* Nepoata lui Marceluș Ciolacu de la PSD a fost angajată pe bune la Institutul Cultural Român. O spune unchiul însuși, care precizează că Andreea, acesta fiind numele salariatei, este o artistă de nota 10, plină de diplome și felicitări. Nici nu ne-am fi putut gândi vreodată că ruda unui șef de partid - deloc întâmplător e faptul că formațiunea cu trandafiri era criticată pe față de Ion Iliescu pentru cumetrii și nepotism în formă continuată - poate fi unsă pe bază de pile. Domnișoara e plină de praf, cred că a băgat și flotări la interviul de angajare.
* Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că, în cazul unui al doilea val al pandemiei, riscul este ca oamenii să nu mai colaboreze cu autoritățile. Mare adevăr grăiește doctorul, sper că-și pune și întrebări în acest sens. Masca era inutilă, acum e obligatorie, spirtul a fost și bun, dar și nebun, asimptomaticii împărțeau boala cu generozitate, apoi s-au răzgândit, coronavirusul rezista și 7 zile pe clanțe și butoanele de la lift, apoi maximum trei minute... Am lucrat exclusiv cu materialul clientului. Băiete, încă un rând, dar înăuntru, că vine ploaia!
* Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskiy, susține că s-a gândit serios să se infecteze în mod intenționat cu coronavirus pentru a le arăta oamenilor că "nu este ciumă". În mod normal, nu-l iei în serios, jupânul de la Kiev e actor de comedie la bază. Dar te mai uiți o dată în jur - în Ungaria și Serbia se organizează meciuri de fotbal cu stadioanele pline (la Belgrad, ca exemplu, a fost nebunie acum două seri), bulgarii ridică în scurt timp toate restricțiile, Republica Moldova a redeschis mall-urile, iar în Marea Neagră poți intra și fără mască pe botic. Carevasăzică, suntem un popor ospitalier. Sars-Cov-2 e topit după Miorița.
* Un fost primar din Vrancea a fost obligat de instanţă să plătească 700.000 lei pentru un contract semnat în vremea mandatului. Ex-edilul se apără că nu a citit contractul pentru că-și uitase ochelarii acasă. Când era mic, în primele clase, viitorul primar s-a scuzat deseori că ogarul din bătătură, un gurmand și jumătate, îi face varză caietul de teme. N-a povestit-o el, e concluzia firească a subsemnatului.