Premierii, bărbați? Dar Adiță?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

* Traian Băsescu s-a luat de Victoraș. A spus despre Titulescu cel mic că este uneori penibil și că premierii trebuie să fie bărbați. Pe naiba, exagerează! O fi uitat că România l-a avut și pe Adiță Năstase în acest scaun?

* Președintele pare să-și făcut programul pentru această vară. „Dacă Parlamentul va decide ca premierul să reprezinte România la Consiliul Europei, și nu eu, atunci voi pleca liniștit la plajă”, a precizat cu nodul în gât nenea care stă cu chirie la Cotroceni. Şi eu care credeam că măcar anul ăsta vom avea liniște la malul Mării Negre...

* Băselu se jură că nu-i este frică de o eventuală mătrășire din funcție: “Nu mă bag sub birou de frica suspendării.

” Stop! Dom’ președinte, nu ne spune cine intră sub birou, lasă-ne pe fiecare după cum ne duce imaginația!

* Sorina Plăcintă, o madam care până ieri făcea parte din formațiunea politică a lui Boc (de fapt a lui Băse), a părăsit curtea portocalie pentru a deveni liberală. Deja foștii săi colegi se arată indignați de mutare, dar trebuie înțeleasă fata: fiu-su e puțin penal, iar conducerea statului s-a schimbat în majoritate. Plăcinta se mănâncă doar caldă, bre!

* Formația Iris a fost dată afară de pe Național Arena, măgăoaie pe care ar fi trebuit să concerteze pe 22 iunie. Motive? Pe față nu prea, dar pe la colțuri se aude că administratorii stadionului ar fi strâmbat din nas, dând de înțeles că gazonul ar putea avea de suferit. În schimb, în august vor avea loc alte două scălâmbăieli publice chiar pe Arena Populară. Vor veni atunci Lady Gaga și Red Hot Chili Peppers. Deci Lady Gaga, dar nu și Iris? Înseamnă că alde Florin Salam și Adi Minune ar fi fraieri să nu aplice pentru o serată pe fostul „23 August”.

* Luptătorul de K1 Cătălin Moroșanu mai și vorbește ca politicienii după ce a fost ales consilier județean la Iași. “Modelul meu în politică este JF Kennedy”, mărturisește cel supranumit Moartea din Carpați. Nimic întâmplător, aș zice. Şi lui Kennedy i s-a zis până la urmă Moartea din Carpați calibrul 7,65 mm. Sau Moartea din Kalașnikov, nu mai țin minte…

Citit 540 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.