Prietenii minunați ai lui Goțiu

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Subiectul Palada-Goţiu, rupt dintr-un tablou african sau asiatic (e sângele mai iute pe acolo, nu ştiu cum să justific această comparaţie), nu poate fi neglijat, mai ales când o parte a publicului jubilează, implorând parcă postul B1 TV să difuzeze cu adevărat imaginile, nu doar reacţia moderatoarei la rafala de pumni şi picioare îndreptată de Mirel asupra senatorului USR. Mi-e tot mai clar că vinovat este Pro TV-ul, cu toată rebranduirea lui. Bre, de ce nu mai daţi filme cu bătaie seara, după telejurnalul doamnei Esca?

* Apropo de Goţiu, care s-a remarcat până acum doar cu câteva reprize de somn, fiind un personaj mai degrabă negativ – boss, ai nişte prieteni care ar fi în stare să-ţi aprindă şi ţigara la pompă, ca să fie siguri că arzi. Altfel nu înţeleg cum e posibil ca fotografiile cu pletosul moţăind din orice poziţie, enervant de multe, să circule pe Internet mai degrabă decât alea cu Monica Bellucci divorţată de textile.

* Germania, Austria, Olanda şi Ungaria nu ne doresc în spaţiul Schengen. Nu contează de ce, om fi făcut noi ceva, n-am fost acolo, n-am habar. Totuşi, e bine că în inima civilizaţiei se întâmplă lucruri frumoase, înălţătoare precum invazia de la Londra a 20.000 de nemţi care au distrus tot ce au întâlnit în cale. S-a petrecut joi seară, înaintea meciului de fotbal Arsenal – FC Koln. Pe cât pariaţi că zona va fi reamenajată cu mână de lucru românească? E mai ieftină, nu prea crâcneşte şi are vreo cinci copii acasă...

* Ministrul Daea de la Agricultură a dat, că doar nu dă de la el, şi acum ne povesteşte de ce fiica lui lucrează chiar într-o instituţie subordonată ministerului pe care îl conduce. E şi ea un copil care îşi caută un rost în viaţă, ca dumneavoastră, iar eu, ca părinte, este normal s-o ajut. Păreri,despre această aberaţie incompatibilă cu climatul Uniunii Europene:

1. Cu alte cuvinte, şi reporterul care discuta cu nea Petrică a fost dus de taică-su la Pro TV sau la Digi 24. A pus el o vorbă la patron, iar progenitura şi-a găsit rostul.

2. Patronul oilor şi al frunzelor din România s-a făcut că pică peţiolul ruginiu, n-a pomenit nimic despre competenţa odraslei şi nici despre faptul că n-a fost încă fondată societatea Ministerul Agriculturii SRL.

Citit 593 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Septembrie 2017 00:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.