OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Lepădarea de caschetă

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
N-a apucat să cotcodăcească de trei ori în zori cucoşul lepădăciunii de poliţişti din coteţul prezidenţial, că premierul şi-a anunţat în grabă originala intenţie de a renunţa, la rândul său, la protecţia prin pulan şi caschetă oferită de lege. Dincolo de faptul că mă simt aşa de sigur ştiind că…

Comerţul lu’ peşte prăjit

Scris de Sâmbătă, 25 Septembrie 2010
De când banii sunt tot mai puţini, iar preţurile tot mai mari, de când veştile, din toate părţile, sunt din ce în ce mai proaste vizavi de câştiguri îmi repugnă şi mai mult ideea de a plăti cât nu face pentru un produs sau pentru un serviciu care lasă de…

Grei de cap

Scris de Vineri, 24 Septembrie 2010
Viitorul nu sună bine, viitorul sună ca naiba. Declaraţiile politice fac să ne cadă faţa, previziunile sunt sumbre, nu mai crede nimeni în Moş Crăciun, iar în spiriduşi nici atât. Toate domeniile sunt zdrenţuroase: sănătatea e ţăndări, educaţia funcţionează într-o bujie, mediul economic arată ca un suferind de holeră. Traian…

Actorii nu mor niciodată

Scris de Joi, 23 Septembrie 2010
De două ori Gheorghe şi-a aniversat opt decenii de viaţă şi 55 de ani de scenă ca şi cum s-ar fi născut abia când a urcat pe ea. Verde şi actor până la ultima fibră, maestrul Gheorghe V. Gheorghe a oferit publicului său fidel un spectacol impecabil. O viaţă de…

Baba şi bolovanul

Scris de Miercuri, 22 Septembrie 2010
Guvernul ne iubeşte, guvernul ne vrea binele, „reforma” doare, dar vom fi fericiţi la anul şi la mulţi ani… - cam acesta este mesajul cu care premierul Emil Boc a ieşit la scena deschisă a Parlamentului. Din păcate, dacă ar fi să ne luăm după efectele „procesului de reformă” în…

Meseria de lider

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
De ce un guvern pentru nepriceperea căruia nu e necesară vreo demonstraţie şade atât de bine înfipt în colina puterii de atâta amar de vreme? E vreo ciudăţenie a postdecembrismului, vreo legătură cu mafia chineză, vreun blestem aruncat de adevărata cireşica pedelista sau toate la un loc? Are vreo legătură…

Sufocaţi de gunoaie

Scris de Luni, 20 Septembrie 2010
Ştiu, am mai scris-o, dar nu mai pot răbda. În loc să se schimbe ceva în bine, situaţia devine din lună în lună mai critică. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată în Galaţi mai multe gunoaie decât acum. Pe lângă faptul că toate străzile sunt găurite de lucrările ISPA, iar…

Justiţia de ziua a şasea

Scris de Sâmbătă, 18 Septembrie 2010
Sarabanda arestărilor spectaculoase, dar şi a eliberărilor imediate pare a nu se opri foarte curând. Cel mai recent episod, acela intitulat Sorin Ovidiu Vîntu, relevă o imagine dezarmantă, jalnică, a justiţiei româneşti. Nişte procurori care ori nu ştiu, ori nu îşi doresc să lămurească instanţele de judecată că nu sunt…

Cine pe cine dă afară

Scris de Vineri, 17 Septembrie 2010
Fiecare şef s-ar pricepe să dea afară oamenii din subordine acolo unde trebuie şi să micşoreze lefurile acolo unde se mai poate. Un gunoier cinstit pus şef peste gunoieri i-ar da afară numai pe beţivi. Un şef bucătar n-ar tăia salariul celei mai bune cofetărese, decât dacă e un restaurant…

Lăsaţi Vântu’, vine furtuna!

Scris de Joi, 16 Septembrie 2010
Daţi-mi voie să nu îi plâng pe domnul Vântu, câinele domnului Vântu, paznicul vilei domnului Vântu, geamul vilei domnului Vântu. Daţi-mi voie să nu caut, cu osârdie, pe Google procedurile legale de percheziţie pe care ar trebui să le îndeplinească, dar şi pe cele pe care ar trebui să le…

Broasca, vaca şi Prigoană

Scris de Miercuri, 15 Septembrie 2010
Urâţi de plebe - numeroasă, cum altfel?! -, sătulă de luxul nesimţit, asortat cu maniere identice cu ale celor de la clasa a III-a, proprietarii minelor de diamante îşi căutau la începutul de secol trecut locul în lume. Respinşi de înalta societate – chiar şi de nobilii scăpătaţi – yankeii…

Marş în clasă!

