Furtuna care nu

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Nu pricep de ce Antena 3 trage în Livişor. Ce-a mai făcut mititelul? Nu s-a mai dus în Brazilia, ca să se uite după tururi (de staţiune) bombate, ci şi-a târâit picioarele la sărăcie, în Grecia, pe vreo insulă pustie de pe care s-au evaporat întristarea şi suspinul...

* Inegalabilul înotător Michael Phelps s-a luat la întrecere cu un rechin. Cu unul alb, carevasăzică ar fi putut fi vorba despre Dragnea. Deşi, al nostru nu merită o asemenea caracterizare - e cumsecade, are zâmbetul lui Nea Nelu, ar putea gâdila (şi o va face la un moment dat) babele în cap, vorba poetului Dinescu. E mai degrabă piranha.

* În urma unei furtuni pe care oamenii de la ştiri o consideră violentă, aproape douăzeci de copaci au făcut bâca în Bucureşti şi Ilfov. Numai în pielea lui Verestoy să nu fii! Pe ăştia să-i adune Hrebenciuc, nene, că-s la el în parohie, doar n-o să rişte Drujba lui Dumnezeu vreo ruşine să-l întrebe careva cum se zice la gater în limba română şi el să ridice din umeri. Sau să emită un nem tudom cât TIR-ul cu surcele de mare.

* OK, aştept pe adresa redacţiei exemple de furtuni gingaşe, drăgălaşe, uşor nepăsătoare, deloc cicălitoare. Deci o furtună care nu.

* Apropo de drujba aia, în contextul în care ar fi apărut nu-ştiu-care doctor în teologie care s-a rupt de Biserică şi care deja predică din postura de ateu cvasicelebru. Mai avem voie să-l alintăm pe nen-su Attila în halul în care ne prosteam până acum? Tăicuţul ăsta fugar anunţă cu surle şi dobe că Dumnezeu nu există, de ca şi cum aş avea vreme să-l ascult. Oare mai sunt multe vreascuri prin pădurea de oameni?

* Televiziunea Română, după ce a rămas fără taxa colectată de la cetăţenii care se uită pe alte programe, pare controlată de ditamai mogulul, în sensul că e solvabilă, cum ar spune posesorii de lexic isărescian. Altă dată, recte acum un an şi jumătate, nu era în stare să prezinte nici măcar ora exactă în direct (poanta îi aparţine unui prieten, am împrumutat-o fără să-i cer acordul), iar acum se laudă că va transmite următoarele două ediţii ale Jocurilor Olimpice şi o duzină de meciuri de fotbal din cupele europene. Bravo, dacă tot e în bani până la gât, aş vrea să-mi ia şi mie o bicicletă.

Citit 955 ori Ultima modificare Marți, 25 Iulie 2017 19:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.