 2023, desfășurăm ateliere de tragere cu arcul istoric pentru publicul gălățean în Gradina Publică între orele 16,00 –…

România adoptă măsuri de protecție a populației în zonele de la granița cu Ucraina

Scris de Vineri, 08 Septembrie 2023
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre prin care se implementează măsuri pentru avertizarea cetățenilor români aflați în zona de graniță cu Ucraina, în urma atacurilor recente și repetate asupra porturilor ucrainene Reni si Ismail, informează Mediafax. Conform hotărârii, comitetele județene pentru situații de urgență dispun…

Începe reabilitarea conductei de apă din zona Traian - Serei

Scris de Joi, 07 Septembrie 2023
Operatorul regional Apă Canal Galați anunță începerea lucrărilor de reabilitare a conductei de apă potabilă din străzile Traian - Serei, zona blocurilor A8, A9, A5A, A3B, B3A, B3B, A5B, inclusiv branșamentele acestora. Rețeaua de distribuție propusă pentru reabilitare, în lungime de circa 680 de metri, este pozată în tunel tehnic…

Consiliului Judeţean Galaţi - elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

Scris de Joi, 07 Septembrie 2023
A N U N Ţreferitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului…

Tot mai multe TIR-uri ucrainene, conduse de amatori

Scris de Miercuri, 06 Septembrie 2023
Crește numărul situațiilor în care autoritățile române descoperă la controalele inopinate, în trafic, sau în punctele de frontieră, nereguli majore în privința competenței de a conduce vehicule de către cetățenii ucraineni. Cel mai recent caz a fost înregistrat în punctul Galați Rutier, unde un automarfar, vehicul de mare tonaj, era…
Pagina 64 din 141