Batjocură şi veselie. De România

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Curentul şi gazele se vor scumpi, doar n-o să fie lăsaţi carburanţii să zboare singuri spre alte borne. Prin urmare, nici măcar expresia "ultimul să stingă lumina în ţara asta" nu va mai avea valoare. Cu riscul de a explica poanta, ca în contextul bancurilor cu Bulă, n-ai cum să închizi un robinet care a încremenit pe modul off.

* Acuzat că a şutit bani europeni, cam 21 de milioane de euro, lui Dragnea îi este brusc ruşine de colegii de partid. Nene, dacă erau resurse autohtone, înţeleg să te mai doară inima, un rinichi, ceva, dar dacă era caşcaval continental, bagă mâna până la Cotele Apelor Dunării!

* Îmi era dor de încă o limbă scoasă de Tăriceanu, e această Floricica Dansatoarea pentru coaliţia de guvernare. Cum iese la lumină vreo nefăcută, se repliază Flory de Tări cu un huooo bine întocmit, ca de noaptea nunţii (oricare ar fi ea, a treisprezecea sau ultima). Mai nou, Călin a afirmat că partidele de opoziţie şi preşedintele incită la proteste, creând un climat de talibanism. Da, aşa e, boss, e din cauza unor talibani europeni...

* I-o fi cerut cineva lui Tăriceanu o părere despre cursul valutar? Parcă vezi că ne va sări în ajutor, spunându-ne că suntem manipulaţi, căci euro este la cel mai scăzut nivel în raport cu leul dîmboviţean.

* Doi brazilieni au fost prinşi ieri pe Aeroportul Otopeni cu două kilograme de cocaină în stomac. Şi-or fi zis - poate din presa occidentală au aflat asta - că suntem o naţie de obezi şi că nu dă bine să apară slim fit pe aeroport, ar fi bătut la ochi.

* Cocaină, brazilieni, Bucureşti, la o zi după mega-scandalul de la DNA? Să fi venit ăştia doi după Daddy?

* O profesoară din Ploieşti este acuzată că a tuns doi elevi de liceu pe motiv că aveau părul lung. Mai tare decât coafeza latentă din diriginta acestui colegiu (înţeleg că era la clasa ei, deci putea să facă ce-i doreşte foarfecul) este directorul unităţii de învăţământ. Argumentele sale sunt deprimante: "Copiii au acceptat să li se taie un pic din păr, în clasă era veselie". Cu alte cuvinte, batjocura la adresa celor doi adolescenţi a fost totală, dar nu l-a anunţat nimeni şi pe moţul şcolii.

Citit 833 ori Ultima modificare Marți, 14 Noiembrie 2017 23:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.