Scris de Marți, 14 Septembrie 2010
Nu s-a găsit un om care să fi predat măcar un ceas la catedră, printre atâţia profesori cu carnet de partid, ca să fie uns ministru al Învăţământului?! Spun „Învăţământului”, pentru că ministerul cu pricina, ca şi înaintaşii dumnealui de decenii bune, nu se poate numi al Educaţiei! Păi, intră…

Politica, o treabă murdară

Scris de Luni, 13 Septembrie 2010
Nu am afinităţi cu niciun partid politic. Cine mă cunoaşte ştie acest lucru. Nu îmi place politica, în ansamblul ei, o văd ca pe un rău necesar. Meseria îmi impune să o cunosc, să o înţeleg, să văd dincolo de aparenţe. Cât de bine reuşesc, numai Dumnezeu ştie. Un lucru…

Vântu – în voia curentului

Scris de Sâmbătă, 11 Septembrie 2010
Acum doi ani, Sorin Ovidiu Vântu era considerat al cincilea bogătan al ţării, averea lui fiind estimată undeva la aproximativ 850 de milioane de euro. Aşadar un singur om ţinea prin puşculiţele sale exact atâta cât a valorat cea de-a cincea tranşă din împrumutul pe care FMI l-a acordat anul…

Încă o „vacă”…

Scris de Vineri, 10 Septembrie 2010
Poate m-aţi considerat „sărit” atunci când am scris că numai munca la negru a salvat de la dezastru complet ţara condusă de un Fisc atât de lacom, încât a luat de pe spinarea contribuabilului şi a societăţilor comerciale mai multe piei. Că, mai logic decât un sistem legal, dar neexperimentat…

Toamna vrajbei noastre

Scris de Joi, 09 Septembrie 2010
Ţiganii ni se întorc acasă, drepturile de autor sunt din nou prelucrate prin aşchiere financiară învăluită, soţul Mădălinei Manole reinventează pomana televizată de 40 de zile, naţionala de fotbal nu reuşeşte să mai bată pe nimeni, iar prostituatele îşi lustruiesc casele de marcat în aşteptarea izbăvitoarei legalizări şi a metamorfozării…

Întrebări grele pentru damele uşoare

Scris de Miercuri, 08 Septembrie 2010
Între proiectul de lege pentru legalizarea prostituţiei şi intenţia Guvernului de a majora plata contribuţiilor sociale, desigur că atenţia publică a întors brusc şi iremediabil capul după fustele mini ale celei dintâi. O fi ştiut sau nu domnul Prigoană că la noi prind mai bine glumele cu fetiţele de pe…

Unul din trei!

Scris de Marți, 07 Septembrie 2010
Din când în când, o boare de îngrijorare răzbate din ecranele încinse ale televizoarelor: dacă nu ne mai dă bani FMI? Când reprezentantul Fondului a fost prezent la Bucureşti, după remaniere, am auzit iar temerea, dar, în fond… Fondul, ca orice bancă, este interesat să ne dea mulţi bani, că…

Ceva se schimbă. În rău!

Scris de Luni, 06 Septembrie 2010
M-am înşelat când am crezut că, pentru prima oară în istoria postdecembristă, programul guvernamental nu se va modifica nici măcar cu un semn de punctuaţie, după remanierea guvernamentală! Eu credeam că, după chipul şi asemănarea premierului, nu va fi nicio diferenţă de guvernare între miniştrii de ieri, înlocuiţi cu cei…

Boc V – ediţie necartonată

Scris de Sâmbătă, 04 Septembrie 2010
Mai să mă pufnească plânsu’: nici dom’ ministru Berceanu, săracu’, „n-a mai avut timp”, cum au spus mereu şi alţi guvernanţi, de la comunişti încoace! Cică era deja în faza de pregătire (deşi la jumătatea mandatului!) şi, după ce l-a învins pe Mircea Badea asfaltând câţiva kilometri care s-au şi…

Iepuraşii însângeraţi

Scris de Vineri, 03 Septembrie 2010
Cine şi-a pus speranţe în faptul că o remaniere făcută acum ar mai scutura scamele imbecile de pe paltonul pedelist guvernamental e cel puţin naiv. Istoria asta serveşte exclusiv partidului pe care Emil Boc crede în continuare că-l păstoreşte. În primul rând li se ia piuitul guralivilor din interior care…

Bolnavi de mitocănie

Scris de Joi, 02 Septembrie 2010
Merg zilnic, pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, prin oraşul meu. Al nostru. Un loc pe care, cu toate bubele lui în cap, îl iubesc. Îi ştiu toate crăpăturile din trotuare, toate gropile de pe străzi, toate locurile de promenadă, toate problemele. Credeam că îi ştiu şi…

Ţânţarul remanierii

Scris de Miercuri, 01 Septembrie 2010
Problema remanierii, care n-a durut toată vara pe aproape nimeni, dacă preşedintele a mutat interesul pentru această temă în toamnă, iar celebrul Boc cel Mic a promis că se va ocupa de asta tot după 1 septembrie , chestiunea remanierii deci ar trebui să intre acum vijelios în atenţia publică.…

Capul lui Boc

Scris de Marți, 31 August 2010
Atunci când remaiezi un ciorap, fie că este o amintire dragă dintr-o frumoasă relaţie, fie că nu se mai găseşte aşa un model frumos, îi dai specialistului să cârpească un întreg care practic rămâne acelaşi… Dar un guvern nu este un ciorap, să-l cârpeşti pe ici, pe acolo, şi să…
Pagina 133 din 149